Poveștile medicinei. Dr.Pius Brânzeu, chirurgul școlit în Franța, pasionat de artă și de șah

Renumitul chirurg Pius Brânzeu (25 ianuarie 1911-1 iulie 2002) s-a născut în așezarea hunedoreană Vulcan, fiind al doilea din cei patru copii ai preotului greco-catolic Nicolae Brânzeu. A făcut studiile preuniversitare la Lugoj, unde a absolvit prestigiosul liceu „Coriolan Brediceanu”.

Profesorul său de desen, Virgil Simonescu, avea să-i cultive talentul nativ pentru arta plastică, iar profesorul de gimnastică l-a făcut să îndrăgească fotbalul și atletismul, dar mai ales șahul, în ale cărui taine l-a inițiat.

Desen, șah și chirurgie în Franța

Câteva întâmplări din copilărie au fost decisive în alegerea viitoarei meserii, și cum dorea să devină chirurg, în 1928 a plecat în Franța, unde era cea mai vestită școală de chirurgie din anii interbelici, și a urmat facultatea de medicină la Strasbourg, specializarea chirurgie. Ca elev câștigase o partidă la simultanul de șah susținut de campionul național Ștefan Erdely, iar un francez iubitor de șah aflat la Lugoj în acele zile, care auzise întâmplarea, a dorit să-l cunoască.

Recomandarea acestuia l-a ajutat foarte mult atunci când a devenit student, căci decanul facultății și profesorul său de anatomie, André Forster, era, totodată, un șahist redutabil. Desenul l-a ajutat să cunoască mai bine anatomia corpului uman dar și să imortalizeze, în doar câteva tușe, portretele prietenilor și cunoscuților, iar șahul l-a ajutat să lege prietenii de-o viață.

Ca student a fost angajat, în urma unui concurs, la clinica chirurgicală din orașul francez și tot în Franța și-a susținut în 1939, chiar de ziua lui, teza de doctorat „Contribuții la studiul anatomo-clinic al arteritelor obliterante cronice ale membrelor”, sub îndrumarea celebrului chirurg René Leriche. Lucrarea a primit felicitările juriului și fost distinsă cu premiul „Louis Sencert” pentru cea mai bună teză de chirurgie din ultimii trei ani.

Un magician al bisturiului

S-a stabilit în 1940 la Timișoara, ca medic secundar la spitalul „Dr. Aurel Cândea”, iar în timpul războiului a fost mobilizat ca sublocotenent în Regimentul 13 Călărași și a lucrat în spatele frontului ca medic, fiind decorat ulterior cu „Virtutea Militară”. Prestigiul deja dobândit în practica chirurgicală l-a impus conferențiar chiar din prima zi de la înființarea facultății de medicină din Timișoara, în 1945, apoi medic primar chirurg și profesor la clinica chirurgicală, până în anul 1981, când s-a pensionat, după o activitate de 45 de ani ca medic și 36 de ani ca profesor în învățământul universitar. Între 1964 și 1976 a fost rectorul Institutului de Medicină din Timișoara.

În 1959, Pius Brânzeu a înființat la Spitalul CFR din Timișoara laboratorul de angiologie și flebologie iar în 1961, revista „Timișoara Medicală” relata despre prima consacrare a unei metode terapeutice originale românești a varicelor membrelor inferioare, care, ulterior, a fost recunoscută pe plan internațional, fiind numită „metoda Pius Brânzeu”.

Deși era recunoscut ca un eminent chirurg, Pius Brânzeu a fost marginalizat și ținut oarecum în umbră destulă vreme de regimul comunist, deoarece tatăl său fusese deținut politic și nu avea dosar bun. Deplina sa recunoaștere profesională a venit abia după ce, în 1964, sub supravegherea Securității, l-a operat pe Emil Bodnăraș, care aflase la Viena că cel mai bun specialist pentru afecțiunea de care suferă este profesorul Pius Brânzeu de la Timișoara și pentru care respectiva intervenție chirurgicală nu a reprezentat o dificultate deosebită.

Ilustru model al școlii românești de medicină

Pius Brânzeu, unul dintre cei mai mari chirurgi ai României, a avut o prodigioasă activitate științifică: peste 200 de comunicări științifice prezentate la reuniuni naționale și internaționale, peste 120 de studii publicate în reviste de specialitate, dintre care 39 străine, autor a mai multor cursuri universitare și a unor monografii consacrate specialității care i-au adus celebritatea.

Printre cele mai importante lucrări se numără volumul I al unui tratat de Chirurgie (1955), “Boala varicoasă” (1953), „Tromboza venoasă a membrelor inferioare” (1957), „Educația estetică în chirurgie” (1966), „Simțul clinic și arta diagnosticului” (1973), „Angiografia în practica medicală” (1977), „Dincolo de bisturiu în chirurgie” (1988), „Gândirea și îndemânarea în chirurgie” (1992), „Regăsirile lui Asclepios” (1989), „Marile performanțe în chirurgie” (1997), publicate la edituri din București și Timișoara.

Pentru activitatea desfășurată în Franța a fost distins cu medalia „Le Souvenir Français” (1938) și cu medalia de aur de merit „La Renaissance Française” (1938) iar în România a primit, de asemenea, numeroase titluri și distincții: “Ordinul Muncii clasa a III-a” (1964), „Ordinul Meritul Științific clasa a III-a” (1966), Doctor docent în științe medicale (1966), profesor universitar emerit (1969), membru titular al Academiei de Științe Medicale (1969), Ordinul „Meritul Sanitar clasa I” (1971), medic emerit (1973), membru emerit al Uniunii Medicale Balcanice (1976), membru în numeroase societăți medicale străine.

A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1974, iar în 1990 a fost ales membru titular al Academiei Române.

Mentor al șahului timișorean

Personalitate complexă, cu o vastă cultură generală, dr. Pius Brânzeu a rămas întreaga viață pasionat de pictură și de șah, a fost posesorul unei valoroase colecții de tablouri și obiecte de artă, continuând să fie o persoană extrem de activă și după pensionare.

Este autorul unor cărți pentru copii, „Comoara din peșteră” (1982) și „Cei doi frați gemeni și balaurul” (1985) și a avut un merit deosebit în promovarea șahului la Timișoara. El este cel care a înființat clubul timișorean de șah, a cărui echipă de devenit de mai multe ori campioană națională, a contribuit la organizarea primului campionat mondial pentru copii și juniori la Timișoara și a fost președinte de onoare al Federației Române de Șah.

Este coautor al volumului „Lupta pentru supremație în șah” (1989) și autorul cărții „Șahul, magie în alb și negru” (1995). S-a stins din viață la Timișoara, la 1 iulie 2002. În memoria sa, centrul de chirurgie laparoscopică și microchirurgie al universității de medicină timișorene și spitalul clinic județean de urgență îi poartă numele, iar în anul 2003 a avut loc prima ediție a concursului internațional de șah Memorialul „Pius Brânzeu”.

Din 2015 are un bust pe Aleea Personalităților din Parcul Central și este cetățean de onoare al municipiilor Timișoara și Vulcan.

Articol preluat de pe pressalert.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *