Fondurile pentru analizele medicale gratuite se termină până pe 10 iulie

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, în privinţa analizelor medicale efectuate gratuit de pacienţi, că este posibil să se termine fondurile pentru analize în prima parte a lunii deoarece sumele sunt limitate.

„Noi avem un sistem social de asigurări de sănătate. Banii sunt limitaţi. Este posibil ca în data de 10 ale lunii să se termine fondurile, dar acesta este sistemul, teoretic noi plătim pentru toată lumea. Ştiţi foarte bine, sunt pacienţi neasiguraţi, pacienţi asiguraţi prin efectul legii, coasiguraţi, care nu plătesc, dar beneficiază de acelaşi nivel al serviciilor. Pentru că pachetul minim, de bază, e definit în felul următor: urgenţele medico-chirurgicale, sarcina şi leuzia, bolile cu potenţial endemic. Deci tot. În momentul în care cineva vine în urgenţă e tratat, chiar dacă e asigurat sau neasigurat. Vom regândi puţin sistemul. Am tot vorbit de acest cod de legi la care lucrăm. Nu este simplu să scoţi o lege peste noapte, mai ales o lege care are un impact atât de mare. Dar va trebui să ne gândim şi la aceste aspecte”, a spus ministrul Sănătăţii.

Sorina Pintea a menţionat că pe lista tratamentelor finanţate integral de stat a fost introdus şi tratamentul cu Spinraza, pentru pacienţii cu amiotrofie spinală.

„Există medicamente nou introduse, de exemplu Spinraza, sunt puţini pacienţi, dar Germania nu finanţează pentru adulţi decât parţial, America nu finanţează deloc. Suntem singura ţară din Europa care finanţează integral tratamentul cu acest medicament. Deci noi facem eforturi. Este deja un proiect. Hotărârea de guvern este adoptată, protocoalele sunt în transparenţă decizională, deci vor sta perioada legală şi vor fi adoptate. Deci facem eforturi pentru asta, din păcate sumele sunt limitate. Nicio ţară din lume nu are bani suficienţi pentru sănătate, suntem un sistem de asigurări sociale”, a conchis Sorina Pintea. (Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *