Misofonia, reacția intensă la anumite sunete cotidiene. Ce se întâmplă în creier

Sunetele cotidiene, precum mestecatul, adulmecatul sau alte zgomote produse în timpul activităţilor obişnuite, pot provoca reacţii emoţionale extrem de intense în cazul persoanelor cu misofonie. Deşi această sensibilitate este relativ frecventă, mecanismele cerebrale care stau la baza ei nu sunt încă pe deplin înţelese.

Un nou studiu publicat în revista Human Brain Mapping aduce dovezi suplimentare privind rolul unei regiuni cerebrale implicate în procesarea emoţiilor, a durerii şi a stimulilor importanţi pentru organism. Cercetătorii au observat că severitatea simptomelor de misofonie este asociată cu modul în care această regiune comunică cu alte zone implicate în procesarea auditivă şi în controlul mişcărilor.

Rezultatele sugerează, de asemenea, că misofonia nu se încadrează neapărat într-o categorie strictă de tipul „prezentă” sau „absentă”, ci poate exista de-a lungul unui spectru.

Cortexul insular anterior, în centrul cercetării

Studiile anterioare asupra misofoniei au indicat cortexul insular anterior, o regiune situată în profunzimea creierului şi implicată în mai multe procese, inclusiv în gestionarea dezgustului şi a durerii şi în orientarea atenţiei către stimuli relevanţi.

Cortexul insular anterior face parte din aşa-numita reţea de salienţă, un sistem cerebral care ajută la identificarea şi procesarea informaţiilor interne şi externe considerate importante.

Cercetători de la Institutul Neurologic din Montreal, Canada, şi de la Universitatea din Oklahoma, Statele Unite, au analizat dacă există o legătură între activitatea acestei regiuni şi manifestările misofoniei.

„Rezultatele noastre oferă dovezi neuronale că misofonia există într-un spectru, cu diferenţe observabile într-un eşantion mare din populaţia generală în care experienţele de misofonie variază”, au scris cercetătorii în lucrarea publicată.

Cum a fost realizat studiul

Echipa a analizat imagini obţinute prin rezonanţă magnetică funcţională (IRMf) de la 162 de adulţi. Scanările au fost realizate în repaus şi proveneau dintr-o bază de date existentă.

Există însă o limitare importantă: baza de date nu conţinea informaţii specifice despre misofonie. Pentru a estima severitatea simptomelor, cercetătorii au folosit date provenite dintr-un alt eşantion, format din 777 de persoane care răspunseseră la întrebări despre experienţele senzoriale.

Evaluarea nu a presupus testarea directă a reacţiei participanţilor la sunete cunoscute ca fiind declanşatoare pentru misofonie. Severitatea a fost estimată pe baza unor răspunsuri privind reacţiile senzoriale generale, inclusiv modul în care o persoană ar putea reacţiona la un miros puternic într-un magazin.

Prin urmare, rezultatele nu reprezintă o confirmare clinică a misofoniei la persoanele ale căror scanări cerebrale au fost analizate.

Legătura dintre severitatea simptomelor şi activitatea cerebrală

Cercetătorii au constatat că severitatea simptomelor asociate misofoniei era corelată cu gradul de sincronizare a activităţii cortexului insular anterior cu anumite regiuni din reţeaua de salienţă.

Aceste zone sunt implicate în procesarea informaţiilor auditive, precum şi în planificarea mişcărilor şi a răspunsurilor motorii. Cu cât simptomele estimate erau mai intense, cu atât erau observate diferenţe mai pronunţate în conectivitatea dintre aceste regiuni cerebrale.

Descoperirea susţine ipoteza potrivit căreia modul în care creierul identifică şi acordă importanţă anumitor stimuli poate avea un rol în reacţiile asociate misofoniei.

Misofonia şi anxietatea nu par să fie acelaşi lucru

Misofonia apare frecvent împreună cu alte probleme, inclusiv anxietatea, depresia şi anumite trăsături asociate autismului. Această suprapunere poate face dificilă identificarea proceselor biologice care sunt specifice misofoniei.

În analiza realizată, tiparele de conectivitate asociate cu severitatea simptomelor de misofonie nu s-au suprapus semnificativ cu activitatea cerebrală asociată anxietăţii, depresiei sau trăsăturilor de autism.

„Aceste rezultate subliniază importanţa insulei anterioare, o reţea de salienţă, în înţelegerea aversiunii misofonice şi oferă dovezi provizorii ale diferenţelor neurologice dintre misofonie şi anxietate, depresie şi autism”, au precizat cercetătorii.

Rezultatele nu înseamnă că misofonia nu poate apărea împreună cu aceste afecţiuni, ci sugerează că mecanismele cerebrale asociate cu reacţiile misofonice ar putea fi, cel puţin parţial, distincte.

Misofonia pare să existe pe un spectru

Unul dintre cele mai importante rezultate ale cercetării a apărut atunci când oamenii de ştiinţă au încercat să împartă participanţii în două categorii distincte: persoane cu misofonie şi persoane fără această tulburare. În această analiză, tiparele statistice observate anterior au dispărut.

Rezultatul susţine ideea că misofonia nu este neapărat o afecţiune care poate fi separată simplu în două grupuri, ci poate reprezenta mai degrabă un continuum al experienţelor şi reacţiilor la anumite sunete.

„Această lucrare ne ajută să înţelegem mecanismele neuronale ale misofoniei şi subliniază beneficiul tratării misofoniei ca o tulburare cu spectru continuu pentru a reflecta mai bine variabilitatea simptomelor în lumea reală”, au scris autorii.

O astfel de perspectivă ar putea fi importantă pentru cercetările viitoare, deoarece manifestările misofoniei pot varia considerabil de la o persoană la alta.

Studiul are şi limite importante

Cercetătorii subliniază că rezultatele trebuie interpretate cu prudenţă. Participanţii ale căror scanări cerebrale au fost analizate nu au fost evaluaţi direct pentru misofonie. Existenţa şi severitatea acesteia au fost estimate statistic, pe baza informaţiilor provenite dintr-un alt grup de participanţi.

De asemenea, studiul nu a inclus teste directe în care persoanele să fie expuse la sunete cunoscute drept declanşatoare ale reacţiilor misofonice.

Aceste limite sunt importante, deoarece nu permit stabilirea unei relaţii cauzale între modificările observate în activitatea cerebrală şi misofonie. Cercetarea indică o asociere, nu demonstrează că aceste tipare cerebrale reprezintă cauza tulburării.

În acelaşi timp, modul de selecţie a datelor poate avea şi un avantaj. Studiile care recrutează în mod special persoane cu o anumită afecţiune pot ajunge să includă mai ales cazurile severe. Analiza unor date provenite din populaţia generală poate oferi o imagine mai apropiată de modul în care aceste experienţe apar în viaţa de zi cu zi.

Ce urmează în cercetarea misofoniei

Rezultatele oferă un punct de plecare pentru cercetări mai precise asupra mecanismelor neurologice implicate în misofonie. O direcţie importantă va fi studierea activităţii cerebrale la persoane evaluate clinic şi cunoscute cu certitudine ca având sau nu misofonie. Cercetătorii vor putea astfel verifica dacă tiparele identificate în actualul studiu se confirmă.

Alte metode de neuroimagistică ar putea contribui, de asemenea, la o înţelegere mai clară a modului în care se manifestă misofonia la nivel cerebral.

„Lucrările viitoare pot utiliza alte metode de neuroimagistică pentru a obţine o imagine mai clară a modului în care se manifestă misofonia în creier”, au precizat cercetătorii.