Ce se întâmplă când facem două sau mai multe activități în același timp

Dacă următorul scenariu vă sună familiar – conduceți în timp ce efectuați un apel telefonic și ascultați GPS-ul – nu sunteți singurul. În întreaga lume, mulți mărturisesc că vorbesc la telefon în timp ce se află la volan. În timp ce strămoșii noștri timpurii au încercat probabil și ei să abordeze mai multe sarcini în același timp, trăim într-o perioadă fără precedent în ceea ce privește oportunitatea și tentația noastră de a face mai multe lucruri în același timp.

Poate credeți că încercarea de a face două sau mai multe activități în același timp vă face mai productivi, dar multe studii arată că astfel de eforturi pot fi costisitoare. Multitasking-ul nu doar că vă încetinește și crește numărul de greșeli pe care le faceți, ci vă modifică temporar modul în care funcționează creierul.

Prin studierea creierului în acțiune în timp ce oamenii încearcă să facă mai multe lucruri în același timp, oamenii de știință speră să descopere noi informații despre limitele creierului și implicațiile pentru stilul nostru de viață ocupat, potrivit brainfacts.org.

Mai mult de o sarcină împarte creierul

Ori de câte ori trebuie să fiți atent, o zonă dinspre partea din față a creierului, numită cortex prefrontal, intră în acțiune. Această zonă, care se întinde pe partea stângă și pe partea dreaptă a creierului, face parte din sistemul motivațional al creierului. Aceasta ajută la concentrarea atenției asupra unui obiectiv și coordonează mesajele cu alte sisteme cerebrale pentru a îndeplini sarcina.

În timp ce părțile dreaptă și stângă ale cortexului prefrontal lucrează împreună atunci când se concentrează asupra unei singure sarcini, părțile lucrează independent atunci când oamenii încearcă să îndeplinească două sarcini în același timp. Oamenii de știință de la Institut National de la Santé et de la Recherche Médicale (INSERM) din Paris au descoperit acest lucru atunci când le-au cerut participanților la studiu să îndeplinească două sarcini în același timp, în timp ce erau supuși imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI).

Atunci când oamenii de știință au spus grupului că vor primi o recompensă mai mare pentru îndeplinirea cu acuratețe a uneia dintre cele două sarcini, au descoperit că activitatea celulelor nervoase a crescut doar într-o singură parte a cortexului prefrontal. Cu toate acestea, atunci când recompensa mai mare a fost asociată cu cealaltă sarcină, cealaltă parte a devenit mai activă. Constatările sugerează că, atunci când există două obiective concurente, creierul se împarte în două, spune Etienne Koechlin, cercetător în neuroștiințe la INSERM, care a condus studiul.

Atunci când cercetătorii le-au cerut participanților la studiu să încerce încă o sarcină, au constatat că participanții au uitat în mod regulat una dintre cele trei sarcini pe care au fost rugați să le îndeplinească. De asemenea, participanții au făcut de trei ori mai multe erori decât atunci când au încercat să îndeplinească doar două sarcini. Koechlin spune că studiul demonstrează că, deși putem trece cu ușurință de la o sarcină la alta, „am putea avea mari probleme atunci când încercăm să jonglăm cu mai mult de două sarcini, pur și simplu pentru că avem doar doi lobi frontali”.

Practica face perfecțiunea?

Dacă este atât de greu să faci trei lucruri în același timp, atunci cum se face că poți mânca în mod fiabil prânzul în timp ce verifici e-mailul și asculți radioul? Potrivit lui Koechlin, ușurința cu care jonglăm cu sarcinile depinde tocmai de cât de angajat este cortexul prefrontal. De exemplu, activitățile naturale, cum ar fi mâncatul sau mersul pe jos, solicită mai puțin cortexul prefrontal în comparație cu activități precum cititul sau condusul. Acesta este motivul pentru care este mai ușor să verifici un mesaj pe telefon în timp ce mănânci decât atunci când ești la volan.

Și, în timp ce practica extinsă poate face ca o sarcină să devină mai naturală, Koechlin spune că este puțin probabil ca stăpânirea unei singure activități până la punctul în care aceasta devine automată să vă facă mai buni la multitasking în general. De fapt, un studiu efectuat pe studenți universitari a constatat că cei care declară că petrec mai multe ore consumând simultan mai multe forme de media (multitasking media frecvent) au performanțe mai slabe la testele care evaluează capacitatea lor de a trece de la o sarcină la alta. De asemenea, cei care fac frecvent mai multe sarcini mediatice au dificultăți în a ignora distragerile externe.

Mai greu cu vârsta

Deoarece procesarea simultană a sarcinilor care necesită atenție este atât de dificilă pentru creier, de multe ori, atunci când facem mai multe lucruri în același timp, creierul își schimbă atenția de la o activitate la alta. O astfel de comutare a sarcinilor „are un cost în ceea ce privește performanța”, explică neurologul Adam Gazzaley, de la Universitatea California din San Francisco, care studiază modul în care atenția și memoria se schimbă pe măsură ce oamenii îmbătrânesc. În timp ce studiile arată că multitasking-ul compromite memoria de lucru (capacitatea de a stoca informații pe perioade scurte de timp) la persoanele de toate vârstele, Gazzaley a vrut să afle de ce dovezile anecdotice sugerează că multitasking-ul este mai greu pentru adulții în vârstă.

Pentru a testa, Gazzaley și o echipă de cercetători au cerut unui grup de adulți tineri și seniori să observe și să rețină detaliile unei scene naturale timp de aproximativ 15 secunde, în timp ce erau supuși unui RMNf. În timp ce participanții încercau să rețină detaliile scenei în această scurtă perioadă de timp, pe ecran a apărut brusc o față. Oamenii de știință i-au întrebat apoi pe participanți despre sexul și vârsta feței înainte de a se interesa de detaliile din scena originală pe care o priveau.

Adulților mai în vârstă le-a fost mai greu să își amintească detaliile scenei în urma întreruperilor. O analiză suplimentară a arătat că, atunci când au fost întrerupți, seniorii au fost mai lenți decât adulții mai tineri în ceea ce privește oprirea rețelelor din creier responsabile de procesarea întreruperii și reactivarea rețelelor care erau angajate în sarcina inițială.

Potrivit lui Gazzaley, astfel de constatări ar putea ajuta la explicarea așa-numitelor „momente senior” care tind să devină mai frecvente odată cu vârsta și ar putea într-o zi să îi conducă pe oamenii de știință la noi modalități de a depăși astfel de deficite de memorie.