Despre minciuna patologică

Psihiatrii au recunoscut minciuna patologică ca fiind o afecțiune mentală încă de la sfârșitul anilor 1800, însă experții spun că nu i s-a acordat niciodată o atenție serioasă, finanțare sau un studiu real. Ea nu are propriul diagnostic în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale, sau DSM, biblia psihiatriei. În schimb, este recunoscută ca o caracteristică a altor diagnostice, cum ar fi tulburările de personalitate.

Prin urmare, nu există o modalitate de tratare bazată pe dovezi, chiar dacă mulți mincinoși patologici spun că vor să fie ajutați să se oprească.

Abordarea standard pentru tratarea minciunii se bazează pe tehnici împrumutate din terapia cognitiv-comportamentală, care pune accentul pe înțelegerea și schimbarea tiparelor de gândire. Dar nimeni nu este sigur că acesta este cel mai eficient mod de a ajuta.

”Nu știm neapărat care este cel mai eficient tratament”, a declarat, pentru CNN, Drew Curtis, profesor asociat de psihologie la Angelo State University din Texas, care studiază minciuna patologică.

Curtis a avut pe cineva care s-a oferit să traverseze țara cu mașina pentru a-l vedea pentru tratament, lucru pe care spune că nu a fost în măsură să îl ofere.

„Așa că asta este partea sfâșietoare a lucrurilor pentru mine, ca clinician: oameni care vor să ajute și nu pot avea parte de ajutor”, a spus Curtis.

Colaboratori de lungă durată Curtis și Christian Hart, psiholog la Texas Woman’s University, au publicat recent un studiu care prezintă dovezi în sprijinul includerii minciunii patologice ca un diagnostic de sine stătător în DSM.

De-a lungul anilor, a spus Hart, aproape 20 de persoane au propus definiții ale minciunii patologice, dar există foarte puține suprapuneri între ele: „Singura trăsătură cu adevărat comună este că acești oameni mint foarte mult”.

Majoritatea minciunilor sunt normale

Primul lucru care trebuie știut despre minciuna patologică sau compulsivă este că este rară, spune Timothy Levine, președinte al Departamentului de Studii de Comunicare de la Universitatea Alabama din Birmingham. Studiile sale arată că majoritatea oamenilor spun adevărul în majoritatea timpulu. „Acești mincinoși cu adevărat prolifici sunt destul de neobișnuiți”, a spus Levine, a cărui carte despre înșelăciune, „Duped”, a fost publicată în 2019.

Ceea ce nu înseamnă că minciuna nu este ceva obișnuit. Majoritatea oamenilor mint uneori, chiar zilnic. În studiile sale, oamenii au mințit de până la două ori pe zi, în medie.

Levine însuși minte în mod regulat la magazinul alimentar atunci când lucrătorii îl întreabă dacă a găsit tot ce căuta. De când a început pandemia Covid-19, acel răspuns este aproape întotdeauna nu, dar el spune oricum că da.

Unul dintre studenții săi a lucrat într-un magazin de îmbrăcăminte cu amănuntul și mințea în mod regulat persoanele care probau haine. Altul – recepționer – mințea pentru a acoperi un medic care întârzia mereu.

Toate acestea sunt destul de normale, a spus Levine. El crede că onestitatea este modul nostru implicit de comunicare pur și simplu pentru că oamenii trebuie să fie sinceri unii cu alții pentru a lucra eficient în grupuri mari, un lucru pe care oamenii îl fac excepțional de bine în regnul animal. Dar să te ții de fapte nu este ușor pentru toată lumea.

Definirea minciunii patologice

În studiile lor, Hart și Curtis au constatat că majoritatea oamenilor spun în medie aproximativ o minciună pe zi. Acest lucru este destul de normal. Apoi, există oameni care mint foarte mult: în medie, aproximativ 10 minciuni pe zi.

Minciuna mare este destul de neobișnuită. Minciuna patologică este chiar mai rară decât atât. Hart crede că a interacționat doar cu două persoane care au îndeplinit descrierea clasică de studiu de caz a minciunii patologice. „A fost amețitor”, spune Hart.

Atunci când oamenii încep să mintă atât de mult încât nu se mai pot opri sau când încep să îi rănească pe cei din jur, atunci devine anormal și poate fi nevoie de tratament.

„Este mai mult categoria clinică a persoanelor care spun cantități excesive de minciuni care le afectează funcționarea, le provoacă suferință și prezintă un anumit risc pentru ei înșiși sau pentru alții”, a spus Curtis, împărtășind definiția de lucru a minciunii patologice pe care el și Hart speră că va fi inclusă în cele din urmă în DSM.

„Ceea ce am descoperit, examinând toate cazurile, este că minciuna pare să fie oarecum compulsivă”, a completat Hart: „Adică, mint în situații în care o persoană rezonabilă probabil că nu ar minți și se pare că, în multe cazuri, chiar în propriul lor detriment. Aceasta tinde să provoace disfuncții în viața lor, inclusiv probleme sociale, de relații și de angajare”.

La un anumit nivel, mincinoșii patologici știu că mint. Atunci când sunt confruntați cu minciunile lor, ei recunosc de obicei că sunt necinstiți.

Minciuna poate fi, de asemenea, o caracteristică a altor tulburări, dar Hart spune că atunci când au evaluat persoanele care îndeplineau criteriile pentru minciuna patologică, au descoperit ceva interesant. „S-a dovedit că majoritatea dintre ei nu au o altă tulburare psihologică. Și astfel se pare că minciuna este principala lor problemă”, a explicat el, dând greutate ideii că merită să fie propriul diagnostic.

Asociația Americană de Psihiatrie, sau APA, publică DSM și analizează în mod regulat propunerile de noi diagnostice. Curtis spune că a adunat dovezi și că este în curs de a completa documentele pe care APA le cere pentru a lua în considerare dacă minciuna patologică ar trebui să fie un nou diagnostic.

Unele locuri de muncă par să recompenseze abilitatea de a minți

În ceea ce privește dacă anumite profesii par să atragă persoane care mint mai mult decât media, Hart spune că este o întrebare complicată.

Nu este vorba că persoanele care mint mult au tendința de a gravita spre anumite locuri de muncă. Mai degrabă, anumite locuri de muncă – cum ar fi vânzările, de exemplu – probabil că recompensează abilitatea de a minți fără probleme și, astfel, aceste profesii ar putea avea o concentrație mai mare de persoane care mint mai mult decât media.

„