Cum putem controla gândurile nedorite
Pentru cei mai mulți dintre noi, nu este ușor să ne controlăm gândurile nedorite, dar un nou studiu prezintă o abordare pe care oricare dintre noi ar putea să o folosească pentru a limita numărul de gânduri care ne apar în minte fără invitație. Studiul analizează diferențele dintre controlul reactiv și cel proactiv. Controlul reactiv este atunci când luăm un gând nedorit și încercăm să îl respingem sau să îl suprimăm; controlul proactiv este atunci când încercăm să împiedicăm gândul nedorit să apară în primul rând.
Gândiți-vă la aceasta ca la clasica „problemă a ursului alb”. Dacă cineva vă spune să nu vă gândiți la un urs polar, ei bine, veți sfârși prin a vă gândi la ursul polar, spun specialiștii consultați de sciencedaily.com.
Controlul reactiv înseamnă că veți încerca să vă distrageți atenția de la gândul la ursul polar ori de câte ori acesta vă va apărea în minte. Cu toate acestea, s-a sugerat că, potențial, creierul nostru poate împiedica un gând să ajungă în mintea noastră conștientă înainte de a fi nevoie să ne distragem atenția de la el, sau control proactiv.
Gândurile negative
Cum și chiar dacă creierul nostru se angajează în controlul proactiv este în neclar și dificil de investigat. Cercetătorii noului studiu au decis să simplifice procesul, concentrându-se pe asocierile de cuvinte. Prin intermediul unei sarcini de asociere de cuvinte, cercetătorii au descoperit că majoritatea oamenilor se bazează pe controlul reactiv – dar datele au dezvăluit, de asemenea, că este posibil să slăbim conexiunile cu anumite gânduri dacă ne punem mintea la contribuție.
„Acest tip de control reactiv poate fi deosebit de problematic. După cum sugerează constatările noastre, gândurile se auto-reforțează: gândirea unui gând crește puterea sa de memorare și probabilitatea ca acesta să se repete. Cu alte cuvinte, de fiecare dată când trebuie să respingem reactiv o asociere nedorită, aceasta are potențialul de a deveni și mai puternică. În mod critic, însă, am constatat, de asemenea, că oamenii pot preîntâmpina parțial acest proces dacă doresc să se asigure că acest gând le vine în minte cât mai puțin posibil”, spun cercetătorii.
Cum s-a desfășurat studiul
În cadrul studiului, cercetătorii au rugat 80 de voluntari să vină cu noi asocieri la 60 de cuvinte comune, în timp ce acestea erau afișate unul câte unul pe un ecran. Doar 40 dintre datele voluntarilor au fost folosite în cele din urmă în cadrul studiului. Fiecare dintre cuvinte a fost prezentat la întâmplare de cinci ori.
Participanții au fost împărțiți în două grupuri: în unul dintre ele, li s-a spus dinainte că nu vor primi o recompensă monetară dacă repetă vreo asociere, în timp ce celălalt nu a primit nicio instrucțiune în acest sens. În cazul primului grup, o asociere inițială – „masă” alăturat cu „scaun”, de exemplu – sfârșește prin a deveni un gând nedorit. Participantul trebuia să introducă o nouă asociere cu „masă” la următoarea apariție a acesteia, chiar dacă „scaun” era gândul lor de bază.
Utilizând un model computațional pentru a analiza timpii de reacție și răspunsurile, cercetătorii au ajuns la concluzia că voluntarii care încercau să evite repetarea se gândeau mai ales la cuvintele folosite anterior și apoi le respingeau – deci control reactiv.
Cercetarea poate oferi idei pentru diverse abordări terapeutice în viitor
Cu toate acestea, cercetând mai adânc, diferențele dintre cele două grupuri au indicat faptul că persoanele din grupul care încercau să nu repete aceleași cuvinte aveau un oarecare succes în acest sens – un fel de control proactiv. Acești participanți nu s-au lăsat prinși într-o buclă de repetare a acelorași cuvinte din nou și din nou.
„Deși oamenii nu puteau evita gândurile nedorite, ei se puteau asigura că gândirea unui gând nedorit nu crește probabilitatea ca acesta să le vină din nou în minte.
Cuvintele repetate în acest experiment pot fi interpretate ca gânduri repetate în general. Să luăm, de exemplu, amintirile dureroase ale unei despărțiri: Este posibil să ne putem antrena în mod proactiv pentru a ne împiedica cel puțin ca aceste gânduri să devină mai puternice și mai greu de rezolvat de fiecare dată când revin.
Din păcate, studiul actual nu oferă niciun fel de indiciu despre cum să ne antrenăm creierul pentru a trece de la controlul reactiv la controlul proactiv al gândurilor – datele sugerează doar că este posibil, într-o măsură limitată, atunci când facem acest lucru în mod intenționat. Deși cercetătorii s-au limitat aici la asocieri neutre de cuvinte, mai degrabă decât la gânduri nedorite care sunt stresante sau legate de orice fel de problemă de sănătate mintală, acesta este genul de direcție în care ar putea merge cercetarea ulterioară – oferind poate idei pentru diverse abordări terapeutice în viitor.
Întrucât studiul actual s-a concentrat pe asocierile neutre, studiile viitoare ar trebui să determine dacă descoperirile noastre se generalizează la gândurile nedorite negative și relevante din punct de vedere personal”, a declarat psihologul Isaac Fradkin de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, Israel.

2 thoughts on “Cum putem controla gândurile nedorite”