Galatia 2020. Intervenția în criză şi primul ajutor psihologic oferit respondenților de primă linie în combaterea efectelor pandemiei Covid-19

Galatia 2020. Intervenția în criză şi primul ajutor psihologic oferit respondenților de primă linie în combaterea efectelor pandemiei Covid-19
O temă extrem de actuală despre care va vorbi, la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală ”Galatia 2020”, care va ave loc în perioada 20-24 iulie, Conf.Univ. Dr. Psiholog Vasile Doru Mărineanu.

Conf.Univ. Dr. Psiholog Vasile Doru Mărineanu este șeful Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală, președinte al Societății de Psihologie Militară și cadru didactic asociat în Departamentul Psihologie al Universității din București. Dr. Marineanu este membru în Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Colegiului Psihologilor din România și reprezentant național în Comitetul EFPA (European Federation of Psychologists’ Associations) pentru Psihologie în caz de dezastre, crize și traume (Standing Committee on Disaster, Crisis and Trauma Psychology).

Are o experiență de peste 20 de ani în domeniul psihologiei clinice și operaționale, dobândită în teatrele de operații militare din Bosnia-Herțegovina (1997), Kosovo (2000, 2002, 2004) și Afganistan (2010), unde a desfășurat, în principal, activități operaționale axate pe sănătatea mintală, oferind prim ajutor psihologic și intervenție în criză victimelor de război și refugiaților, precum și programe psiho-educaționale, referitoare la drepturile omului și egalitatea de gen, adresate comunităților locale, în sprijinul victimelor violenței sexuale, ale luărilor de ostatici sau ale jafurilor armate.

De asemenea, este specializat în domeniul psihologiei aplicate în programele de pregătire pentru supraviețuire în condiții extreme, evitarea capturării, rezistența în condiții de izolare și reintegrarea personalului reîntors din captivitate (Psihologia SERE).

A publicat mai multe cărți, capitole de cărți sau ghiduri operaționale, cum ar fi: Resilience and Clinical Issues in Survival Behavior under Isolation and Captivity (2019, In Handbook of Military Psychology and Mental Health, Routledge, Taylor & Francis Group);

Reziliență și manifestări clinice în comportamentul persoanelor izolate, dispărute, reținute sau capturate. Ghid operațional pentru psihologii SERE (Asociația de Științe Cognitive din România – ASCR, 2019); The Psychology of Suicide Martyrdom in Afghanistan and Implications for PsyOps (2017, In Military Psychology and Leadership Development, Rawat Publications); Practica supervizată în psihologia clinică validată științific (ASCR, 2017); Dezvoltarea competențelor interculturale. Ghid pentru militarii români participanți la misiuni în afara teritoriului statului român (CTEA, 2015); Manual pentru pregătirea psihologică și controlul stresului operațional (CTEA, 2015) etc.

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2020″ este organizată de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Academia Română și Institutul pentru Cercetarea Tulburărilor din Spectrul Autist.

Toate informațiile legate de organizarea online a acestui eveniment le veți găsi, în timp real, pe:

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *