Galatia 2020. Epistemologia consilierii şi a intervenției psihoterapeutice
Prof. Univ. Dr. Dan Gabriel Sîmbotin este doctor în Filosofie din 2005, doctor abilitat din 2018, cercetător științific gradul I în cadrul Institutului de Cercetări Economice și Sociale „Gheorghe Zane” al Filialei Iași a Academiei Române, făcând parte din Departamentul de Filosofie. Cercetările sale au fost direcționate prioritar înspre Epistemologie, Logică și argumentare și Filosofia științei. A publicat, în calitate de unic autor, cărțile: Imaginarul. Construcția și deconstrucția lumii, Editura Institutul European, 2016; Anul 1600. Cenzura imaginarului științific în secolul al XVII-lea, Editura Institutul European, 2015 și De imitatione Dei, Editura Paideia, 2004.
A făcut parte din echipa de editori a șapte volume colective, a publicat peste cincizeci de articole științifice și a participat la peste șaptezeci de conferințe naționale și internaționale. Este membru în colegiul de redacție al revistei Noema și face parte din comitetul științific al revistelor Al Mukhatabat. A Trilingual Journal for Logic, Epistemology and Analytical Philosophy și International Journal of Philosophy and Social Values. Este Președinte al Filialei Iași a CRIFST (Comitetul Român de Istorie și Filosofie al Științei și Tehnicii), Comitet al Academiei Române.
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2020″ este organizată de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Academia Română și Institutul pentru Cercetarea Tulburărilor din Spectrul Autist.
Toate informațiile legate de organizarea online a acestui eveniment le veți găsi, în timp real, pe:
https://lapsihiatru.ro/
https://www.facebook.com/
https://www.facebook.com/
https://www.facebook.com/
https://www.facebook.com/
Înscrieri: https://lapsihiatru.ro/
Vă așteptăm cu drag!
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru, președintele Conferinței.
