Lacrimi cu sânge, pupile multiple și halucinații vizuale. Afecțiuni oculare rare și manifestările lor
Unele afecțiuni oculare pot avea manifestări neobișnuite, de la apariția lacrimilor cu sânge și existența mai multor pupile funcționale la nivelul aceluiași ochi, până la perceperea unor imagini care nu există în realitate. Altele afectează progresiv vederea, modifică aspectul ochilor sau pot fi asociate cu boli genetice și neurologice. Unele sunt prezente de la naștere, în timp ce altele se dezvoltă în cursul vieții, ca urmare a unor traumatisme, infecții sau procese inflamatorii. 14 afecțiuni oculare rare, modul în care se manifestă și ce opțiuni de tratament există.
Hemolacria: afecțiunea în care apar lacrimi cu sânge
Hemolacria este manifestarea prin care lacrimile conțin sânge. Nu reprezintă neapărat o boală în sine, ci poate fi un simptom al unei alte afecțiuni.
Printre cauzele posibile se numără dezvoltarea anormală a vaselor de sânge, tumorile, inflamațiile țesuturilor și infecțiile bacteriene sau virale. Hemolacria este întâlnită mai frecvent la copii și adolescenți. Tratamentul depinde de cauza care determină apariția sângelui în lacrimi, potrivit reviewofophthalmology.com.
Policoria: mai multe pupile funcționale la un singur ochi
În mod normal, fiecare ochi are o pupilă, orificiul central al irisului prin care pătrunde lumina. Pupila se dilată atunci când lumina este slabă și se micșorează în condiții de iluminare puternică.
Policoria este o afecțiune rară în care un ochi poate avea mai mult de o pupilă funcțională. Cauza exactă nu este cunoscută, însă ar putea exista o asociere cu alte probleme oculare, precum glaucomul și cataracta.
Nu toate persoanele cu policorie au nevoie de tratament. În anumite cazuri, intervenția chirurgicală poate contribui la corectarea vederii încețoșate.
Heterocromia: ochi de culori diferite
Heterocromia este caracterizată prin diferențe de culoare ale irisurilor. Astfel, o persoană poate avea câte un ochi de culoare diferită sau un singur iris poate prezenta mai multe nuanțe.
Dacă heterocromia este prezentă de la naștere, de cele mai multe ori nu este însoțită de alte simptome și nu necesită tratament. În unele situații, poate fi asociată cu o afecțiune rară, transmisă genetic și prezentă încă de la naștere.
Heterocromia poate apărea și mai târziu în viață, în urma unei leziuni sau a unei boli.
Sindromul ochiului de pisică
Sindromul ochiului de pisică poate provoca apariția unor defecte structurale la nivelul anumitor părți ale ochiului. Unul dintre acestea este colobomul, o lipsă de țesut care poate afecta irisul sau pupila.
Atunci când colobomul afectează aceste structuri, pupila poate avea un aspect asemănător ochiului de pisică. Defectele pot apărea și în alte organe sau regiuni ale corpului.
În cele mai multe cazuri, sindromul este asociat cu modificări genetice care apar în timpul dezvoltării și este prezent de la naștere. Gestionarea manifestărilor poate necesita colaborarea unei echipe de medici, deoarece pot fi afectate mai multe organe și sisteme ale organismului.
Nevrita optică: inflamația nervului care transmite informațiile vizuale
Nevrita optică reprezintă inflamația nervului optic, structura care transmite informațiile vizuale de la ochi către creier. Afecțiunea poate apărea între 20 și 40 de ani și afectează, de regulă, un singur ochi.
Aproximativ jumătate dintre persoanele care dezvoltă nevrită optică vor face scleroză multiplă, o boală în care sistemul imunitar atacă celulele sistemului nervos central.
Manifestările pot include pierderea temporară a vederii, care poate dura câteva ore, zile sau chiar luni, precum și reducerea câmpului vizual periferic. Unele persoane pot avea dureri oculare, vedere încețoșată sau pot percepe lumini intermitente. De asemenea, culorile pot părea mai puțin intense, în special roșul.
Afecțiunea se poate ameliora spontan, dar medicul poate recomanda corticosteroizi pentru reducerea inflamației și a durerii. În mod obișnuit, vederea ar trebui să revină la normal în decurs de un an. Totuși, nevrita optică poate reapărea.
Sindromul Charles Bonnet: halucinații vizuale la persoanele cu pierderea vederii
Persoanele cu sindrom Charles Bonnet (SBC) pot vedea imagini sau modele vizuale pe care ceilalți oameni nu le percep, fără să audă însă voci sau alte sunete asociate acestor experiențe.
Halucinațiile vizuale pot dura de la câteva minute la câteva ore. Imaginile pot rămâne nemișcate sau se pot deplasa.
Cauza exactă nu este pe deplin cunoscută, dar se consideră că fenomenul reprezintă un răspuns al creierului la pierderea vederii, în special atunci când aceasta apare brusc.
Un aspect important este că sindromul Charles Bonnet nu reprezintă un semn de deteriorare mintală și nu indică, prin el însuși, o boală cerebrală precum demența.
Nu există un tratament curativ. Totuși, modificarea iluminatului și asigurarea unui timp suficient de odihnă pot ajuta la gestionarea manifestărilor. Există și tratamente medicamentoase, însă acestea pot avea efecte adverse importante și sunt rezervate cazurilor severe.
Albinismul ocular
Albinismul ocular este o afecțiune caracterizată printr-o cantitate insuficientă de pigment la nivelul structurilor ochiului. Irisul are rolul de a controla cantitatea de lumină care pătrunde în ochi, iar retina, situată în partea posterioară a globului ocular, procesează informațiile vizuale.
Lipsa pigmentului poate afecta dezvoltarea structurilor și a nervilor implicați în vedere, provocând mai multe probleme, printre care:
-vedere încețoșată;
-strabism, adică orientarea ochilor în direcții diferite;
-sensibilitate crescută la lumină;
-dificultăți în aprecierea distanțelor.
Nu există un tratament care să vindece albinismul ocular, însă medicul poate recomanda soluții pentru gestionarea simptomelor și îmbunătățirea funcției vizuale.
Cataracta traumatică
Cristalinul este structura transparentă din interiorul ochiului care ajută la focalizarea luminii și a imaginilor pe retină. Un traumatism ocular poate afecta această structură și poate determina apariția cataractei traumatice.
Aceasta se poate dezvolta după un impact, o leziune penetrantă sau un alt tip de traumatism care afectează cristalinul. În timp, cristalinul își pierde transparența, iar opacitatea poate avea uneori un aspect asemănător unei stele.
Medicul poate recomanda corticosteroizi pentru reducerea inflamației și a durerii provocate de leziune. Totuși, utilizarea acestora poate contribui la agravarea cataractei în timp.
Oftalmoplegia externă progresivă cronică
Oftalmoplegia externă progresivă cronică (OPCE) este o afecțiune care poate fi moștenită genetic și determină slăbirea progresivă a mușchilor implicați în mișcările ochilor și ale pleoapelor.
Primele manifestări pot apărea oricând între 18 și 40 de ani. Afecțiunea poate afecta unul sau ambii ochi.
Persoanele afectate pot avea dificultăți la înghițire și pot resimți slăbiciune musculară în diferite regiuni ale corpului, mai ales după activitate fizică.
Nu există un tratament curativ, însă intervenția chirurgicală poate corecta pleoapele căzute și poate ameliora anumite manifestări.
Anizocoria: când pupilele au dimensiuni diferite
Anizocoria este caracterizată printr-o diferență de dimensiune între cele două pupile. Aproximativ una din cinci persoane cu această particularitate nu prezintă alte probleme medicale asociate.
În anumite situații, însă, diferența poate indica o afecțiune neurologică rară.
Un exemplu este sindromul Horner, care se manifestă prin micșorarea pupilei de pe o parte, căderea pleoapei superioare, retragerea globului ocular în orbită și diminuarea sau absența transpirației pe o parte a feței.
O modificare bruscă a dimensiunii pupilelor necesită evaluare medicală imediată. Este recomandată contactarea medicului sau prezentarea la camera de gardă.
O altă afecțiune asociată cu diferențele de dimensiune ale pupilelor este sindromul Adie. În acest caz, una dintre pupile rămâne dilatată și reacționează foarte puțin la lumină. De regulă, sindromul nu necesită tratament.
Anizocoria poate apărea și în urma utilizării anumitor medicamente. De exemplu, plasturii cu scopolamină, utilizați pentru prevenirea răului de mișcare, pot provoca dilatarea unei pupile dacă substanța ajunge accidental în ochi.
Retinoblastomul: cancer ocular care afectează în special copiii
Retinoblastomul este o formă de cancer care se dezvoltă la nivelul retinei. Reprezintă cea mai frecventă formă de cancer ocular la copii, fiind rar întâlnit la adulți.
Unul dintre semnele care pot atrage atenția părinților este apariția unei reflexii albe în pupila copilului atunci când lumina cade asupra ochiului. Alte manifestări pot include înroșirea și umflarea ochilor, precum și devierea acestora în direcții diferite.
Tratamentul poate include radioterapie și intervenții chirurgicale, în funcție de particularitățile bolii.
Retinita pigmentară: pierderea progresivă a vederii periferice
Retinita pigmentară (RP) desemnează un grup de boli genetice rare care afectează celulele sensibile la lumină din retină, țesutul care căptușește partea din spate a ochiului.
Afecțiunea determină îngustarea treptată a câmpului vizual și dificultăți de vedere în condiții de lumină slabă, inclusiv noaptea.
Nu există în prezent un tratament curativ, iar boala poate progresa în timp. Medicii și terapeuții specializați pot însă recomanda dispozitive și strategii adaptate pentru ca persoanele afectate să folosească cât mai eficient vederea rămasă.
Microftalmia: dezvoltarea anormală a ochilor
Microftalmia este o afecțiune congenitală în care unul sau ambii ochi sunt anormal de mici. În formele severe, globul ocular poate lipsi complet, situație denumită anoftalmie.
Cercetătorii consideră că modificările genetice pot avea un rol în apariția acestei tulburări. Expunerea la anumite substanțe chimice sau virusuri în timpul dezvoltării poate crește, de asemenea, riscul, însă sunt necesare cercetări suplimentare pentru clarificarea acestor asocieri.
Opțiunile de recuperare a vederii sunt limitate atunci când afecțiunea provoacă pierderea funcției vizuale. Medicii pot însă introduce în orbită o proteză oculară totală sau parțială. Pe măsură ce copilul crește, proteza poate contribui la dezvoltarea unui aspect mai apropiat de cel normal al regiunii oculare.
Distrofia cristalină Bietti și boala Stargardt
Distrofia cristalină Bietti
Distrofia cristalină Bietti (BCD) este o boală ereditară rară în care se formează depozite cristaline de culoare galbenă sau albă la nivelul retinei.
Pe măsură ce afecțiunea evoluează, vederea devine tot mai neclară, iar vederea nocturnă poate fi afectată. Pot apărea și pierderea vederii periferice și dificultăți în perceperea culorilor.
Manifestările pot începe în adolescență sau în jurul vârstei de 20 de ani. Evoluția poate fi diferită de la un ochi la altul. În jurul vârstei de 40-50 de ani, unele persoane pot ajunge să fie nevoite să întoarcă întregul cap pentru a vedea în lateral.
În formele avansate, afectarea vederii poate ajunge la nivelul încadrării în categoria de orbire legală. Aceasta nu înseamnă pierderea completă a vederii, ci o vedere sever diminuată, care nu mai poate fi corectată cu ochelari sau lentile de contact.
Boala Stargardt
Boala Stargardt este o afecțiune ereditară care determină acumularea unor depozite de material gras la nivelul retinei și poate afecta în special vederea centrală.
Evoluția este lentă și nu duce, de regulă, la pierderea totală a vederii. Boala afectează în special copiii și adolescenții, însă manifestările pot trece neobservate până la vârsta adultă. În prezent, nu există un tratament curativ pentru această afecțiune.
