Urmele criticii din copilărie. Frica de eșec la vârsta adultă

Anumite tehnici psihoterapeutice bazate pe imagini ar putea reduce frica de eșec asociată unor experiențe dureroase din copilărie, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea SWPS și Institutul Nencki de Biologie Experimentală din Polonia.

Studiul a analizat modul în care intervențiile psihoterapeutice care folosesc imaginile mentale pot influența reacțiile emoționale asociate amintirilor despre criticile primite în copilărie. Rezultatele au indicat o reducere a fricii de eșec și a unor emoții negative, precum tristețea și vinovăția, iar modificările au fost observate și la evaluările realizate la trei și șase luni după intervenție. Constatările au fost publicate în revista Frontiers in Psychology.

Experiențele din copilărie pot influența modul în care este perceput eșecul

Critica, neglijarea sau reacțiile severe din partea adulților care îngrijesc un copil pot avea efecte asupra modului în care acesta își construiește imaginea despre sine și despre relațiile cu ceilalți.

Felul în care un copil este tratat atunci când greșește poate avea o importanță deosebită. În anumite situații, experiențele repetate de critică pot contribui la formarea unor convingeri potrivit cărora greșeala reprezintă o dovadă a lipsei de valoare personală sau că eșecul poate duce la respingere ori pierderea aprecierii celorlalți.

Aceste tipare emoționale și cognitive pot continua și la vârsta adultă. Frica de eșec poate influența astfel modul în care o persoană abordează situațiile în care există posibilitatea de a greși, de a fi evaluată sau de a nu se ridica la nivelul așteptărilor.

Pornind de la această perspectivă, cercetătorii de la Laboratorul de Neuroștiințe Afective din cadrul Institutului de Psihologie al Universității SWPS din Poznań și de la Laboratorul de Imagistică Cerebrală al Institutului de Biologie Experimentală Nencki din Varșovia au analizat dacă psihoterapia bazată pe imagini poate reduce impactul emoțional pe termen mai lung al unor astfel de amintiri.

Studiu clinic cu 180 de participanți

Studiul clinic randomizat și controlat a inclus 180 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani care prezentau frică de eșec. Participanții au luat parte, pe parcursul a două săptămâni, la patru sesiuni de intervenție centrate pe amintiri dificile din copilărie asociate criticilor. Participanții au fost împărțiți în trei grupuri.

Primul grup a utilizat tehnica Expunerii Imaginilor (Imagery Exposure – IE). Participanții au fost îndrumați să își amintească situații care le-au provocat frică sau anxietate, fără modificarea conținutului amintirii.

Al doilea grup a urmat tehnica Imagery Rescripting (ImRs), o metodă prin care experiența este reconstituită în imaginație, iar desfășurarea ei este modificată. Participanții și-au reamintit situația dificilă și apoi și-au imaginat intervenția unui „apărător”, precum un terapeut, care intră în scenă, confruntă persoana care îi critica și oferă protecție și sprijin copilului.

Al treilea grup a utilizat aceeași tehnică de rescriere a imaginilor, dar cu o întârziere de 10 minute între etapele intervenției. Procedura, denumită ImRs-DSR, a fost introdusă pentru a influența procesele asociate consolidării și modificării urmelor de memorie.

Participanții au completat chestionare și au participat la interviuri. În același timp, cercetătorii au urmărit și indicatori fiziologici ai reacției la stres. Evaluările au fost repetate la trei și la șase luni după intervenție.

Frica de eșec și emoțiile negative s-au redus

Toate intervențiile bazate pe imagini au fost asociate cu o reducere semnificativă și persistentă a fricii de eșec. Participanții au raportat, de asemenea, scăderea unor emoții negative, printre care tristețea și vinovăția.

Modificările nu au fost observate doar la nivelul relatărilor participanților. Reacțiile fiziologice asociate amintirilor despre criticile din copilărie au fost, de asemenea, mai reduse, ceea ce indică o diminuare a răspunsului de stres declanșat de aceste amintiri.

Efectele au fost observate și în perioada de monitorizare de la trei și șase luni, ceea ce sugerează menținerea beneficiilor emoționale și fiziologice în perioada analizată.

„Studiul arată că este posibil să se reducă intensitatea emoțiilor negative și a stimulării asociate cu amintirile criticilor din copilărie. Tehnicile selectate corespunzător pot influența modul în care sunt trăite aceste amintiri, făcându-le mai puțin împovărătoare”, a declarat Julia Bączek, psiholog în cadrul Laboratorului de Neuroștiințe Afective al Institutului de Psihologie al Universității SWPS și coautoare a studiului.

Rolul surprizei în procesul terapeutic

O observație importantă a cercetării a fost legată de momentul de surpriză produs în timpul rescrierii imaginilor. Cercetătorii au asociat acest fenomen cu ceea ce în psihologie și neuroștiințe este denumit „eroare de predicție”. Aceasta apare atunci când ceea ce se întâmplă diferă de ceea ce persoana se aștepta să se întâmple.

În cazul unei amintiri dureroase, persoana poate avea o așteptare emoțională deja formată: copilul se așteaptă să fie criticat, respins sau pedepsit atunci când greșește. În timpul rescrierii imaginilor, apar însă elemente care contrazic această așteptare, precum intervenția unei persoane protectoare.

Potrivit cercetătorilor, această discrepanță dintre așteptare și noua experiență imaginată poate contribui la modificarea tiparului emoțional asociat amintirii.

„Am demonstrat că o parte crucială a terapiei bazate pe imagini este crearea unei discrepanțe între ceea ce așteaptă pacientul și ceea ce se întâmplă de fapt în noua amintire. Această surpriză deschide calea pentru o schimbare terapeutică de durată”, a declarat Stanisław Karkosz, specialist în științe cognitive în cadrul Laboratorului de Neuroștiințe Afective al Institutului de Psihologie al Universității SWPS și coautor al studiului.

Amintirile pot fi asociate cu reacții emoționale diferite

Rezultatele sugerează că o experiență dificilă din trecut nu trebuie să continue să producă aceeași reacție emoțională pe tot parcursul vieții. Tehnicile bazate pe imagini urmăresc tocmai modificarea modului în care este procesată o experiență memorată. În cazul Imagery Rescripting, persoana revine mental la situația respectivă și introduce elemente noi, sigure și protectoare în desfășurarea amintirii.

Acest proces nu schimbă faptul că experiența a avut loc, ci urmărește modificarea semnificației și a răspunsului emoțional asociat acesteia.

Julia Bączek a mai spus că experiențele trecute pot fi procesate diferit în timp și nu trebuie să rămână asociate permanent cu aceeași intensitate emoțională.