Problemele de sănătate mintală. Replicile care pot răni în loc să ajute

Găsirea cuvintelor potrivite pentru a sprijini o persoană care se confruntă cu depresie, anxietate severă sau alte probleme de sănătate mintală poate fi dificilă. Dorința de a ajuta poate duce uneori la comparații, recomandări sau explicații care, deși sunt bine intenționate, pot invalida experiența persoanei aflate în suferință.

Psihologul clinician Seth J. Gillihan a relatat, într-un articol publicat de WebMD, că numeroși pacienți i-au descris comentariile nefolositoare pe care le-au auzit în astfel de situații. Psihologul a spus că a întâlnit asemenea remarci și în propria experiență, după ce a vorbit despre dificultățile sale legate de depresie și insomnie.

Potrivit acestuia, anumite răspunsuri pot părea empatice sau încurajatoare, dar ajung să transmită persoanei că experiența sa nu este înțeleasă sau că ar trebui să poată depăși mai ușor problema.

„Știu cum te simți”

Afirmația este folosită frecvent pentru a exprima empatie, însă poate avea efectul opus. Atunci când cineva spune că știe cum se simte o altă persoană, există riscul ca propria experiență să fie suprapusă peste experiența acesteia.

Chiar dacă există o experiență similară legată de depresie, anxietate sau alte probleme de sănătate mintală, nu poate fi cunoscut exact modul în care o altă persoană trăiește acea experiență.

Empatia nu presupune identificarea perfectă cu suferința celuilalt, ci disponibilitatea de a înțelege că ceea ce trăiește persoana respectivă este real și dificil pentru ea.

„Fă ce am făcut eu”

Persoanele care au trecut prin propriile dificultăți psihologice pot fi tentate să recomande ceea ce le-a fost lor de ajutor. Îndemnuri precum „fă doar asta” sau „gândește doar așa” pornesc de la intenția de a oferi o soluție.

Problema este că o experiență personală nu reprezintă automat o soluție pentru altcineva. Două persoane care se confruntă cu probleme asemănătoare pot avea nevoie de abordări diferite.

În cazul problemelor de sănătate mintală, intervenția poate varia în funcție de simptome, cauze, istoricul persoanei și răspunsul la tratament.

Platitudinile și încurajările simpliste

Atunci când nu există un răspuns evident în fața suferinței unei alte persoane, este ușor să apară apelul la expresii cunoscute precum „Și asta va trece” sau „Toate se întâmplă cu un motiv”.

Astfel de afirmații pot fi rostite cu intenția de a încuraja, însă sunt adesea percepute ca nefolositoare. O problemă psihologică complexă nu poate fi redusă la o formulă simplă, iar persoana care suferă poate avea impresia că dificultatea prin care trece este minimalizată.

„Poate că totul este în mintea ta”

Atunci când dificultățile unei persoane sunt greu de înțeles din exterior, poate apărea tentația de a-i spune că își imaginează lucruri sau că exagerează.

Uneori, unei persoane aflate în suferință îi poate fi chiar ei dificil să înțeleagă de ce anumite gânduri, reacții sau comportamente continuă să apară. Faptul că recunoaște, de exemplu, că o anumită teamă este disproporționată nu înseamnă că îi este ușor să o înlăture.

Afirmația că „totul este în mintea sa” poate transmite însă ideea că problema ar trebui să poată fi ignorată cu ușurință.

„Ai nevoie de medicamente”

Tratamentul medicamentos în cazul problemelor de sănătate mintală trebuie stabilit în urma unei evaluări medicale și ținând cont de particularitățile fiecărui caz.

Seth J. Gillihan a povestit că a lucrat cu pacienți afectați de presiunea exercitată de membrii familiei pentru ca aceștia să urmeze tratament medicamentos. Psihologul a spus că, în cazul său, familia nu a exercitat o astfel de presiune, deși mai mulți prieteni i-au recomandat să ia antidepresive.

El a considerat însă că decizia era una personală și că, în cazul dificultăților cu care se confrunta, o abordare cognitiv-comportamentală era mai potrivită: „În lipsa unei pregătiri medicale, recomandarea unui tratament medicamentos nu poate înlocui sfatul unui medic. Persoana care se confruntă cu o problemă de sănătate mintală poate avea nevoie de o evaluare și de o abordare terapeutică adaptată situației sale”.

„Poate că nu vrei să te simți mai bine”

Atunci când starea unei persoane nu se ameliorează după începerea unui tratament, cei din jur pot ajunge să presupună că nu își dorește cu adevărat să se facă bine.

O astfel de concluzie ignoră însă faptul că problemele de sănătate mintală pot fi dificil de tratat și că răspunsul la intervenție diferă de la o persoană la alta.

Seth J. Gillihan a menționat terapia cognitiv-comportamentală ca exemplu de tratament bine studiat, care nu oferă o ameliorare completă tuturor persoanelor care o urmează: „A spune unei persoane că nu dorește să se însănătoșească poate fi deosebit de descurajant atunci când aceasta depune deja eforturi pentru a găsi o formă de ameliorare”.

„Revino-ți”

Un alt tip de răspuns pornește de la ideea că o persoană poate ieși din anxietate, depresie, panică sau o altă problemă psihologică printr-o schimbare de atitudine. Este o formă de „iubire dură”, însă partea de reproș și presiune poate ajunge să domine intenția de sprijin: „O afecțiune psihologică severă nu este echivalentă cu o simplă stare proastă de spirit din care o persoană poate ieși printr-o schimbare voluntară de dispoziție”.

„Este vina ta”

Învinovățirea unei persoane pentru suferința sa reprezintă una dintre cele mai puțin utile forme de reacție: „Chiar și atunci când anumite comportamente contribuie la menținerea unei probleme, de exemplu, retragerea socială care poate apărea în depresie, acuzațiile riscă să agraveze situația”.

Seth J. Gillihan a explicat că, atât din experiența clinică, cât și din cea personală, persoanele care trec prin dificultăți psihologice au adesea deja tendința de a se învinovăți pentru ceea ce li se întâmplă. În acest context, reproșurile venite din partea celor apropiați pot accentua sentimentul de vinovăție.

Ce poate ajuta. Sfaturile psihologului

Sprijinul acordat unei persoane cu probleme de sănătate mintală nu presupune neapărat pregătire profesională. În multe situații, prezența și disponibilitatea de a asculta pot fi mai utile decât oferirea unor soluții.

Ascultarea

A fi ascultat cu adevărat poate reprezenta o experiență importantă pentru o persoană aflată în suferință. Ascultarea presupune atenție la ceea ce este spus, dar și disponibilitatea de a observa ceea ce se află dincolo de cuvinte. Uneori, poate însemna pur și simplu acceptarea tăcerii.

Nu întotdeauna este nevoie de un răspuns. Uneori, simpla prezență a unei persoane apropiate poate fi o formă importantă de sprijin.

Acceptare fără judecată

Dezaprobarea și judecata pot apărea automat atunci când comportamentul unei persoane este greu de înțeles. Acceptarea presupune însă mai multă răbdare și disponibilitatea de a rămâne alături de persoană chiar și atunci când aceasta trece printr-o perioadă dificilă.

Pentru cineva care se percepe ca fiind cea mai rea versiune a propriei persoane, experiența unei relații în care există acceptare și afecțiune necondiționată poate avea o importanță deosebită.

Empatie

Empatia reprezintă una dintre formele importante de sprijin pentru o persoană aflată în suferință. Aceasta nu presupune să i se spună că este „nebună” și nici încercarea de a o determina imediat să privească lucrurile dintr-o altă perspectivă. Scopul este înțelegerea experienței sale, chiar dacă aceasta nu poate fi cunoscută în totalitate de către o altă persoană.

Atunci când nu este clar ce fel de sprijin este necesar, poate fi utilă întrebarea directă despre nevoile persoanei: are nevoie să vorbească despre ceea ce se întâmplă, să primească o perspectivă diferită, să discute despre modul în care gândește sau pur și simplu să aibă pe cineva alături?

Uneori, persoana poate avea nevoie doar de o ureche care ascultă sau de companie.

Prezența poate conta mai mult decât sfatul

Seth J. Gillihan a relatat că, în propria experiență, prezența soției sale l-a ajutat în repetate rânduri să treacă prin perioade dificile. Ideea că o persoană aflată în suferință are nevoie să fie ascultată și însoțită, mai degrabă decât „reparată”, a fost exprimată și de scriitorul american Parker Palmer, care a trecut la rândul său printr-o depresie profundă.

Palmer a scris ulterior că „sufletul uman nu vrea să fie sfătuit, reparat sau salvat. Pur și simplu vrea să fie martor, să fie văzut, auzit și însoțit exact așa cum este”.

În perioada depresiei, Palmer a găsit acest tip de sprijin și alinare în relația cu un prieten apropiat, care venea la el acasă în fiecare zi și îi masa picioarele, de obicei în tăcere.

Sprijinul imperfect este mai bun decât evitarea

Seth J. Gillihan consideră că nu este necesar ca o persoană să se simtă rușinată dacă recunoaște că a folosit, la un moment dat, unul dintre răspunsurile nefolositoare: „Confruntarea cu suferința unei alte persoane poate genera sentimentul de neputință, mai ales atunci când problema nu poate fi rezolvată de cei din jur. În astfel de situații, există riscul evitării persoanei din teama de a nu spune ceva greșit.

Prezența, chiar și imperfectă, poate fi însă mai importantă decât retragerea. Faptul că o persoană aflată în suferință știe că nu este singură poate reprezenta, potrivit psihologului, o formă esențială de sprijin”.