Galatia 2026, ediția jubiliară. Dr. Benedikt H. Siegler, expert în mecanismele imunologice ale sepsisului
Dr. Benedikt H. Siegler este consultant în Anesteziologie la Spitalul Universitar Heidelberg. Activitatea sa clinică și de cercetare se concentrează asupra mecanismelor imunologice care stau la baza sepsisului, punând un accent special pe rolul mecanismelor epigenomice în dereglarile imunitare și pe vulnerabilitatea pacienților cu risc ridicat față de sepsis și complicațiile acestuia.
A prezentat lucrările sale la conferințe naționale și internaționale și este membru al Societății Germane de Anestezie și Medicină Intensivă, precum și al Societății Germane de Sepsis.
Îi mulțumim că va fi alături de noi la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2026”, ediția jubiliară
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2026”
Evenimentul, care va avea loc în perioada 6-10 mai, este organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați-Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Colegiul Psihologilor din România,
Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Academia Română și The International College of Neuropsychopharmacology.
Ca și la edițiile precedente, sunt invitați să participe medici psihiatri din țară și din străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, asistenți medicali, sociologi, precum și specialiști din alte domenii de activitate.Tema de anul acesta este „Interdisciplinaritatea în Psihiatrie”.
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală “Galatia 2026” va conferi participanților credite de formare profesională continuă.
Înscrierile se fac până pe 4 mai.
Toate informațiile legate de acest eveniment le veți găsi, în timp real, pe:
Înscrieri: https://conferintagalatia.ro/
https://www.facebook.com/Galatia2026
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
