Mirosul corpului nu e întâmplător. Alimentele care ne fac mai atrăgători și cele care ne dezavantajează
Usturoiul, alcoolul, carnea și chiar postul pot modifica mirosul corpului nostru, iar asta influențează direct cât de atractivi suntem percepuți de ceilalți.
Fiecare om are un profil olfactiv unic, aproape ca o amprentă. De la trăsături de personalitate precum extroversiunea, dominanța sau nevrotismul, până la starea de spirit și sănătatea generală, totul contribuie la felul în care mirosim.
„Ultimele decenii au arătat că mirosul este modelat de genele, hormonii, sănătatea și igiena noastră”, a explicat, pentru bbc.com, Craig Roberts, profesor de psihologie socială la Universitatea din Stirling, Scoția. Contează dacă suntem bărbați sau femei, tineri sau vârstnici, dominanți sau subordonați, bolnavi ori sănătoși, fericiți sau triști?
Multe dintre aceste elemente nu pot fi controlate. Alimentația, însă, da. Iar cercetările, încă puține, dar în creșter, arată că ceea ce mâncăm ne influențează nu doar aroma corporală, ci și cât de atrăgători suntem pentru alții.
Respirația și transpirația, cele două căi prin care mâncarea ajunge să se simtă
Din punct de vedere biologic, alimentele ne modifică mirosul prin două mecanisme principale: intestinul și pielea, a explicat și Lina Begdache, profesor asistent la Universitatea de Stat din New York, Binghamton.
Primul traseu este cel intestinal. În timpul digestiei, bacteriile metabolizează alimentele. Unele reacții chimice eliberează gaze și molecule volatile care sunt eliminate din organism, inclusiv prin respirație. Așa apare halitoza, respirația urât mirositoare. Aproximativ o treime dintre adulți la nivel global suferă de o formă de halitoză, iar alimentația este unul dintre factorii implicați.
Al doilea traseu este pielea. Compușii chimici rezultați din digestie ajung în sânge, circulă prin țesuturi și o parte dintre ei sunt eliminați prin transpirație. Transpirația în sine nu are miros, însă bacteriile de pe piele descompun aceste substanțe și produc aroma specifică.
Sulful, „vinovatul” principal
Multe dintre alimentele cu impact puternic asupra mirosului corporal au un element comun: compușii cu sulf. Paradoxal, aceștia pot avea efecte neașteptate asupra atractivității.
Legumele crucifere, broccoli, varza, conopida, varza de Bruxelles, sunt bogate în astfel de compuși. Odată ajunși în sânge și eliminați prin transpirație, pot da un miros înțepător, uneori asemănat cu ouăle stricate.
La fel se întâmplă cu alimentele din familia Allium, precum usturoiul și ceapa. În urma metabolizării apar substanțe precum disulfura de dialil și sulfura de alil metil, eliminate în etape diferite, altele la circa 30 de minute după consum.
Usturoiul, surpriza care i-a uimit pe cercetători
Deși usturoiul afectează clar respirația, transpirația pare să spună o altă poveste.
Într-un experiment, 42 de bărbați au purtat tampoane absorbante la subraț timp de 12 ore. Unii au consumat puțin usturoi, alții mult, iar alții suplimente. Ulterior, 82 de femei au evaluat mirosul în funcție de plăcere, atractivitate, masculinitate și intensitate.
Rezultatul a fost surprinzător: bărbații care consumaseră cantități mari de usturoi au fost percepuți ca fiind mai atractivi. Cei care luaseră suplimente au obținut, de asemenea, scoruri mai bune.
„Am repetat studiul de trei ori pentru că am fost foarte surprinși”, a spus Jan Havlíček, cercetător în etologie umană la Universitatea Carolină din Cehia. El speculează că proprietățile antioxidante și antimicrobiene ale usturoiului ar putea semnala o stare bună de sănătate, ceea ce face mirosul mai plăcut.
Sparanghelul și misterul genetic
Sparanghelul produce un alt efect bine cunoscut. Acidul asparagic generează compuși sulfuroși precum metantiolul și sulfura de dimetil, care dau urinei și transpirației un miros distinct. Acesta poate dura peste cinci ore.
Interesant este că nu toată lumea produce acest miros și nici nu îl poate percepe. Cercetările sugerează că ambele aspecte au o componentă genetică.
Mai multe fructe și legume, miros mai plăcut
Un studiu australian din 2017 a arătat că bărbații care consumau mai multe fructe și legume aveau un miros descris ca fiind mai fructat, floral și dulce. Totodată, o ușoară nuanță gălbuie a pielii, dată de carotenoizi din morcovi, roșii sau dovleac, a fost considerată mai atractivă.
Același studiu a observat că dietele sărace în grăsimi, carne, ouă și tofu au fost asociate cu un miros mai plăcut, în timp ce dietele bogate în carbohidrați au produs cele mai puțin atractive mirosuri.
Carnea, peștele și „sindromul mirosului de pește”
Proteinele animale sunt descompuse în aminoacizi și grăsimi care pot fi eliminați prin transpirație. Peștele și fasolea conțin trimetilamină, un compus cu miros foarte puternic.
Există chiar și o afecțiune rară, trimetilaminuria, cunoscută drept „sindromul mirosului de pește”, în care organismul nu poate transforma trimetilamina într-o substanță inodoră. Persoanele afectate pot emana un miros puternic de pește alterat.
Un studiu realizat în 2006 de echipa lui Havlíček a arătat că mirosul bărbaților care au urmat o dietă fără carne timp de două săptămâni a fost evaluat ca fiind mai atractiv și mai puțin intens decât al celor care au consumat carne.
„Spre surprinderea noastră, cei care mâncau carne miroseau puțin mai rău”, a mai detaliat cercetătorul. El a amintit că, în evoluție, oamenii nu consumau carne zilnic în cantitățile tipice societății moderne.
Alcoolul, cafeaua și efectul secundar neașteptat
Alcoolul este metabolizat în ficat și produce acetaldehidă, o substanță toxică și volatilă cu miros puternic. În plus, alcoolul deshidratează și reduce salivarea, favorizând persistența respirației urât mirositoare. Studiile arată că persoanele care consumă alcool zilnic raportează mai frecvent halitoză.
Un experiment din 2010 a arătat că bărbații care au băut bere au fost considerați mai atractivi – dar doar de către țânțari.
Cofeina poate stimula glandele sudoripare apocrine, crescând transpirația în zone precum axilele. Un mediu mai umed favorizează dezvoltarea bacteriilor și, implicit, mirosul mai intens.
Postul, un rezultat contraintuitiv
Într-un alt experiment, bărbații au evaluat mirosul transpirației femeilor care fie au mâncat normal, fie au postit 48 de ore. Deși diferențele nu au fost mari, femeile care au postit au fost percepute ca având un miros ușor mai atractiv.
În schimb, un studiu elvețian din 2018 a arătat că postul a înrăutățit mirosul respirației.
Nu există o formulă simplă
„Suntem mamifere și, ca toate mamiferele, mirosul influențează aproape sigur interacțiunea socială”, a explicat Craig Roberts. Totuși, este extrem de dificil să izolăm mirosul de ceilalți factori ai atractivității, aspect fizic, comportament, voce.
Concluzia cercetătorilor: Nu există o rețetă simplă pentru a „mirosi atractiv”. Există o mare variabilitate individuală, iar multe dintre mecanismele implicate sunt încă insuficient înțelese.
„Există o mulțime de compuși aromatici și, în majoritatea cazurilor, nu știm exact cum ne influențează mirosul corporal. Dar este foarte probabil să o facă”, a mai spus Havlíček.
