Tinerii și riscul infarctului miocardic: O realitate îngrijorătoare

Tinerii și riscul infarctului miocardic: O realitate îngrijorătoare

Medicul Ștefan Busnatu, cardiolog și prorector al UMF „Carol Davila” București, a atras atenția asupra unei tendințe alarmante: scăderea vârstei pacienților afectați de infarct miocardic. În ultima lună, cel mai tânăr pacient înregistrat a avut doar 25 de ani. „Reprezintă un element destul de îngrijorător, pentru că în această perioadă oricine se consideră în plină stare de sănătate”, a subliniat medicul.

Bolile cardiovasculare continuă să fie principala cauză de deces în România. Creșterea incidenței acestor afecțiuni, combinată cu scăderea vârstei pacienților, impune măsuri urgente. Factorii de risc precum stilul de viață nesănătos, stresul, obezitatea și lipsa controalelor periodice contribuie semnificativ la această problemă.
Dr. Busnatu a transmis un avertisment important: „Mulți tineri se simt nemuritori la această vârstă, dar, din păcate, realitatea demonstrează contrariul. Este esențial ca populația să înțeleagă importanța prevenției și a controalelor regulate pentru a reduce riscul unor complicații severe”, a declarat Dr. Ștefan Busnatu la Medika TV.

Renunțarea la fumat, o misiune grea

”Ne chinuim foarte mult să convingem oamenii să renunţe la fumat. Acum ne ducem către zona de factori de risc. Din păcate, rata de succes de a convinge un om, un mare fumător, să renunţe la fumat, e destul de mică. Din păcade, o mare majoritate a pacienţilor continuă să fumeze şi după ce au avut un episod de infarct”, a mai declarat medicul.

Dr. Ștefan Busnatua explicat că doar oamenii care sunt extrem de şocaţi şi traumatizaţi renunţă la fumat: „Unii sunt foarte speriaţi şi au senzaţia eminentă de moarte, pentru că contează foarte mult simptomatologia pe care o ai. Să şţiţi că e un element important, că unii au o durere toracică de asta clasică, care poate fi extrem sfârşitoare. Ajungi efectiv să trebuiască să-i dai morfină. Şi factorul ăsta emoţional, în principiu, şi starea asta de panică pe care o generează, eu aş putea spune că are un efect pozitiv asupra corecţiei factorilor de risc pe mai departe. Îi sperie şi renunţă la viciul, da”.

Medicul a vorbit şi despre nevoia de a se face mişcare pentru o viaţă sănătoasă: ”Dacă discutăm efectiv de partea asta de activitate fizică, deşi e factor de protecţie pentru că ne ajută mult mai bine să oxigenăm mai bine sângele, să oxigenăm mai bine celulele noastre, să reducem inflamaţia din corpul ăsta al nostru şi totodată să controlăm şi tensiunea arterială, noi nu prea o mai facem şi în tot contextul ăsta nu facem decât să promovăm mecanismele care duc la degradarea organismului”.

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *