Oamenii de știință de la Universitatea din Michigan, SUA, au detectat o creștere de activitate în creierul a două persoane muribunde, fenomenul fiind similar cu vârfurile de activitate cerebrală observate anterior la animalele a căror inimă a încetat să mai bată.

Captarea acelor ultime momente trecătoare este un lucru prețios și atât de rar încât nu avem prea multă idee despre ce se întâmplă în creier în timp ce acesta se stinge în tăcere.

Abia anul trecut oamenii de știință au înregistrat pentru prima dată, cu detalii captivante, undele cerebrale ale unei persoane pe moarte. În circumstanțe tragice, ei au înregistrat din întâmplare un vârf într-un anumit tip de activitate cerebrală, numit unde gamma, împreună cu modificări la alte frecvențe.

Acest nou studiu raportează o explozie similară de activitate gamma efemeră, la doi dintre cei patru pacienți cărora li s-a retras suportul vital.

Din 2013, neurologul Jimo Borjigin și colegii săi au căutat în creierul uman muribund o paralelă cu ceea ce au găsit la șobolani după un stop cardiac indus. Ei au ajuns la concluzia că scurtele explozii de activitate cerebrală pe care le-au văzut urcând cu mult peste nivelurile din starea de veghe a animalelor ar putea fi sclipirile biologice ale experiențelor de moarte apropiată raportate de mulți supraviețuitori ai stopului cardiac.

„Aceste constatări ne-au determinat să investigăm activitatea neuronală a creierului la pacienții muribunzi înainte și după retragerea clinică a suportului ventilator”, scriu Borjigin și colegii lor în noua lor lucrare publicată în pnas.org.

Echipa a analizat cazurile de la Michigan Medicine, centrul medical academic al Universității din Michigan, ale pacienților care au murit în unitatea de terapie neuro-intensivă începând cu 2014.

La doi dintre cei patru pacienți în comă pe care i-au identificat, care au decedat în timp ce medicii încă le monitorizau starea după un stop cardiac sau o hemoragie cerebrală, înregistrările electroencefalografice (EEG) au dezvăluit o explozie bruscă de unde gamma într-o parte a creierului care s-a dispersat în conexiuni de lungă durată în ambele emisfere.

Nu era vorba de urmările unei crize, a confirmat un specialist în crize, ceea ce a determinat echipa de cercetare să creadă că ar fi putut da peste un posibil marker al conștiinței, sentimentul de conștientizare a împrejurimilor noastre care se ridică din încurcătura încâlcită de celule cerebrale din capul nostru.

Creșterea inițială a undelor gamma a fost localizată într-o zonă a creierului considerată o „zonă fierbinte” pentru așa-numitele corelații neuronale ale conștiinței. Un model similar de activitate a fost observat la persoanele care visează și la pacienții care suferă de crize epileptice și care declară că au halucinații vizuale și experiențe extracorporale.

O recenzie recentă descrie modul în care această „zonă fierbinte” a conștiinței potențiale include zonele senzoriale ale creierului, ceea ce ar putea explica de ce experiențele de moarte iminentă pe care le raportează oamenii sunt atât de vii. Comunicarea între emisferele cerebrale este, de asemenea, considerată importantă pentru reamintirea memoriei.

Cu toate acestea, aceeași recenzie recunoaște problemele de durată în încercarea de a stabili conștiința, subliniind că unii potențiali markeri ai conștiinței „s-au dovedit iluzorii”. Oamenii de știință s-au apropiat, dar să fim realiști: nimeni nu este cu adevărat sigur.

„Deși activarea marcată a zonei fierbinți posterioare din creierul muribund sugerează o procesare conștientă ridicată la acești pacienți, nu o demonstrează”, notează cercetătorii.

Niciunul dintre pacienți nu a supraviețuit pentru a povesti ce ar fi putut vedea, simți sau experimenta în pragul morții, și chiar și atunci, raportarea scânteilor de activitate cerebrală la experiența subiectivă a unei persoane lasă mult loc pentru ambiguitate.

Nu toată lumea este convinsă că experiențele extracorporale sunt legate de o întâlnire trecătoare cu moartea însăși, ci mai degrabă ar putea fi un răspuns neurologic la stresul evenimentelor cardiace, care lasă creierul fără oxigen.

Doar doi din cei patru pacienți au prezentat o creștere gamma, în cei aproape 10 ani de cazuri analizate de echipă, iar aceasta a fost însoțită de hipoxie (lipsă de oxigen) generalizată la nivelul creierului.

Alte studii care au urmărit oameni în călătoria lor spre moarte au fost la fel de puțin reușite, detectând schimbări aparent semnificative ale undelor cerebrale doar la unii pacienți.

„Nu putem exclude posibilitatea ca valul de putere gamma să fie un semn al unui proces patologic unic pentru stadiul de moarte și care nu are legătură cu procesarea conștientă”, scriu Borjigin și colegii săi.

Acestea fiind spuse, ei sunt plini de speranță – așa cum suntem cu toții – că, cu fiecare caz înregistrat, am putea afla o fracțiune mai mult despre ultimele momente ale vieții și ale conștiinței.

„Acest studiu pune bazele pentru o investigație ulterioară a conștiinței ascunse în timpul stopului cardiac, care poate servi ca sistem model pentru a explora mecanismele conștiinței umane”, concluzionează cercetătorii.