Psiholog Mioara Grigoraș: Gânduri de sfârșit de an…către tine !

Psiholog Mioara Grigoraș: Gânduri de sfârșit de an…către tine !

Timpul iar stă să închidă o filă din povestea ta, a mea !
Acum, către final de an, când pașii timpului ne duc tot mai aproape de 2023, observ
preocuparea pentru stabilirea rezoluțiilor, obiectivelor pentru anul care vine, obiective și
dorințe care să ne apropie de starea de bine și fericirea mult dorită. Da, ne dorim multe, vrem
doar bine, dorim progrese, vrem să cumpărăm multe, să vedem multe, dar întrebarea mea
este: Oare mai știm cu adevărat de ce are nevoie sufletul nostru?
În loc de clasicele strategii și obiective, îți propun printr-o abordare mai metaforică, să
reflectezi la gândurile pe le care le voi așterne mai jos.
De multe ori, prea repede, sărim în barca viitorului, însă Pandemia ne-a oferit ca și
lecție momentul de STOP și care, inclusiv pe mine m-a făcut să-mi reconfigurez tot ceea ce
știam despre viață până în acel moment. De aceea la final de an eu mă OPRESC un pic, îmi
iau răgaz și reflectez la ce are de zis anul care stă să treacă.
De obicei îmi fac o recapitulare și mă întreb …Ce am făcut pentru mine anul acesta?
Dar, tu? Ce ai făcut anul acesta pentru tine, doar pentru tine?
Cu siguranță ai adunat, cum ai putut, timp de 12 luni, momente frumoase sau mai
puțin frumoase, momente ușoare sau grele, momente care vor rămâne. Sunt convinsă însă că
ai și motive de recunoștință pentru anul care se încheie.
Dacă ar fi să faci un bilanț de final de an și ar ieși un grafic cu vârfuri mărețe și pante
negre și adânci, adică culmi de bucurii și praguri de tristețe și regrete….nu, nu te speria, toate
aceste fac parte din experiența umană.
Când facem bilanțul lui 2022, adunăm, scădem, împărțim, mai trișăm…. dar tot 2022
dă, tuturor ne dă un 2022 cu bucurii, realizări, întristări, lacrimi, zâmbete, eșecuri, pace,
război. Și fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe: Ce am învățat din toate aceste experiențe
prin care am trecut?
Așa că…închide ochii și derulează înapoi anul ce stă să treacă. Fii atent la toate
momentele ce s-au întâmplat, rând pe rând, bune sau rele, în viața ta. Fii recunoscător pentru
fiecare experiență trăită, pentru fiecare moment dăruit celorlalți, pentru toate cărările pe care
ai pășit. Pentru fiecare zâmbet și tresărire care ți-a făcut sufletul să vibreze.
Tot ce ai trăit te-a adus exact acolo unde trebuie să fii acum și experiența pe care 2022
ți-o oferă este pentru a te face mai puternic, mai înțelept și mai rezistent la ceea ce o să îți
ofere viața.
Eu, pentru noul an îți urez să încerci cu plăcere lucruri noi, să ieși din zona de confort,
să te accepți, să ierți și să iubești, să fii blând cu tine și cu ceilalți. Fii buni și deschis cu toți și
în toate, nu vei pierde nimic !
Să poți mereu hainele bune, să bei cafeaua în cea mai frumoasă ceașcă, citește mult,
ascultată muzică bună, înconjoară-te de oameni frumoși și buni și delectează-ți mereu sufletul
cu ceea ce simți. Nu aștepta o zi specială să faci toate aceste lucruri!
2023… nu, nu știu cum vei fi tu sau cum voi fi eu, dar dacă învățăm ceva de la 2022, voi fi
mai mult decât mulțumită !

2023… să începi Noul An nu cu voi face, ci cu voi fi: Voi fi EU !
2023… te rog doar să vii cu pace și sănătate și, dacă se poate, să ne aduci nu ce ne dorim, ci
doar ce avem nevoie!
Timpul își va deschide în curând din nou cartea pentru a ne continua povestea !
TU, deschide-ți inima!

Psiholog, Mioara GRIGORAȘ
Este psiholog clinician, consilier psihologic și psihoterapeut, acreditat de Colegiul
Psihologilor din România, cu o experiență de peste 16 ani în domeniu.
În prezent este psiholog în cadrul Cabinetului individual de psihologie, Lector/psiholog în
cadrul centrului de Consultanță și Studii Europene, colaborează cu diferite ONG-uri și
instituții din Galați.
De asemenea este implicată în diverse proiecte și evenimente cu tematică psihologică, a
participat la conferințe/proiecte psiho-educaționale din țară și din străinătate .
https://psihologmioaragrigoras.wordpress.com
https://ro-ro.facebook.com/PsihologMioaraGrigorasGALATI/

Titus Motreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *