Să învățăm din lecțiile de viață trăite în acest tumultuos an. La revedere, 2022!
Decembrie… Este luna în care suntem obișnuiți să socializam mult, să ne gândim la cei dragi, să fim aproape de familie și prieteni. Este luna în care de mici copii am ascultat clinchet de zurgălăi și ne-am bucurat de primii fulgi de nea. Este timpul în care alergam între Moș Nicolae, Moș Crăciun și Anul Nou. Cu toate că este o lună aglomerată în care nu ne vedem capul de atâtea treburi, este și luna în care avem timp pentru o introspecție și un bilanț al finalului de an. 2022 a fost un an plin de evenimente care ne-au afectat pe toți.
Pandemia, deși s-a domolit, ea totuși continuă. Peste asta ne-am trezit cu un război în Europa, chiar la granițele noastre, război care a antrenat diverse crize. Toate acestea ne-au dat lecții de viață și ne-au obligat să ne revizuim scara de valori. În mod normal, cu fiecare an, ar trebui să devenim mai înțelepți. Totuși, amprenta timpului nu este aceeași pentru țoață lumea. Trebuie însă să nu uitam că în viață totul se întoarce, inclusiv răutatea. Așadar, atunci când îi ajutam pe alții, de fapt ne ajutam pe noi. Ca o concluzie, cei care s-au pierdut pe drum, trebuiau să plece, iar cei care au rămas sunt cei care contează. Prin urmare, 2023, chiar dacă aparent nu oferă o viziune imediată mai bună, trebuie să fim optimiști că vA fi un an mai bun. Închei prin a vă cita din Nichita Stănescu:
Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri, jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare;
fie aerul curat,
plin de păsări liniştite,
niciodată sfâşiat
de lungi fumuri stalactite;