De ce trăiesc broaștele țestoase atât de mult?
Pe insula Sfânta Elena din Atlanticul de Sud trăiește o broască țestoasă uriașă pe care Guinness World Records a numit-o „cel mai bătrân animal terestru din lume”. Numele său este Jonathan. Potrivit Guinness World Records, Jonathan a împlinit 189 de ani. Născut în 1832, în timpul domniei reginei Victoria, el avea deja 80 de ani când Titanicul s-a scufundat adânc în Atlanticul de Nord.
Nu se cunoaște limita superioară a duratei de viață a multor specii de broaște țestoase
Jonathan și alte broaște țestoase gigant nu sunt singurele țestoase care trăiesc mult timp, a declarat Jordan Donini, profesor de biologie și ecologist de broaște țestoase la Florida SouthWestern State College. Țestoasele de mare pot trăi între 50 și 100 de ani, iar țestoasele cu cutie pot trăi mai mult de un secol, a declarat el pentru Live Science. De fapt, oamenii de știință nu cunosc limita superioară a duratei de viață a multor specii de broaște țestoase, pur și simplu pentru că oamenii individuali nu trăiesc ei înșiși suficient de mult timp pentru a afla.
„Este oarecum uimitor că lumea nu este invadată de țestoase”
Așadar, de ce trăiesc țestoasele atât de mult? Există un răspuns evoluționist și un răspuns biologic, a declarat Lori Neuman-Lee, profesor asistent de fiziologie la Universitatea de Stat din Arkansas, care studiază broaștele țestoase și alte reptile.
Răspunsul evoluționist este relativ simplu: Animale precum șerpii și ratonii adoră să mănânce ouăle de broască țestoasă. Pentru a-și transmite genele, broaștele țestoase trebuie să trăiască mult timp și să se înmulțească frecvent, uneori de mai multe ori pe an – și să depună o mulțime de ouă. „Este oarecum uimitor că lumea nu este invadată de țestoase, având în vedere câți pui au”, a declarat Neuman-Lee pentru Live Science.
Broaștele țestoase. Mecanismul biologic din spatele longevității este mai complicat
Un indiciu al longevității broaștelor țestoase se află în telomerii lor, structuri compuse din șiruri necodificatoare de ADN care acoperă capetele cromozomilor, a spus Neuman-Lee. Aceste structuri ajută la protejarea cromozomilor pe măsură ce celulele se divid. În timp, telomerii se scurtează sau se degradează, ceea ce înseamnă că nu mai pot proteja la fel de bine cromozomii, ceea ce duce la probleme cu replicarea ADN-ului. Iar erorile în replicarea ADN-ului pot duce la probleme precum tumorile și moartea celulelor.
Dar broaștele țestoase prezintă o rată mai mică de scurtare a telomerilor în comparație cu animalele cu viață mai scurtă, a spus Neuman-Lee. Acest lucru înseamnă că sunt mai rezistente la anumite tipuri de daune care pot apărea din cauza erorilor de replicare a ADN-ului.
Moarte celulară programată
Oamenii de știință nu au confirmat toți factorii care contribuie la viața lungă a broaștelor țestoase, dar au propus câteva idei. Într-o lucrare postată la 8 iulie în baza de date de preprint bioRxiv, care nu a fost încă revizuită de colegi, o echipă de oameni de știință a explorat o serie de mecanisme și substanțe care duc la deteriorarea și moartea celulelor și a analizat modul în care au reacționat celulele din mai multe specii de broaște țestoase, inclusiv de la o broască țestoasă uriașă (ca Jonathan).
Potrivit lucrării, broaștele țestoase uriașe și alte câteva specii de broaște țestoase par să se poată proteja de efectele pe termen lung ale deteriorării celulelor. Ele fac acest lucru prin uciderea rapidă a celulelor deteriorate, folosind un proces numit apoptoză, sau moarte celulară programată, a spus Neuman-Lee.
Stresul oxidativ. De ce trăiesc broaștele țestoase atât de mult?
Un tratament a indus stresul oxidativ, un tip de stres care apare în mod natural în celulele vii. Stresul oxidativ este cauzat de radicalii liberi, care sunt molecule foarte reactive formate în mod natural de procesele metabolice. Când au fost tratate, celulele broaștei țestoase au suferit rapid apoptoză.
„Unul dintre lucrurile pe care le întărește această lucrare este ideea că apoptoza controlată este într-adevăr valoroasă, deoarece dacă există o celulă care are probleme, iar dacă un organism o poate elimina rapid, atunci se pot evita lucruri precum cancerul”, a spus Neuman-Lee.
De fapt, celulele din toate speciile, cu excepția uneia, nu au răspuns la un tratament care trebuia să întrerupă o enzimă numită ligază, care este esențială pentru procesul de replicare a ADN-ului. Cu alte cuvinte, ligaza țestoaselor a continuat să funcționeze corect. Dacă acest lucru înseamnă că aceste broaște țestoase sunt complet rezistente la problemele legate de replicarea ADN-ului nu a fost încă determinat, a declarat Neuman-Lee. Dar este un posibil răspuns la motivul pentru care broaștele țestoase sunt atât de longevive.