Crucea Roșie din România, 145 de ani de la înființare

Crucea Roșie din România, 145 de ani de la înființare

Pe 4 iulie se împlinesc 145 de ani de la crearea Societății Crucea Roșie în România. În1864, România a devenit Parte semnatară la prima Convenţie de la Geneva, pe care a ratificat-o în 1874, aceasta reprezentând începuturile Crucii Roşii Române. Pe 4 iulie 1876, a luat fiinţă Societatea Crucea Roşie din România, care şi-a început activitatea în actualul sediu al Spitalului Colţea din Bucureşti.

Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române (CRR), se regăsesc importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr. G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila, potrivit site-ului https://crucearosie.ro/.

Primul preşedinte al Crucii Roşii Române a fost prinţul Dimitrie Ghica, în perioada 1876-1897.

În anii 1877-1878, în timpul Războiului de Independenţă, CRR a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie, a înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară. În perioada 1888-1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate, iar în 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere.

În 1913, în timpul celui de-al doilea război balcanic, personalul Spitalului Mobil al CRR a acordat asistenţă militarilor bolnavi de holeră pe teritoriul statului bulgar. Odată cu reîntoarcerea trupelor în ţară, holera asiatică a cuprins şi România. CRR a fost solicitată de autorităţi şi a intervenit cu corturi de mare capacitate, materiale sanitare şi cu echipe medicale, reuşind să salveze mii de bolnavi, precizează site-ul https://crucearosie.ro/.

 Regina Maria îmbrăcată în uniforma de soră medicală a Crucii Roşii, 1917

Deoarece prin Statutul Crucii Roşii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societăţii, în 1906 s-au pus bazele Societăţii de Cruce Roşie a doamnelor din România, prima preşedintă aleasă fiind Irina Câmpineanu. Societatea activa în paralel cu CRR şi se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război şi calamităţi, pregătea personal voluntar, coopta doamne devotate acestui scop din întreaga ţară. În 1915, Adunarea Generală a CRR a aprobat fuziunea celor două entităţi. Cu acest prilej, regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roşie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: “Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare, să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste”.

Crucea Roșie. Proba de foc a primului război mondial

Cu sprijinul unui număr impresionant de voluntari, CRR a trecut proba de foc a Primului Război Mondial, misiunea sa fiind aceea de a organiza 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară. La chemarea Societăţii de Cruce Roşie, femei din diverse categorii sociale s-au oferit ca voluntare. Însăşi regina Maria s-a implicat în activităţile desfăşurate în sprijinul răniţilor.

Regina Maria a Romaniei, imbracata in uniforma de sora medicala a Crucii Rosii, la spitalul din Cosmesti.

Liga Societăţilor de Cruce Roşie a fost înfiinţată în 1919 – un organism internaţional de coordonare şi sprijin al Societăţilor Naţionale, la care, în acelaşi an, CRR a aderat şi care, în 1991, avea să ia denumirea de Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, scrie site-ul https://crucearosie.ro/.

În 1940, în urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena şi a Tratatului cu Bulgaria, România a pierdut o parte din teritoriile sale. Mii de oameni s-au refugiat în vechiul Regat, iar CRR, aflată sub înaltul patronaj al reginei Elena, a răspuns prompt rugăminţii Guvernului de a dispune deschiderea de cantine în gări şi pe drumurile de acces ale convoaielor de refugiaţi. În acelaşi an – în virtutea Convenţiei de la Geneva din 1929, care reglementa situaţia aviaţiei sanitare aflată sub emblema Crucii Roşii pe timp de conflict armat – a fost posibilă apariţia Escadrilei Albe a Crucii Roşii Române.

Marina Ştirbei (n. 19 martie 1912, Viena, Austria – d. 15 iulie 2001, Bouloc, Franţa), membră a Comitetului Central al CRR, a avut iniţiativa de a înfiinţa o escadrilă sanitară, alcătuită din femei pilot. La data de 25 iunie 1940, Subsecretariatul de Stat al Aerului din România a aprobat înfiinţarea primei escadrile sanitare pilotate de femei. Membrele acesteia au fost alături de armata română, salvând de la moarte mii de răniţi.

Cutremurul de la 1940

La 10 noiembrie 1940, România a fost lovită de un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter. Voluntarii CRR au fost prezenţi în locurile afectate de dezastru, au scos răniţii de sub dărâmături şi i-au îngrijit, iar automobilistele voluntare ale organizaţiei au avut un rol deosebit în Bucureşti, transportând răniţii.

După intrarea României în al Doilea Război Mondial, CRR şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor. În perioada 1944-1945, au fost spitalizaţi în aşezămintele Crucii Roşii peste 60.000 de răniţi şi bolnavi, menţionează site-ul https://crucearosie.ro/.


În urma preluării conducerii de stat de către Partidul Comunist, din 1947 Crucea Roşie Română şi-a pierdut autonomia, funcţionând, o lungă perioadă, ca o anexă a noilor autorităţi.

De-a lungul istoriei sale, CRR şi-a dezvoltat activitatea de pregătire şi intervenţie în caz de dezastre. România s-a confruntat periodic cu diferite tipuri de dezastre – cutremurul din 1940, inundaţiile din anii 1970 şi 1975, seismul din 4 martie 1977 – iar CRR şi-a diversificat operaţiunile de ajutorare a oamenilor.

Revenirea la misinea organizației. Crucea Roșie

Sfârşitul anului 1989 şi anul 1990 au reprezentat pentru CRR începutul revenirii la misiunea organizaţiei. A început o perioadă de democratizare şi de aliniere la standardele internaţionale ale Mişcării de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, un proces de reorganizare a activităţii pe baza celor şapte principii fundamentale ale Mişcării Internaţionale: Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate.

În 1992, CRR a semnat Acordul-cadru privind dezvoltarea colaborării dintre Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie şi Crucea Roşie Română.

Trei ani mai târziu, în 1995, a fost adoptată şi promulgată Legea nr. 139 a Societăţii Naţionale a Crucii Roşii Române (SNCRR), privind activitatea specifică a societăţii, ca auxiliară a autorităţii publice. Legea recunoaşte organizaţia ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică, fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar şi care funcţionează pe baza principiului teritorial, atât pe timp de pace, cât şi în timp de razboi, pe baza legii, a propriului statut, pe baza Convenţiilor de la Geneva din august 1949 şi a Protocoalelor Adiţionale la care România este parte, notează site-ul https://crucearosie.ro/.

Anul 2003 a marcat adoptarea unui nou Statut al CRR, prin care s-a reuşit separarea legislativului de deliberativ şi prin derularea unui program de dezvoltare organizaţională cu sprijinul Federaţiei Internaţionale şi al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii.

Personaltăți care au condus Cru cea Roșie

Primul preşedinte al CRR, prinţul Dimitrie Ghica (1876-1897), a fost succedat la conducerea organizaţiei de alte personalităţi ale vremurilor respective: George Gr. Cantacuzino (1897-1913), Ion Kalinderu (iunie 1913-decembrie 1913), Alexandru Marghiloman (1914-1925), Alexandru Constantinescu (martie 1926-noiembrie 1926), Gheorghe Balş (1927-1934), dr. Ion Constantinescu (1934-1947), g-ral Nicolae Pârvulescu (1947-1949), Constanţa Craciu (1949-1953), acad. prof. dr. Vasile Mârza (1953-1955), dr. Octavian Belea (1955-1958), g-ral Radu Rusescu (1958-1960), Anton Moisescu (1960-1972), g-ral Mihai Burcă (1972-1977), g-ral Constantin Burada (1977-1981), Lidia Orădeanu (1981-1986), Veronica Ciobănete (1986-1989), g-ral prof.dr. Iuliu Şuteu (1990-1991), Nicolae Nicoară (1990-2002), prof. dr. Nifon Mihăiţă (2002-2007), Mihaela Geoană (2007-2015).

Din 2015, preşedintele Crucii Roşii Române este Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, care se află la al doilea mandat (din 2019), mai precizează site-ul https://crucearosie.ro/.

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: