Alcoolul dăunează sănătății, indiferent de nivelul de consum. Studiu

Alcoolul dăunează sănătății, indiferent de nivelul de consum. Studiu

Alcoolul dănează sănătății. Există numeroase studii privind riscurile consumului de alcool în rândul populației. Dacă unii  cercetători spun că consumul moderat de alcool nu afectează sănătatea, un nou studiu arată că  nu există un nivel sub care consumul de alcoolul să nu reprezinte un risc pentru sănătate.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Ultimul studiu privind riscurile consumului de alcool, realizat de Institutul francez pentru sănătate şi cercetări medicale (Inserm), sugerează că orice consum consum de alcool, chiar şi scăzut, are un efect dăunător asupra sănătăţii.

Mai mult, Mickaël Naassila, cercetător în cadrul Inserm, spune că „trebuie să ne oprim să mai spunem că vinul roșu este bun pentru inimă”. Autorii studiului au atras atenția că, în Franța, nivelurile de consum de alcool rămân foarte ridicate, mai ales în rândurile tinerilor. Anual, sunt raportate 41.000 de decese, dintre care 11.000 în rândul femeilor, asociate consumului de alcool, cu un cost social estimat la 118 miliarde de euro.

Alcoolul dăunează sănătății. Femeile au o vulnerabilitate mai mare

În acest context, cercetătorii care au realizat studiul au  recomandat înăsprirea legii Evin din 1991, care se referă lupta împotriva fumatului şi a alcoolismului, „considerabil slăbită” în ultimii ani. Se recomandă interzicerea publicităţii pe internet şi în spaţiul public şi creşterea preţului – prin impozitarea băuturilor pe gram de alcool sau cu preţ minim ca în Scoţia.

Totodată, se recomandă reducerea disponibilităţii alcoolului, prin intervale orare de vânzare şi numărul de magazine sau licenţe. De asemenea, specialiștii spun că este necesară o campanie privind riscurile consumului de alcool: nu mai mult de două pahare pe zi şi nu zilnic. Ei amintesc și de faptul că femeile au o vulnerabilitate mai mare față de alcool.

Experții spun că consumul de alcool este direct sau indirect responsabil pentru circa 60 de boli, inclusiv pentru anumite tipuri de cancer, cum ar fi cancerul de sân, dar şi pentru bolile cardiovasculare. Este, de asemenea, prima cauză a spitalizărilor şi a doua cauză de deces evitabilă în Franţa, după fumat. În concluzie, studiul arată că alcoolul dăunează sănătății, indiferent de nivelul de consum. Studiu

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: