Studiu. Muzica ar putea contribui la recuperarea mai rapidă a pacienţilor după o intervenţie chirurgicală

Studiu. Muzica ar putea contribui la recuperarea mai rapidă a pacienţilor după o intervenţie chirurgicală

Operaţia pe cord poate fi un eveniment stresant, însă oamenii de ştiinţă au identificat o modalitate prin care ar putea reduce anxietatea şi durerea postoperatorie a pacienţilor, fără efecte secundare.

O echipă de cercetători din Olanda a constatat că simpla ascultare a muzicii în perioada de timp în care este efectuată intervenţia chirurgicală poate contribui la recuperarea pacienţilor.

În noua cercetare, publicată la sfârşitul lunii ianuarie în jurnalul ştiinţific Open Heart, echipa olandeză a analizat date de la 16 studii cu privire la efectul muzicii asupra îngrijirii postoperatorii.

Studiile au inclus aproape o mie de pacienţi, iar aproximativ 90% dintre proceduri au implicat grefe de bypass coronarian şi/sau înlocuirea unei valve cardiace, potrivit UPI.

În general, muzica utilizată a fost relaxantă, fără ritmuri sau percuţii intense, au menţionat cercetătorii. Alegerea muzicii a variat – uneori a provenit din listele cu melodii ale pacienţilor, alteori din cele preselectate sau alese de medicii acestora.

În locul muzicii, persoanele din grupurile de control din cadrul studiilor au fost expuse la o varietate de alte opţiuni, cum ar fi odihna programată, exerciţiile de respiraţie sau folosirea de căşti fără muzică.

Cercetătorii au folosit apoi sisteme de evaluare validate pentru a măsura nivelurile de anxietate şi de durere resimţite de pacienţi.

Analiza datelor a demonstrat că ascultarea muzicii reduce semnificativ anxietatea şi durerea pacienţilor după o intervenţie chirurgicală cardiacă majoră. Mai multe zile în care pacienţii au ascultat muzică au redus, de asemenea, anxietatea până la opt zile după operaţie, potrivit studiului.

Studiu. Muzica ar putea contribui la recuperarea mai rapidă a pacienţilor după o intervenţie chirurgicală

Cercetătorii au subliniat că, deşi terapia prin muzică pare să uşureze disconfortul resimţit, ea nu a avut un impact semnificativ în ceea ce priveşte utilizarea analgezicelor opioide de către pacienţi, durata de spitalizare a acestora, timpul de administrare a ventilaţiei mecanice, tensiunea arterială, ritmul cardiac sau rata de respiraţie.

Cu toate acestea, spre deosebire de medicamente, muzica “nu este însoţită nici riscuri, nici efecte secundare cunoscute… (astfel că) profesioniştii din domeniul sanitar ar trebui să ia în considerare expunerea la muzică în perioada operaţiei a pacienţilor supuşi unei intervenţii chirurgicale cardiace”, au indicat cercetătorii într-un comunicat.

Echipa de oameni de ştiinţă a fost condusă de Ellaha Kakar, din cadrul departamentelor de chirurgie şi neuroştiinţe de la Centrul Medical al Universităţii Erasmus din Rotterdam.

Chirurgii cardiologi efectuează ”cele mai invazive proceduri, care necesită deschiderea pieptului, oprirea inimii, utilizarea unui aparat inimă-plămân în timp ce reparăm inima şi apoi readucerea pacientului la viaţă”, a declarat Harold Fernandez, chirurg cardiac din Statele Unite, care nu a fost implicat în noul studiu. ”Fără îndoială, există o doză semnificativă de anxietate şi de durere asociată acestor proceduri”, a adăugat Fernandez, directorul departamentului de chirurgie cardiovasculară şi toracică de la Spitalul de Cardiologie Sandra Atlas Bass din Manhasset, New York.

El a menţionat că beneficiile muzicii par să se instaleze rapid, iar ”efectul este mai pronunţat atunci când pacienţii aleg melodiile”.

Analiza a avut unele limitări, a precizat Fernandez, şi ar putea fi nevoie de mai multe studii. Totuşi, specialistul citat de UPI susţine că, în opinia sa, ”ar trebui să începem să căutăm să implementăm terapia prin muzică ca formă complementară de terapie pentru pacienţii supuşi unei intervenţii chirurgicale la inimă”.

Ecaterina Dinescu

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: