Dr. Adrian Papa: „Chiar și în operațiile de rutină putem întâmpina situații neașteptate”

Dr. Adrian Papa: „Chiar și în operațiile de rutină putem întâmpina situații neașteptate”

Dr. Adrian Papa, medic rezident anul V la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii Brașov, specialitatea Chirurgie Pediatrică, spune că cele mai frumoase momente sunt cele în care un copil îți mulțumește cu o sinceritate autentică.

„Ajuns la finalul rezidențiatului, pot spune că am făcut cea mai bună alegere în urmă cu 5 ani la repartiție.

Facultatea de Medicină nu a fost prima mea opțiune, studiind un an Kinetoterapie și Motricitate Specială în cadrul Facultății de Sport. Cursurile de anatomie au fost cele care mi-au trezit interesul pentru medicină. Un an mai târziu, am dat admiterea la medicină și am renunțat la facultatea de sport, la momentul respectiv o decizie privită cu un ușor scepticism de familia mea, fără niciun fel de background medical. Însă după 6 ani frumoși ca student medicinist, din care unul petrecut cu bursă Erasmus în Varșovia, am încheiat această etapă ca șef de promoție.

Alegerea specialității nu a fost deloc ușoară! Ce am știut de la bun început a fost că îmi doream o specializare chirurgicală, fiind o fire care își dorește lucruri palpabile, cu rezultate rapide. Opțiunile mele inițiale au fost chirurgia plastică, urologia și ginecologia. După examen, punctajul îmi permitea lejeritatea de a alege orice la repartiție, beneficiu care venea cu o presiune destul de mare.

Au urmat nenumărate discuții cu rezidenți de pe toate specialitățile pe care le doream, însă decisive în alegere au fost 2 profesoare din facultate, care m-au întrebat de ce nu iau în considerare chirurgia pediatrică. Astfel, cu câteva zile înainte de repartiție, m-am hotărât: de ce nu? E o specialitate ce cuprinde și ceva chirurgie plastică și urologie, ocazional ginecologie, cât și chirurgie toracică, iar prin natura gărzilor, chiar și ortopedie. Mulți colegi și președintele comisiei au fost surprinși când am ales o specialitate ce nu era tocmai în trend la acel moment.

Anii de rezidențiat au fost extrem de frumoși, multe ore petrecute în spital, congrese alături de colegi atât în țară, cât și în afara acesteia, peste 300 de gărzi efectuate colaborând cu oameni de la care am avut foarte multe de învățat. Dacă există entuziasm, pasiune și devotament, toata lumea va încerca să ajute și va pune o cărămidă la fundația doctorului ce se formează pe parcursul rezidențiatului. Cele mai frumoase momente sunt cele în care un copil îți mulțumește cu o sinceritate autentică, în care îți dă o replică a la „Copiii spun lucruri trăznite” sau în care primești un desen cu tine așa, cum te percepe el.

Există mereu și provocări, în nicio altă specialitate aparținătorii nu sunt atât de implicați, trebuie multă răbdare, uneori mai mult cu părinții decât cu copiii. Operațiile pornesc de la prematuri de sub 1kg și ajung la adolescenți de peste 100kg. Chiar și în operațiile de rutină putem întâmpina situații neașteptate, însă chirurgia pediatrică este una dintre cele mai curative specialități, un pacient cu o patologie incompatibilă cu viața, în lipsa tratamentului, ajunge să aibă o viață normală, cu o rată de supraviețuire postoperatorie de peste 70 de ani.

Actualilor studenți, viitorilor mei colegi, le dau un sfat: să nu își piardă entuziasmul și empatia. Să aleagă specialitatea ce le place și li se potrivește, chiar dacă pare că merg contra curentului, trendul de specializări dorite nu înseamnă că o să vă placă să faceți acest lucru 40 de ani de acum încolo!

„Omul poate face ce vrea, dar nu poate controla ceea ce vrea.” – Schopenhauer. Eu am ajuns să fac ceea ce îmi place cel mai mult să fac și, culmea, primesc și un salariu pentru asta!”, a scris dr. Adrian Papa pe pagina Federaţiei Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România, la rubrica „Young Doctors of Romania”.

 

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *