Rezidențiat 2020. Ministerul Sănătăţii va suplimenta numărul de locuri, astfel încât toţi candidaţii declaraţi admişi să-şi găsească un loc
Peste 11.900 de absolvenţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie au susținut, duminică, concursul de rezidenţiat.
Preşedintele comisiei centrale de rezidenţiat, secretarul de stat Horaţiu Moldovan, a anunțat că Ministerul Sănătăţii va suplimenta numărul de locuri astfel încât toţi candidaţii declaraţi admişi să-şi găsească un loc de rezidenţiat şi să se poată forma într-o specialitate.
„În acest an există un număr mare de candidaţi la nivel naţional – 11.949 de candidaţi, dintre care la medicină 6.396, la farmacie 2.544, la medicină dentară 3.003. Există, de asemenea, mai multe posturi şi locuri pe care aceştia pot să fie plasaţi în urma acestui concurs: aproximativ 4.500 la la medicină, 1.219 la medicină dentară şi 1.214 la farmacie.
Vor promova acest concurs de rezidenţiat toţi cei care vor depăşi 60% din punctajul maxim şi Ministerul Sănătăţii va suplimenta numărul de locuri, astfel încât toţi candidaţii declaraţi admişi să-şi găsească un loc de rezidenţiat, să se poată forma într-o specialitate. Am avut în vedere şi specialităţile deficitare de este nevoie în mod special în această etapă şi aici mă refer la medicina de familie, boli infecţioase, epidemiologie, medicină de laborator, radiologie. Pe lângă acestea, nu au fost neglijate disciplinele importante: chirurgie generală, medicină internă şi subspecialităţile lor”, a afirmat Horaţiu Moldovan.
El a spus că acest concurs este „un moment deosebit în viaţa tinerelor generaţii de medici când trec în această formă de specializare care se numeşte rezidenţiat”.
„De data aceasta, în 2020, ne-am confruntat cu o problemă legată de evoluţia pandemică în România şi de posibilitatea de a organiza concursul de rezidenţiat în condiţii optime. Precizez că dimensiunea acestui concurs la nivel naţional este cea mai mare din ultimii ani şi chiar din istorie, cel mai mare număr de candidaţi. (…) Suntem în contact permanent cu rectorii şi, până în acest moment, nu au fost semnalate dificultăţi de organizare şi desfăşurarea examenului. (…)Sper că acest concurs să fie încă o probă pe care învăţământul universitar românesc medical o dă şi o câştigă şi deschide poarta formării tinerilor medici în cariera care urmează să o desfăşoare”, a mai spus Moldovan.
