farmec.ro - Livrăm frumusețe!
Stiri

Primăria Capitalei le dă bani bucureștenilor ca să se testeze de coronavirus!

Gabriela Firea a anunțat că mâine, la ora 13:00, va fi lansată platforma online unde 11.000 de bucureșteni pot aplica pentru a fi testați gratuit pentru noul coronavirus

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că mâine, la ora 13:00, va fi lansată platforma online unde 11.000 de bucureșteni pot aplica pentru a fi testați gratuit pentru noul coronavirus (http://www.testampentrubucuresti.assmb.ro/).

Condițiile în care se va face testarea

  • Testarea se va realiza în mod GRATUIT, Primăria Capitalei, prin ASSMB, urmând să deconteze pentru fiecare persoană testată suma de 200 de lei, direct către laboratoarele de stat și private afiliate proiectului.
  • Testarea moleculară se face cu aparate Real Time PCR, pe baza probelor luate prin exudat nazo-faringian – așadar este vorba de o testare eficientă, aceasta fiind modalitatea de depistare a unei infecții active cu coronavirus.
  • Pe platforma online se pot înscrie, în vederea testării RT-PCR, bucureștenii care sunt asimptomatici, adică nu se află în definițiile de caz stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și care doresc să participe la proiect pe bază de voluntariat.
  • Ei vor completa o declarație ce cuprinde criterii de eligibilitate și date personale (nume, prenume, CNP, serie și număr C.I., vârstă, sex, adresă de domiciliu, număr de telefon, adresă de e-mail, în cazul minorilor sunt necesare datele din certificatul de naștere). După finalizarea acestei prime etape și acceptarea intrării în program, urmează completarea cererii de înscriere și consimțământul pentru participare.
  • Fiecare participant înscris primește un număr de înregistrare și un e-mail de confirmare, urmând să fie contactat pentru programare și testarea propriu-zisă.
  • Un call-center dedicat va ține legătura cu bucureștenii înscriși în program și le va comunica data și ora la care vor trebui să se prezinte la unitatea medicală afiliată pentru testare.
  • Primăria Capitalei, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale, a încheiat deja parteneriate cu spitale de stat și clinici private care au dorit să intre în acest proiect și care dețin aparate de testare PCR acreditate de Ministerul Sănătății și avizate de Direcția pentru Sănătate Publică (DSP).

Cât costă totul

Gabriela Firea spune că bugetul total al proiectului este de 2.233.000 milioane de lei, dintre care 2,2 milioane de lei vor merge către plata voluntarilor, 30.000 de lei către realizarea unei aplicații de înscriere a acestora, iar 3.000 de lei pentru găzduirea aplicației.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *