Jurnalul studentului la Medicină. Eu versus pandemia

Era 8 martie. Aveam bagajele făcute, în 5 minute urma să plec spre București, pregătită moral pentru o nouă săptămână nebună și plină de tot felul de task-uri. De undeva de nicăieri, apare un anunț: UMFCD se va închide din cauza epidemiei. Am fost complet șocată, nu înțelegeam ce se întâmplă.

Credeam naiv că totul o să treacă repede. Apoi s-au închis pe rând și celelalte universități.Toate evenimentele pe care le așteptam cu sufletul la gură s-au anulat pe rând. Parcă viața înceta să mai existe. Urmăream obsesiv toate statisticile, știrile și diagramele posibile, sperând că totul o să revină la normal repede.

Am fost extrem de panicată o perioada bună de timp. Mi-era greu să accept că nu mai puteam sa fac tot ce planuisem, mi-era greu sa nu mai am contact direct cu oamenii dragi mie.Începusem să experimentez o stare de plictiseală, dar și de anxietate destul de profundă. Nu am mai suportat sa mă simt așa și am decis să nu mai urmăresc mijloacele media, să accept faptul ca tot ce pot sa fac e să stau acasă și că pur și simplu nu controlez eu situația. După câteva zile, am început să mă simt mai bine.

Am început să realizez cât de norocoasă sunt că sunt izolată undeva la țară, alături de familie, și că nu sunt singură. Că am o grădină plină de pomi înfloriți de care sa mă bucur, un cer plin de stele pe care să-l privesc. Că am tot timpul liber posibil, timp de care nu am avut parte vreodată.

Am folosit acest timp să fac tot ceea ce mi-am dorit vreodată să fac. Am reînceput să studiez limba franceză, lucru la care am renunțat când am început liceul. Am găsit tot felul de platforme online gratuite, ce îmi permit accesul la o mulțime de cursuri, lărgindu-mi astfel orizonturile cunoașterii în genetică.

Cum tot felul de aplicații au început să ofere acces gratuit în această perioadă, am profitat de ocazie și am început să învăț limba rusă. M-am simțit din nou în clasa întâi și am retrăit clipele când mi se părea că nu o să reușesc niciodată să scriu și să citesc, dar și acea fericire când vezi că a meritat tot efortul. Revelația momentului a fost că poți face absolut orice îți propui, dacă nu renunți, limitele fiind inexistente.

Jonglând printre hobby-uri demult uitate și cursuri universitare am reușit să mai termin și câteva cărți, explorând diverse subiecte precum psihologie, filosofie și spiritualitate. Cititul m-a ajutat mult să reflect asupra vieții pe care am dus-o până acum, să deschid larg ochii și să nu mai fiu oarbă. Să aflu ce sunt, cine sunt, încotro să mă-ndrept. Ce-mi doresc și ce am de făcut. Cum să devin un om mai bun, cum să iert, cum să mă iert pentru toate greșelile, cum să mă iubesc. Să fiu recunoscătoare pentru ceea ce am.

Deși trecem cu toții printr-o perioadă grea din foarte multe puncte de vedere, cred cu tărie că fiecare dintre noi va reuși să își găsească un adăpost pentru suflet, ceva care să te țină ocupat și să te bucure, să se ferească de negativismul din jur și să traverseze această perioadă, cât de facil este posibil.

Anamaria-Teodora Ciobotea, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București.