Frustrările părinților în prima zi de școală

Opt din zece angajați care sunt părinți intenționează să lipsească de la serviciu pentru a participa la festivitatea de deschidere a noului an școlar alături de copiii lor.

shop.libertatea.ro

Aproape jumătate dintre aceștia sunt însă nevoiți să-și ia o zi de concediu, fiindcă nu toți angajatorii le permit să lipsească cu această ocazie, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.

Cei mai mulți dintre angajați, respectiv 43%, spun că se vor înțelege cu șeful direct pentru a lipsi câteva ore, însă 39% spun că sunt nevoiți să-și ia o zi de concediu pentru a putea participa la festivitatea de deschidere a anului școlar alături de copilul lor. Dacă 6,5% dintre respondenți nu au luat încă nicio decizie, ceilalți 11,5% vor merge la serviciu ca într-o zi obișnuită și nu vor participa deloc la începutul de an.

Aceasta în condițiile în care doar trei din zece respondenți afirmă că angajatorul le acordă fără nicio problemă o zi sau câteva ore libere tuturor angajaților care vor să-și însoțească copiii la festivitatea de deschidere a noului an școlar. Alți trei din zece salariați spun că șefii le acordă liber, fie și pentru câteva ore, doar angajaților care pot lipsi fără să afecteze activitatea companiei. De partea cealaltă, un sfert dintre angajați nu primesc deloc susținere din partea șefilor, fiindcă aceștia din urmă consideră că începutul de an școlar nu este un motiv suficient de important pentru a acorda nici măcar câteva ore libere angajaților aflați în această situație.

Părinții ar vrea ca prima zi de școală să fie declarată legal zi liberă

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Nu e de mirare că opt din zece respondenți consideră că prima zi a noului an școlar ar trebui declarată legal zi liberă pentru angajații care au copii la școală sau la grădiniță.

Chiar dacă se învoiesc de la serviciu, majoritatea angajaților care au copii nu își lasă treburile în seama colegilor. Astfel, aproape patru din zece spun că se ocupă personal de toate restanțele și urgențele când revin la birou, iar trei din zece își planifică activitatea pentru a termina din timp treburile importante, lăsând doar urgențele în responsabilitatea altor colegi care nu au copii sau nu participă la deschiderea anului școlar. Circa 12% dintre respondenți spun că sunt ajutați de colegi, care le preiau sarcinile curente, iar ei se ocupă doar de urgențe, pe care încearcă să le rezolve prin telefon chiar la festivitatea de deschidere. Doar doi din zece afirmă că lasă toată treaba și urgențele în sarcina altor colegi, așa că nu rămân lucruri nerezolvate la serviciu în absența lor.

elefant.ro

De regulă, după ce lipsesc de la serviciu pentru a participa la festivitatea de deschidere a noului an școlar a copilului lor, angajații recuperează restanțele lucrând peste program, fie de la birou, fie chiar de acasă. Sondajul a fost efectuat în perioada 15 – 29 august 2019, pe un eșantion de 850 de utilizatori de internet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *