Campanie. Semnele care ajută la recunoaşterea muşcăturii de viperă

Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare au lansat o campanie de prevenire adresată celor care ajung pe munte şi ar putea fi muşcaţi de vipere.

shop.libertatea.ro

„În cursul anului trecut, 6 pacienţi au beneficiat de asistenţă medicală în cadrul Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă <<Dr. Constantin Opriş>> din Baia Mare, după ce au fost muşcaţi de vipere”, a precizat medicul şef al UPU, dr. Dan Roman.

„Există câteva semne care ajută la recunoaşterea muşcăturii de viperă: plaga muşcată cu două puncte situate la 5 – 13 mm unul de celălalt, la scurt timp pielea din jur devine violacee, iar uneori pot apărea vezicule. Manifestările clinice depind de cantitatea de venin injectat, locul muşcăturii, greutatea victimei şi antecedentele personale.

Manifestările locale se caracterizează prin durere ascuţită, urmată de furnicături (durerea poate să fie minimă sau chiar să lipsească); edem local care se extinde proximal; flictene hemoragice la nivelul plăgii muşcate; creşterea în dimensiune a ganglionilor limfatici regionali şi sensibilitate la palparea lor, la câteva ore de la momentul muşcăturii; limfagita; sindrom de compartiment şi necroze la nivelul membrelor. Dintre manifestările sistemice, care apar la primele 10-20 de minute de la momentul muşcăturii, amintim: reacţie anafilactoidă, în primele minute sau cu o întârziere de câteva ore, şoc, angioedem cu insuficienţă respiratorie acută severă obstructivă, edem al feţei, limbii, epiglotei, urticarie, bronhospasm, hipotensiune, tahicardie, infarct miocardic acut, greţuri, vărsături, colici abdominale, diaree, incontinenţă urinară, febră, lipotimie, insuficienţă renală acută (în special la copii), edem cerebral, edem pulmonar, stare de comă şi convulsii, deces intrauterin la gravidă, oftalmoplegie şi slăbiciune musculară generalizată şi altele”, a explicat dr. Dan Roman.

Primul ajutor

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Medicul a mai precizat că în cazul unei muşcături de viperă e foarte important primul ajutor la locul accidentului şi solicitarea ambulanţei.

„Conduita terapeutică la locul accidentului constă în solicitarea ambulanţei prin serviciul 112, liniştirea pacientului, întinderea pe spate şi sfătuirea acestuia să evite mişcările membrului afectat. Deasupra plăgii se aplică un pansament compresiv, cu o faşă elastică, dar nu foarte strâns (se verifica prezenţa pulsului). Nu se practică incizii şi nu se pune gheaţă. Plaga se spală cu apă oxigenată din abundenţă şi se aplică deasupra un pansament steril. Membrul afectat se imobilizează într-o atelă. Reacţiile anafilactice, care apar în primele minute, până la 2 ore, se tratează cu adrenalină 0,3 mg i.m. (sistem de autoinjecţie disponibil în farmacii), loratadină 10 mg (claritine). Ambele ar trebui să fie disponibile în trusa de urgenţă. Administrarea serului antiviperin, care poate produce reacţii secundare severe până la şoc anafilactic, nu se recomandă în lipsa personalului medical şi a posibilităţilor de monitorizare şi tratament adecvate”.

elefant.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *