Proiect pentru elevi. Efectele fumatului asupra plămânilor

Cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun, marcată pe 31 mai, Institutul „Marius Nasta” a demarat un proiect educaţional adresat elevilor cu privire la efectele fumatului asupra plămânilor, care constă în organizarea unor ateliere de informare, în care sunt prezentate rezultate concrete ale inhalării fumului de tutun.
„În cadrul atelierelor de informare, copiii pot vedea şi, mai ales, mirosi gudronul care este inhalat, dar şi depunerea acestuia în plămâni. Astfel, chiar dacă efectele nu <<se văd>> imediat, ele se pot simţi. În acest mod sperăm că mai mulţi părinţi vor fi încurajaţi de copii să se adreseze programului prin intermediul Tel Verde”, a declarat Magdalena Ciobanu, medic pneumolog de la Centrul de Consiliere pentru Renunţare la Fumat, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, citată într-un comunicat.

shop.libertatea.ro

Copiii, ce mai vulnerabili

Medicii afirmă că segmentul de populaţie cel mai vulnerabil la expunerea la fumul de tutun sunt copiii, în special în primii ani de viaţă, prezentând riscuri crescute pentru boli ale tractului respirator superior şi inferior.

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a afirmat că numai anul trecut au beneficiat de consiliere 10.638 de persoane, iar 814 au urmat tratament specific pentru renunţare la fumat la Centrul de Consiliere pentru Renunţare la Fumat.

„Problematica tutunului este una extrem de importantă, tratată cu maximă responsabilitate de medicii pneumologi din Institutul ‘Marius Nasta’ şi în mod particular de Centrul de Consiliere pentru Renunţare la Fumat, unde în anul 2018 au beneficiat de consiliere 10.638 de persoane, iar 814 au urmat tratament specific pentru renunţarea la fumat. Consultul tabacologic de care beneficiază pacienţii internaţi în ‘Marius Nasta’ oferă algoritmul complet necesar unei evaluări pneumologice corecte. Renunţarea completă la fumat este singura soluţie care aduce beneficii reale tuturor, fumători activi sau pasivi de tutun sau utilizatori ai produselor din tutun încălzit”, a declarat Beatrice Mahler.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Prevenirea debutului consumului de tutun

Prof. univ. dr. Florin Mihălţan, şeful disciplinei pneumoftiziologie II, UMF „Carol Davila”, a insistat asupra nevoii de prevenire a debutului consumului de tutun şi pe substituţia ţigărilor din tutun cu alte produse care întreţin atât adicţia nicotinică, cât şi comportamentul de fumător, de tipul ţigării electronice.

elefant.ro

Potrivit medicului, consumul acestor produse nu reprezintă o modalitate de a renunţa la fumat.  În opinia medicilor pneumologi, este imperios necesară adoptarea de urgenţă a unor măsuri care să accelereze scăderea numărului de tineri care sunt expuşi, care încearcă şi ulterior continuă să consume produse din tutun, iar singura măsură care poate, cu adevărat, să îmbunătăţească starea de sănătate a plămânilor persoanelor care consumă tutun este renunţarea totală la orice formă de consum al tutunului.

Activitatea Centrului Antifumat din Institutul „Marius Nasta” realizează aproximativ 70% din activitatea desfăşurată la nivel naţional. Numărul persoanelor care au beneficiat de tratament în vederea renunţării la fumat în anul 2018 în România a fost de 1.133 pacienţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *