RIUF 2019. Peste 100 de universități își vor prezenta programele de licență, masterat și doctorat

Romanian International University Fair (RIUF) este organizat sâmbătă şi duminică la Sala Palatului din Bucureşti.

Peste 100 de universităţi din ţară şi din străinătate îşi vor prezenta programele de studiu, licenţă, masterat, doctorat, şi facilităţile de care pot beneficia cei interesaţi:  burse, surse de finanţare, oportunităţi de angajare, consiliere educaţională şi vocaţională.  Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, peste 15 universităţi şi instituţii educaţionale din Franţa vor fi prezente la această ediţie RIUF.

“Paleta ofertelor este una largă atât pentru studii de licenţă, cât şi de master sau doctorat, la eveniment fiind prezente universităţi ca Ecole Polytechnique sau EnsAD-Ecole Nationale Superieure des Arts Decoratifs. Pentru studiile în Franţa, cei interesaţi pot avea acces la burse guvernamentale sau interguvernamentale, iar taxele de şcolarizare sunt asemănătoare cu cele din România. MODUL University va fi printre universităţile din Austria prezente în România pe 23-24 martie. Acestea vor veni să discute cu tinerii români despre programele de management (event management sau de hotel management) sau interactive marketing. La fel şi Montanuniversitaet Leoben, care pun la dispoziţia vizitatorilor RIUF informaţii despre programe de licenţă şi masterat în economie, business management, dar şi film, producţie media sau managementul şi logistica transporturilor”, afirmă sursa citată.

Totodată, peste 40 de universităţi şi instituţii educaţionale din Marea Britanie vor fi prezente, printre acestea numărându-se Coventry University, universitate numită pentru al treilea an consecutiv University of the Year în “The Times” şi “Sunday Times Good University Guide 2018”.

“Reprezentanţii Anglia Ruskin University vor fi şi ei la cel mai mare eveniment educaţional din Europa de Sud şi de Est. Anglia Ruskin University ocupă locul 30 în ce priveşte studiile în domeniul dreptului şi investeşte constant în diferite facilităţi academice şi practice”, menţionează organizatorii.

La RIUF vor fi prezente 13 universităţi din Olanda, printre care şi University of Twente, University of Maastricht, Radboud University, Eindhoven University of Technology şi Hanze University of Applied Sciences.

Vizitatorii RIUF vor putea afla detalii despre cele peste 7.000 de programe de studiu de licenţă şi masterat propuse de universităţile care vor participa la eveniment.

Mai mult, ei vor primi informaţii esenţiale despre fonduri de burse de peste 3.500.000 euro pentru studii în Germania, Marea Britanie sau Olanda, printre care DAAD, care pune la dispoziţie un fond de 1.500.000 euro pentru studii de licenţă, master şi doctorat, Greenwich University, care oferă burse tinerilor cu note de peste 9 la Bac, Coventry University, ce oferă burse special create pentru studenţii români.

Cei care nu pot ajunge la evenimentul din Bucureşti din 23-24 martie pot participa la ediţiile din Timişoara pe 26 martie, Iaşi pe 28 martie şi Braşov pe 30 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *