A încolțit prima sămânță de bumbac pe Lună

Cercetători chinezi au obţinut încolţirea primei seminţe de bumbac pe Lună, un succes al unuia dintre experimentele sondei Chang’e 4, care a reuşit să aselenizeze pe faţa ascunsă a satelitului stabilind o premieră în istoria explorării spaţiale, informează marţi agenţia de ştiri Xinhua citată de EFE.

shop.libertatea.ro

Potrivit echipei de cercetători de la Universitatea din Chongqing (sud-estul Chinei), este vorba de succesul primului ‘mini-experiment’ de biosferă realizat pe Lună.

Sonda Chang’e 4, care la 3 ianuarie s-a aşezat pe faţa ascunsă a Lunii pentru prima dată în istorie, a dus la bordul său seminţe de bumbac, rapiţă, cartof şi gâscariţă, mostre de drojdie şi ouă de musculiţă de oţet pentru a crea “o minibiosferă simplă”, notează Xinhua.

Imaginile trimise de Chang’e 4 au prezentat marţi încolţirea unei seminţe de bumbac, singura sămânţă care a germinat până acum. Cultivarea sa nu este însă simplă: temperaturile de pe suprafaţa solului lunar pot depăşi 100 de grade Celsius ziua şi coborî la minus 100 de grade noaptea, în condiţiile unei radiaţii solare mai mari şi unei gravitaţii mai mici decât cea a Terrei.

Xie Gengxin, cercetătorul responsabil cu experimentul plantelor pe Lună, a subliniat că echipa sa a proiectat un recipient care ar menţine o temperatură cuprinsă între 1 şi 30 de grade şi permite intrarea luminii naturale şi alimentarea plantelor cu apă şi nutrienţi, potrivit ziarului din Hong Kong South China Morning Post.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Ziarul notează că acest dispozitiv este un cilindru de aluminiu de 18 centimetri înălţime, cu un diametru de 16 centimetri, cântărind 3 kilograme şi având un cost de peste 10 milioane de yuani (1,47 milioane de dolari, 1,29 milioane de euro).

Totuşi aceste plante nu sunt primele care cresc în spaţiu: o echipă a NASA a reuşit să obţină dezvoltarea unor flori din specia cârciumăreasă pe Staţia Spaţială Internaţională în 2016.

elefant.ro

China şi-a anunţat luni intenţia de a continua să amplifice programul său de explorare spaţială, cu o misiune de prelevare de mostre de pe Lună anul acesta şi o altă misiune, programată în 2020, având drept obiectiv planeta Marte, potrivit lui Wu Yanhua, directorul adjunct al agenţiei spaţiale chineze (China National Space Administration – CNSA). (Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *