Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru. Cum trecem peste pierderile ireversibile

După orice tip de pierdere intervine inevitabil starea de tristețe, această stare fiind însă mult mai puternică după moartea unei persoane iubite. Nu este vorba doar despre tristețe, ci despre o întreagă succesiune de sentimente care durează o perioadă variabilă de timp și care nu pot fi grăbite.

Deși ca indivizi ne deosebim unii de alții, ordinea în care experimentăm aceste sentimente este identică pentru toți. Tristețea apare în general după decesul unei persoane pe care am cunoscut-o o perioadă de timp.

La câteva ore sau zile după moartea unei rude sau prieten apropiat, majoritatea oamenilor se simt ca împietriți, parcă fără să creadă ce s-a întâmplat. Aceste sentimente apar chiar dacă decesul era previzibil și pot fi depășite în timpul pregătirii funerariilor, la care participă rudele apropiate. Cu toate acestea, sentimentul de nereal poate deveni o adevărată problemă dacă se prelungește prea mult. Vederea cadavrului persoanei apropiate poate fi un mod important prin care se poate începe depășirea momentului greu. De asemenea, funeraliile și serviciul religios sunt ocazii în care realitatea este percepută evident, dar pot fi însoțite de sentimente profunde. Poate că sentimentul copleșitor al asistării la funeralii poate fi greu de îndurat, dar este un mod de a spune „la revedere” persoanei iubite. Uneori, aceste pregătiri par să fie mult prea dureroase de făcut și atunci sunt lasate în seama altora. Însă, în multe cazuri, se ajunge la un adânc sentiment de regret în anii următori.

Reacţia de doliu poate apare şi întârziat şi se poate manifesta prin modificări comportamentale: agitaţie, labilitate emoţională, abuz de substanţe (în această categorie ar intra și reacțiile aniversare). Atunci când există o reacţie de doliu anticipativă (înainte de producerea propriu zisă a pierderii, la conştientizarea acesteia) este posibil ca reacţia de doliu acută, din momentul pierderii reale, să descrească în intensitate. În situația în care cel ce a murit s-a sinucis, este posibil ca aparţinătorii să nu dorească să discute despre sentimentele lor de teama de a nu fi blamați și de a nu fi nevoiți să suporte stigmatul social.

Doliul necomplicat sau reacţia de doliu normală durează 1-2 ani şi se caracterizează, în primă fază, prin amorţeală afectivă, sentiment de irealitate.  A doua fază este cea în care persoana în suferinţă realizează ireversibilitatea pierderii, este faza de resimţire pregnantă a durerii şi în care se produc cele mai multe manifestări somatice (corporale) şi psihice. Sunt prezente anxietatea, depresia, iritabilitatea, ostilitatea, mânia, urmate, apoi, de sentimentul de dezorganizare, prăbuşire. Evenimentul fatal este analizat în toate detaliile sale, atât cele premergătoare, cât şi cele postfactum. Pot apărea iluzii vizuale, auditive (aude o voce strigându-i numele).

Doliul necesită timp, este procesul ruperii tragice a unor legături şi, de aceea, este gradual. Cu toate acestea, este foarte important să sesizăm această linie discretă dintre normalitatea reacţiilor care intervin în această situaţie şi patologizarea acestora, care, ignorată, poate avea repercursiuni de o gravitate variabilă asupra sănătăţii psihice şi fizice ale persoanei în suferinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *