„Sindromul de lene”
La conferinţele importante de psihiatrie au loc discuţii aprinse în jurul ideii de a include „sindromul de lene” în sfera patologicului sau nu. În literatura de specialitate, „sindromul de lene” este definit, în general, ca sindromul tempoului cognitiv lent (SCT – sluggish cognitive tempo).
Principalele simptome ale acestui sindrom sunt: pasivitatea, starea de reverie şi lentoarea unor persoane care duc un stil de viaţă sedentar.
Acest sindrom a fost definit pentru prima dată în anul 1980, ca fiind un subtip al ADHD (attention-deficit/hyperactivity disorder). Deşi la trecerea de la DSM IV (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders) la DSM V au fost suficiente voci care au susţinut, în Asociaţia Americană de Psihiatrie, introducerea sindromului tempoului cognitiv lent ca patologie distinctă, acest lucru nu s-a realizat, având ca important reper un articol publicat de către o echipă de cercetători de la Universitatea din Chicago (Departamentul de Psihiatrie) şi Universitatea din New Orleans (Departamentul de Psihologie). Echipa de cercetători condusă de profesorul Keith McBurnett face un studiu pe un număr de 692 de copii diagnosticaţi cu ADHD, în baza unui chestionar elaborat de acelaşi cercetător în 1999. Concluzia este că nu se poate realiza o similitudine de criterii diagnostice conform DSM IV pentru sindromul ADHD şi sindromul tempoului cognitiv lent, acesta din urmă putând fi inclus în cadrul Deficitului de atenţie, pe care îl poate diviza în două subtipuri.
În anul 2006, Ray Moynihan de la Universitatea din Sydney, în colaborare cu neuropsihiatrii de la Universitatea din Newcastle din Australia, într-un articol publicat în BMJ (British Medical Journal), propun un nou concept, şi anume cel de tulburare de deficit motivaţional (motivaţional deficiency disorder- MoDeD). Această tulburare este caracterizată de o apatie copleşitoare şi debilitantă. Foarte interesantă este posibila evoluţie a acestei tulburări spre deces, prin reducerea motivaţiei de a respira. O formă particulară a acestei patologii este descrisă şi în secţiile de terapie intensivă, la pacienţii vârstnici, ventilaţi mecanic pentru o perioada mai mare de 24 de ore, pacienţi care ulterior refuză să mai respire prin mecanisme încă incomplet elucidate.
Trecând peste controversele din lumea academică, lenea a fost analizată de multiple personalităţi ale filosofiei, lumii politice sau economice. Dacă nu este dusă la extrem, pot fi identificate şi aspecte pozitive ale acesteia. Astfel, Larry Wall, inventatorul limbajului de programare Perl, afirmă că lenea este prima virtute a unui programator, deoarece programatorul leneş caută mijloace de a-şi face viaţa uşoară prin automatizarea la maxim a oricărui proces şi prin buna documentare a programelor sale, care îl face să nu fie nevoit să dea utilizatorilor explicaţii în mod repetat.
Doi cercetători germani, dr. Peter Axt și fiica sa, dr. Michaela Axt-Gadermann, au publicat o carte: „Bucuria Lenii: Cum s-o laşi mai moale şi să trăieşti mai mult”. Iată una din concluziile lor: „Un stil de viaţă mai relaxat este important pentru sănătate… Dacă ai o viaţă stresantă şi faci exerciţii fizice în exces, organismul produce hormoni care determină instalarea hipertensiunii arteriale”. O altă concluzie: „Lenea este, de asemenea, importantă pentru un sistem imunitar sănătos, pentru că celulele specializate în apărarea organismului sunt mai puternice în condiţii de relaxare, decât în situaţii de stres”.
Unii psihologi şi psihiatri afirmă că lenea ar putea avea şi efecte benefice. În doze mici degrevează sarcina creierului de a coordona un număr mare de unităţi motorii (musculare) inducând o stare de relaxare care să poată permite îmbunătăţirea funcţionalităţii acestuia (acţiune similară cu cea a somnului).
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru
