Universități de top din Marea Britanie vin cu oferte pentru studenții români

Şase universităţi britanice, printre care Universitatea din Manchester sau cea din Warwick, îşi prezintă sâmbătă oferta educaţională în cadrul târgului Study UK Exhibition, care se desfăşoară la Bucureşti.

shop.libertatea.ro


Cu peste 10 seminarii informative gratuite şi un târg în cadrul căruia se pot întâlni cu reprezentanţii universităţilor britanice, evenimentul le oferă tinerilor ocazia de a primi informaţii actualizate şi consiliere privind studiile în Marea Britanie.

În plus, participanţii vor putea asista la seminarii şi prezentări gratuite susţinute de specialişti din Marea Britanie şi România, în cadrul cărora vor fi abordate teme precum: pregătirea dosarului de aplicaţie, alegerea programului de studii, construirea unui portofoliu de succes, pregătirea pentru testul IELTS, procesul de admitere sau acomodarea ca student.

O noutate în programul ediţiei din acest an o reprezintă sesiunile „Alumni Insights” cu absolvenţi români de top din Marea Britanie, în cadrul cărora tinerii interesaţi de educaţia britanică în domenii precum ştiinţă, IT, medicină sau afaceri vor putea afla informaţii şi sfaturi despre viaţa de student, aşteptările academice şi oportunităţile profesionale.

„Ne bucurăm că Marea Britanie continuă să fie o destinaţie preferată pentru studenţii români, iar prin Study UK Exhibition vrem să le reamintim că educaţia nu are graniţe şi că în 2019 se vor bucura de aceleaşi drepturi şi beneficii pentru studiile în Marea Britanie, precum şi de toată susţinerea pentru a accesa programele care îi ajută să-şi atingă potenţialul. Prin metodele inovative de predare şi programele de cercetare recunoscute la nivel mondial, universităţile britanice le oferă tinerilor o educaţie de top, iar studenţii români aduc valoare campusurilor în plan academic şi cultural”, a declarat Nigel Bellingham, directorul British Council România, potrivit organizatorilor..

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Studenţii din Uniunea Europeană vor avea acces şi în 2019 la împrumuturile guvernamentale pentru studii în Marea Britanie, iar nivelul taxelor de studiu rămâne neschimbat.

Evenimentul Study UK Exhibition este organizat de British Council România, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii, British Romanian Chamber of Commerce, Fischer International, IntegralEdu, Liga Studenţilor Români în Străinătate.

elefant.ro

„Pentru studenţii actuali din UE, dar şi cei care îşi încep studiile în 2019 – 2020, nu vor apărea schimbări legate de condiţiile de eligibilitate pentru accesarea împrumutului guvernamental şi la taxele de studii. Această garanţie se aplică pe toată durata studiilor, chiar dacă acestea se vor finaliza după ieşirea Marii Britanii din UE. Peste 135.000 de studenţi din Uniunea Europeană sunt înscrişi la universităţile britanice, reprezentând peste 5% din numărul total de studenţi. Dintre aceştia, peste 8.000 sunt studenţi din România”, se arată în comunicat.

Intrarea la târg este liberă, iar participanţii se pot înregistra gratuit pe www.britishcouncil.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *