Studiu. Mamografiile scad cu 60% riscul de deces în urma cancerului de sân

Mamografiile au un „rol vital” pentru femeile care iau parte la astfel de investigaţii, ele putând beneficia mai mult de pe urma tratamentelor pentru cancer de sân în comparaţie cu cele care nu sunt supuse unor astfel de teste mamare.


Cercetarea realizată de Universitatea Queen Mary din Londra a descoperit că femeile care au optat pentru participarea la un program organizat în vederea depistării cancerului de sân au prezentat un risc cu 60% mai mic de deces ca urmare a acestei afecţiuni în următorii zece ani după primirea diagnosticului, conform concluziilor unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat joi de Press Association.

De asemenea, aceste femei au avut un risc cu 47% mai mic de a deceda din cauza tumorilor la sân într-un interval de 20 de ani după diagnosticare, se arată într-un studiu efectuat pe un număr de peste 50.000 de femei.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, acest avantaj poate fi explicat prin faptul că mamografia permite detectarea cancerelor în primele etape de dezvoltare, ceea ce asigură un răspuns mai bun la tratament.

Studiul, care a utilizat date prelevate din Suedia, a fost publicat în jurnalul Cancer editat de American Cancer Society.

Mamografia este o investigaţie medicală de care beneficiază toate femeile cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani din Marea Britanie în cadrul iniţiativei Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) ”Breast Screening Programme”, precizează Press Association. Rata de participare la acest program este, în medie, de peste 70%.

„Recentele îmbunătăţiri ale tratamentelor au condus la reducerea deceselor ca urmare a cancerului de sân”, a declarat autorul principal al studiului, profesor Stephen Duffy de la Universitatea Queen Mary.

„Însă, aceste noi rezultate demonstrează totodată rolul vital pe care îl joacă mamografia, femeile beneficiind mult mai mult de pe urma tratamentelor moderne. Este nevoie să ne asigurăm că participarea la testele mamare se îmbunătăţeşte, în special în mediile socio-economice dezavantajate”, a mai adăugat Stephen Duffy.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *