Spital de psihiatrie pe Valea Mureșului. Investiția se ridică la 4,5 milioane de euro

Consiliul Judeţean (CJ) Arad a semnat joi contractul pentru construirea unui nou spital de psihiatrie în localitatea Căpâlnaş – comuna Birchiş, investiţie cu fonduri europene în valoare totală de 4,5 milioane de euro.


Preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, a menţionat, într-o conferinţă de presă, că din valoarea de 4,5 milioane de euro a contractului, 120.000 de euro reprezintă contribuţia Consiliului Judeţean, investiţia fiind finanţată din Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Localitatea unde va fi construit spitalul este situată pe Valea Mureşului, la 93,4 kilometri depărtare de municipiul Arad, în amonte de Lipova.

„CJ Arad are o strategie de dezvoltare a sistemului arădean de sănătate publică, prin investiţii în clădiri, aparatură şi perfecţionare a resursei umane. Am depus proiecte în valoare de 51,25 milioane de euro în anul 2017 pentru construirea şi modernizarea de noi secţii de spital, iar astăzi, discutăm la Arad despre faptul că începem în scurt timp să construim trei spitale noi: unul de psihiatrie, unul de oncologie şi, nu în ultimul rând, un complex pediatric pe şapte nivele, care va îngloba specializările de obstetrică – ginecologie şi neonatologie”, a spus Iustin Cionca, menţionând totodată că CJ Arad este singura astfel de instituţie din ţară care “a construit un spital nou, de la zero, din resursele sale proprii – spitalul TBC” şi printre puţinele care va construi şi un spital de psihiatrie, potrivit Agerpres.

Noua unitate spitalicească va avea 75 de paturi, iar garanţia lucrării este de 10 ani.

„Termenul de execuţie este de 24 de luni. Contractul fiind semnat, următorul pas îl constituie întocmirea proiectului tehnic. Firma care va executa lucrarea este una din Arad, aceeaşi care a construiti spitalul TBC, deci are inclusiv experienţa necesară pentru finalizarea acestei investiţii, cu tot ce înseamnă clădirea în sine, spaţii moderne pentru desfăşurarea actului medical, cât şi spaţii pentru activităţi complementare, specifice acestui gen de afecţiuni”, a precizat vicepreşedintele CJ Arad Sergiu Bîlcea.

Managerul unităţii medicale, Claudia Hotăran, a arătat că, în prezent, Spitalul de Psihiatrie Căpâlnaş funcţionează într-o clădire retrocedată, monument istoric, închiriată de la o persoană fizică, care este proprietar al clădirii.

„Posibilităţile de recompartimentare, amenajare sau extindere ale clădirii sunt limitate, dacă nu chiar interzise, fiind vorba de un monument istoric. În prezent, aici nu sunt asigurate circuitele funcţionale cerute de legislaţia în vigoare şi, cum acest spital este unul cu caracter special unde internările pacienţilor sunt de lungă durată, a fost necesară construirea unei alte clădiri, unde să funcţioneze o bucătărie, o farmacie, saloane cu numărul de paturi corespunzător, spaţii pentru petrecerea timpului liber, ergoterapie, cabinete, spaţii de izolare psihiatrică, epidemiologică, terenuri în aer liber, legislaţia prevăzând cel puţin 25 metri pătraţi pentru fiecare pacient. Terenul pe care va fi construit noul spital a fost pus la dispoziţie de Primăria comunei Birchiş, el aflându-se pe teritoriul localităţii Căpâlnaş, în apropierea locului unde funcţionează în prezent spitalul de psihiatrie”, a spus Claudia Hotăran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *