Patru cicliști vor „desena” harta României, în cadrul unei campanii pentru conștientizarea autismului

Bogdan Bara, Iulian Pintilie, Ştefan Slăvilă şi Alexandru Mierlea sunt ciclişti din comunitatea „Vara la Pedală” care vor „desena” conturul României pe bicicletă, în cadrul unei campanii pentru conştientizarea autismului.

Vor <<desena>> conturul ţării pe bicicletă pentru o cauză nobilă

„Pe 4 august, patru ciclişti temerari iau startul din Bucureşti într-o aventură demnă de aniversarea a 100 de ani de România Mare. Timp de 16 zile vor <<desena>> conturul ţării pe bicicletă pentru o cauză nobilă: conştientizarea autismului în cât mai multe comunităţi şi strângerea de fonduri pentru recuperarea celor 500 de copii speciali ai asociaţiei Help Autism”, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei Help Autism.

Iniţiativa „Contour 100″ aparţine UBIS Club şi este organizată în parteneriat cu Help Autism, EduCaB şi Editura Herald, cu susţinerea Novo Park, a sindicatului U.P.A., Randstad, Orbea şi Trisport.

„Traseul urmăreşte extremităţile geografice ale României şi traversează forme majore de relief. Fiecare zi a Contour-ului include locuri simbolice pentru istoria românilor. Turul se împarte în etape de aproximativ 180 km/zi, cu începere din Bucureşti spre sud, apoi spre est, pentru a reveni în Capitală pe 19 august. Pe parcursul celor două săptămâni, echipa şi staff-ul tehnic vor poposi în biblioteci publice înscrise în programul EduCaB, unde vor participa la evenimentele de informare şi conştientizare a autismului. În fiecare dintre aceste locaţii vor fi împărţite cărţi şi materiale informative pentru a fi distribuite mai departe în comunităţile locale”, precizează comunicatul Asociaţiei Help Autism.

Evenimentul începe pe 4 august şi ia sfarşit pe 19 august

Cei patru ciclişti vor lua startul pe 4 august, la ora 7.30, la intrarea Şincai a Parcului Tineretului.

Primul eveniment în cadrul bibliotecilor publice va avea loc în Constanţa, pe 6 august, în amfiteatrul Bibliotecii Judeţene, între orele 10.30 – 12.00.

Pe 8 august, la Iaşi, echipa va participa, alături de colegii din comunitatea „Vara la Pedală” Iaşi, la evenimentul de final de etapă, la Palas Mall, între orele 16.00 – 18.00.

Pe 10 august, la Suceava, membrii comunităţii locale şi reprezentanţii presei sunt invitaţi, alături de echipă şi de specialiştii în terapia copiilor cu autism, la centrul comercial Shopping City, între orele 11.00 – 15.00, pentru cel mai mare eveniment al traseului.

„Aventura se încheie pe 19 august în Bucureşti. Oricine poate susţine iniţiativa Contour 100 contribuind cu donaţii pentru susţinerea terapiei copiilor cu autism pe platforma Galantom urmărind link-ul galantom: http://helpautism.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=6223. Donaţiile vor fi recompensate cu un cadou personalizat cu însemnele evenimentului. Pentru o donaţie de 100 de lei, donatorul primeşte o diplomă personalizată, o insignă şi o brăţară, la 200 de lei se adaugă şi un tricou al evenimentului, iar la 400 de lei şi o medalie personalizată. Mai multe informaţii despre eveniment şi desfăşurarea cursei pe paginile de Facebook ale organizatorilor: https://www.facebook.com/ubisclub şi https://www.facebook.com/helpautism.ro/”, se mai arată în comunicat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *