Un tânăr cu autism a memorat calendarele dintre 1933 și 2066

Câteva zeci de persoane cu dizabilităţi din ţară şi străinătate participă, în aceste zile, la o tabără organizată lângă municipiul Sfântu Gheorghe de Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR), printre aceştia numărându-se şi Zolika, un tânăr cu autism, care, potrivit organizatorilor, a memorat vizual toate calendarele din anul 1933 până în 2066.

shop.libertatea.ro

Secretarul general al SARM, Tischler Ferenc, a povestit pentru agerpres.ro că Zolika nu ştie să socotească, dar a memorat vizual toate calendarele din anul 1933 până în 2066 şi poate spune cu exactitate în ce zi a săptămânii „pică” orice dată.

„Zolika este calendarul taberei. În urmă cu câteva zile, când ne pregăteam să mergem în Parcul Dino de la Râşnov, Zolika a venit la mine şi mi-a spus că, acum 10 ani, pe 12 august, într-o zi de marţi, la ora 9,00 am pornit spre Râşnov, la cetate (…) Nu ştie să socotească, adică face socoteli simple pe degete, dar deja 9 plus 3 e complicat pentru el şi se enervează. În schimb, are o memorie vizuală extraordinară, a memorat toate calendarele din 1933 până în 2066, prin urmare, dacă îi spui data naşterii, îţi spune în ce zi a săptămânii te-ai născut.(…) Zoli e foarte atent la cei din jurul lui, ştie absolut toate informaţiile şi mă anunţă, iar asta e foarte important pentru noi, organizatorii, pentru că sigur nu uităm nicio zi de naştere a vreunui participant(…) Eu nu trebuie să ţin evidenţa zilelor de naştere, pentru că Zolika mă anunţă cu câteva zile înainte că urmează ziua de naştere a membrilor familiei, prietenilor sau colegilor”, a explicat Tischler Ferenc, citat de agerpres.ro.

Potrivit acestuia, Zolika are 37 de ani, provine dintr-o „familie simplă” şi locuieşte în municipiul Sfântu Gheorghe, împreună cu mama sa.

farmec.ro - Livrăm frumusețe!

Tabăra, organizată pentru a 16-a oară pe dealul Benedek, între municipiul Sfântu Gheorghe şi localitatea Vâlcele, a fost gândită şi în beneficiul familiilor persoanelor cu dizabilităţi, care nu îşi pot permite o vacanţă.

Un răspuns la „Un tânăr cu autism a memorat calendarele dintre 1933 și 2066

  1. Domnul psihiatru Romila spunea ca in epoca noastra nu mai poti sa vorbesti de Dumnezeu ca sar toti impotriva ta. Psihiatrul Dulcan sustine ca Dumnezeu exista si ca fenomenele descrise de religie merita sa fie luate in considerare. In Biblie la capitolul “Faptele apostolilor” se povestește despre un fenomen supranatural care a fortat niste oameni sa vorbeasca in alte limbi decat limba pe care o cunoșteau. O alta versiune spune ca mai multi oameni straini care se aflau intr-o piata au vorbit toti deodată in limba țării in care se aflau desi ei nu cunoșteau aceasta limba. In perioada ateista aceste texte sunt contrazise fiind declarate ca falsuri. Adevarul e ca domeniul supranatural este o inteligenta invizibila de tip imaterial-informational. Aceasta forma de inteligenta are doua componente principale descrise in toate religiile mari ca fiind Dumnezeu (partea buna) si Diavolul (partea rea, cel viclean). In numerologie cuvantul “viclean” devine:
    VI=6 , C+L=6, E+A=6, N. Aceasta decodificare devine 666…N adica 666…NEGATIV. In rugaciunea “Tatal nostru” , la crestinii ortodocsi, exista la final propozitiile
    “Si nu ne duce pe noi in ispita
    Si ne izbăvește de cel viclean.”
    Domeniul supranatural are posibilitatea sa dirijeze prin hipnoza, telepatie, telekinezie orice fiinta. Asa se face ca apar cazuri in care oamenii vorbesc in limbi pe care nu le-au invatat niciodata sau ajung sa aiba vocea modificata de parca ar fi trecuta prin sintetizator. Bolile psihice au aceeasi cauza supranaturala. Inteligenta invizibila care ne conduce foloseste tot felul de pretexte sofisticate regizate îndelung pentru ca oamenii neavizati sa creada ca orice abatere de la normalitate in comportamentul fiintelor ar avea cauze naturale obisnuite. Aceste pretexte au menirea de a masca hipnoza, telepatia, telekinezia. Inteligenta supranaturala invizibila poate induce si mutatii genetice pentru a crea savantilor iluzia ca orice boala are o cauza naturala. In cazul autiștilor de tipul “Rain Man” este vorba de indivizi posedati prin hipnoza, telepatie, telekinezie. Inteligenta invizibila care ii dirijeaza de la distanta creaza impresia ca acesti autiști au o memorie speciala. Personajul care a fost sursa de inspiratie pentru filmul “Rain Man” a ajuns sa fie studiat de N.A.S.A. desi nu era nimic deosebit in genomul sau in creierul lui. El era un om obisnuit dirijat de domeniul supranatural.
    Cei care se prezinta ca hipnotizatori, telepati, bioenergeticieni, clarvazatori sunt doar oameni posedati de domeniul supranatural. Ei au rolul de masti ale inteligentei supranaturale. Sincronizarea perfecta a gandurilor si gesturilor la hipnotizator si pacient se face de catre domeniul supranatural creând impresia ca hipnotizatorul are insusiri speciale sau o tehnica speciala. In cartea lui Ernst Meckelburg intitulata “Agenții psi” se discuta despre telepatie, telekinezie, clarviziune, psihokinezie, psihotronie.
    Autorul pune pe seama anumitor indivizi posibilitatea de a face asemenea “minuni”. Cei descriși in carti de acest gen sunt toti oameni posedati care sunt masti ale domeniului supranatural. Se poate spune ca in religie ca inteligenta invizibila supranaturala “lucreaza prin acesti oameni”. In cartea descrisa mai sus se arata ca un anumit specialist a reusit sa sugestioneze un cablaj electronic de pe care au fost scoase piesele menținându-se doar sursa de alimentare si difuzorul. Acel cablaj fara piese electronice a funcționat ca un amplificator normal. In alte cazuri s-a vazut cum prin fluid telepatic s-au introdus programe in computer. Acest dispozitiv nu era virusat si nu era legat la internet. Cei care se descriu ca fiind capabili sa sugestioneze circuite electronice sunt tot masti ale domeniului supranatural. Inteligenta imateriala-informațională poate deveni o structura invizibila care imita orice circuit electronic si induce starea electrică in prezenta unor oameni considerati in mod eronat ca fiind ei insisi paranormali. Harta lor genetica este de oameni obisnuiti deci nu au organe speciale cu care sa controleze fluidul telepatic sau materia aflata la distanta.
    Medicii si farmaciștii vor zice:
    -Dar cum se explica faptul ca bolnavii reactioneaza bine la diferite tratamente cu medicamente ?
    Raspunsul este următorul:
    inteligenta supranaturala poate crea orice boli si poate vindeca orice boli folosind frecvent ca pretext utilizarea medicamentelor. Domeniul supranatural are partea rea, vicleana care produce orice fel de imbolnaviri de la împingerea fiintelor catre o sursa de contaminare pana la aducerea fiintelor in mediu cu noxe sau producand accidente, bătăi, crime, sinucideri, răscoale, revolutii, razboaie. Pe de alta parte sunt folositi cercetatori din medicina si farmacie care fiind toti posedati creaza medicamente si tehnici medicale utile. Deci farmaciștii si medicii nu trebuie sa nege domeniul supranatural de frica falimentului. Ei pot sa administreze medicamentele potrivite la fiecare tip de boala fara grija deoarece toata creatia lor este de inspiratie supranaturala. Cuvantul INSPIRATIE se decodifica sub forma IN…SPI…RAȚIE in care grupul de litere SPI este anagramarea de la PSI care simbolizeaza hipnoza, telepatia, telekinezia, clarviziunea etc. Reluând idea se ajunge de la IN.. SPI…RAȚIE la IN…PSI…RAȚIE care inseamna ca ” ratia de inspiratie vine in capul oamenilor prin telepatie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *