Peste 200 de cazuri de cancer de sân, depistate în ultimele luni
Peste două sute de cazuri de cancer de sân au fost depistate în ultimele nouă luni după explorările efectuate la mamograful cu tomosinteză intrat anul trecut în dotarea Laboratorului de Imagistică Medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, medicul primar radiolog Agata Petrescu.
Specialistul a precizat că, în intervalul menţionat, din 1.308 explorări cu mamograful cu tomosinteză au fost depistate 221 de cazuri de neoplasm mamar, circa 50% dintre acestea fiind în stadii incipiente, scrie Agerpres.
Medicula subliniat că procentajul mare al cazurilor de neoplasm mamar depistate în urma explorărilor nu reprezintă un procentaj de screening, ci reiese din investigarea pacientelor trimise din Secţia de oncologie, din alte secţii ale spitalelor, după ce medicii au identificat probleme ale sânului în cazul unor femei, din investigarea pacientelor care erau deja în studiu cu anumite probleme la sân şi au fost reinvestigate la mamograful cu tomosinteză pentru un diagnostic de certitudine, precum şi din controale periodice ale unor paciente.
„Promovarea acestui aparat a ridicat un semnal de alarmă în rândul populaţiei feminine, realizând că trebuie să-şi facă aceste controale periodice la sân, indiferent dacă ele consideră sau nu că au anumite probleme. Atunci am identificat şi din rândul populaţiei de screening o parte din cazuistică. Consider că a contat sensibilizarea populaţiei de sex feminin în privinţa importanţei acordării unei atenţii sporite patologiei mamare, a contat foarte mult aparatura de înaltă performanţă şi faptul că putem să completăm imagistica mamografică cu ecografia, eventual cu sonoelastografia sau cu tot ce considerăm noi că mai putem avea nevoie şi ne-ar ajuta în acest sens şi atunci sigur că am reuşit să ajungem la aceste diagnostice”, a spus dr. Petrescu.
Totodată, directorul medical al SJU Suceava, oncolog Doina Elena Ganea Motan, a subliniat importanţa colaborării dintre compartimente, în special cel de imagistică, în stabilirea unui diagnostic corect şi pe cât posibil care să nu fie tardiv.
„Este foarte importantă această completare în explorarea imagistică a sânului, mamografia, cu ecografia dedicată sânului şi care aduce şi mai multă acurateţe a diagnosticului, noi fiind unii dintre beneficiarii cei mai numeroşi ai acestei explorări. Ne bucurăm că suntem în situaţia în care avem o explorare senologică completă şi care permite pasul următor pentru o leziune suspectă, respectiv puncţia biopsiei cu ac fin, care se face acum la Suceava de o parte din colegii de la Chirurgia generală, care şi-au exprimat dorinţa şi încep să se dedice mai mult acestui segment de chirurgie oncologică, care trebuie dezvoltat la noi în spital. Colaborarea cu echipa de la Laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală pe explorarea senologică este extraordinar de benefică şi sprijină foarte mult un tratament corect al cancerului de sân”, a spus dr. Ganea Motan. (Agerpres)
