Dr. Marco Sarchiapone. Despre prevenirea suicidului

Implicat de peste 30 de ani în cercetarea suicidologiei, dr. Marco Sarchiapone, medic psihiatru și psihanalist, va participa la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2018”, care va avea loc în perioada 9-13 mai”. El va prezenta rezultatele unui program de prevenire a suicidului – un program cuprinzător la care au participat număr de 50.000 de subiecți.

Dr. Sarchiapone este profesor de Psihiatrie la Universitatea din Molise, Italia, președintele Secției de Suicidologie și Prevenția Suicidului în cadrul Asociației Europene de Psihiatrie, membru al Secției de Suicid în cadrul Asociației Mondiale de Psihiatrie, membru al Academiei Internaționale de Cercetare a Suicidului. Este implicat în cercetarea suicidologiei de peste 30 de ani. Principalele sale interese în cercetare includ corelațiile genetice și neurobiologice ale depresiei și sinuciderii, rolul traumelor din copilărie și impulsivitatea ca factori de risc pentru sinucidere, comportamentul suicidar printre deținuți, prevenirea sinuciderilor și promovarea sănătății mintale în rândul adolescenților, dezvoltarea celor mai bune practici în prevenirea sinuciderilor și tratamentul pacientului suicidar.

Întregul eveniment științific medical este creditat cu:

  • Pentru medici – 28 credite de Educație Medicală Continuă (EMC) de către Colegiul Medicilor din România;
    • Pentru farmaciști – 24 credite Educație Farmaceutică Continuă (EFC) de către Colegiul Farmaciștilor din România;
    • Pentru asistenți – 18 credite Educație Medicală Continuă (EMC) de către Ordinul Asistenţilor Medicali Geneneralişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Programul complet al conferinței:

http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-de-psihia…/program/

Înscrieri online: http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-…/inscriere-online/

Înscrierile se pot face și în timpul conferinței.

Locație: http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-de-psihia…/locatie/

Cazare: http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-de-psihiat…/cazare/

Amănunte despre conferință și pe paginile:

Dr Anamaria Ciubara ((https://www.facebook.com/a.ciubara/)

https://www.facebook.com/European-Conference-of-Psychiatry…/

 

 

 

Titus Motreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *