Dr. Vladimir Poroch: „Asistența psihiatrică și psihologică în îngrijirea paliativă”

Medic primar chirurgie generală, șeful Compartimentului de Îngrijiri Paliative din Institutul Regional de Oncologie Iasi, Dr. Vladimir Poroch va participa la Conferința Europeană de Psihatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2018” și va vorbi despre „Asistența psihiatrică și psihologică în îngrijirea paliativă”.

„Mă întreabă multă lume ce găsesc frumos în această secţie, unde mor oameni. Eu spun mereu că în îngrijirea paliativă nu este vorba despre moarte, ci despre viaţă, chiar dacă despre ultima parte a vieţii. Mă simt în fiecare zi un om câştigat, din punct de vedere al definirii mele ca om, al desăvârşirii mele pe plan spiritual şi emoţional. Faptul că am în fiecare zi contact cu pacienţi care au o experienţă de viaţă şi care realizează cât de importantă este viaţa, care au diverse regrete referitor la ce au reuşit sau nu să facă, te determină să reconsideri viaţa şi să o vezi altfel. Să vezi că fericirea poate consta în lucruri simple, că nu trebuie să fii încrâncenat pentru lucruri trecătoare, să acorzi mai multă importanţă spiritului, sufletului, relaţiilor cu alte persoane, împăcării cu sine şi cu ceilalţi”, spunea medicul Vladimir Poroch, într-un interviu. În 2016, de Crăciun, a făcut un gest emoționant: a publicat jurnalul unui fost pacient de-al său, care s-a stins la vârsta majoratului și care visa să scrie un roman. „În amintirea lui Filip” (http://evz.ro/gestul-unui-medic-pentru-un-pacient-care-a-mu…).

Absolvent al UMF „Gr.T.Popa”, Vladimir Poroch este doctor în medicină, specialitatea chirurgie, cu teza „Diagnosticul şi tratamentul modern al ulcerului duodenal complicat”.

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2018” este creditată cu:

  • Pentru medici – 28 credite de Educație Medicală Continuă (EMC) de către Colegiul Medicilor din România;
  • Pentru farmaciști – 24 credite Educație Farmaceutică Continuă (EFC) de către Colegiul Farmaciștilor din România;
  • Pentru asistenți – 18 credite Educație Medicală Continuă (EMC) de către Ordinul Asistenţilor Medicali Geneneralişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.

Programul complet al conferinței:

http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-de-psihia…/program/

Înscrieri online: http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-…/inscriere-online/

Înscrierile se pot face și în timpul conferinței.

Locație: http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-de-psihia…/locatie/

Cazare: http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-de-psihiat…/cazare/

Amănunte despre conferință și pe paginile:

Dr Anamaria Ciubara ((https://www.facebook.com/a.ciubara/)

https://www.facebook.com/European-Conference-of-Psychiatry…/

 

 

 

 

Titus Motreanu

Titus Motreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *