Dr. Gabriela Costea, medic primar psihiatru: „Fiecare om are dreptul să decidă asupra sa, dar nu cu mâna altuia”
Medic primar psihiatru la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, Dr. Gabriela Costea va participa la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019”.
Despre sinuciderea asistată, Dr. Gabriela Costea spune că se poartă discuții foarte aprinse pe mapamond: „Adică omul vrea să se sinucidă şi cere asistenţă din partea altuia, deci altul să-l omoare pentru că el se sinucide. Asta e, grosso modo, ideea sinuciderii asistate, mai departe se intră în tot felul de clasificări, în noţiuni legale şi juridice, se fac tot felul de diferenţieri, dar ideea principală este asta. Sigur, putem discuta despre moartea în demnitate şi sinuciderea asistată. Fiecare om are dreptul să decidă asupra sa, dar nu cu mâna altuia, pentru că atunci practic este omor şi incitare la omor. Dacă ai capacitatea psihică de a incita la omor, o ai şi ca să te sinucizi. Că nu are condiţia fizică s-o facă nu e un argument. Să nu uităm că şi incitaţia la sinucidere se pedepseşte”.
Dr. Gabriela Costea a absolvit cursurile Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și a făcut rezidențiatul în psihiatrie la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alex. Obregia” din București.
A lucrat în rețeaua de medicină generală în mediu rural și în rețeaua de psihiatrie atât în spital (dintre care 15 ani în secții de urgență / supraveghere) cât și în ambulator.
A publicat / prezentat peste o sută de articole / comunicări / postere cu tematică de psihiatrie generală și psihiatrie medico-legală, tematica fiind variată: agresivitate / omor, depresie, patologie sexuală (inclusiv transsexualismul), psihiatria medico-legală a minorilor, patologia de detenție, gerontopsihiatrie, psihologia mărturiilor, analiza documentațiilor nonmedicale în cadrul expertizelor medico-legale psihiatrice, suicid – inclusiv „suicidul asistat” etc..
Este membră a Asociației de Psihiatrie și Psihoterapie din România, a Asociației de Psihiatrie Biologică din România, a Asociației de Psihiatrie Socială din România și a Asociației de reabilitate a bolnavilor psihici din România.
Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2019”
Evenimentul este organizat de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie – și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”.
Înscrieri: http://actaria.ro/…/conferinta-europeana-de-psihiatrie-si-…/
Taxa de participare
În perioada 1 februarie-25 aprilie, vor fi reduceri (early registration):
- Medici rezidenți – 200 RON
• Asistenți medicali – 100 RON
• Medici specialiști/primari 400 RON
• Psihologi 100 RON
• Farmaciști 100 RON
După 26 aprilie:
- Medici rezidenți 300 RON
• Asistenți medicali 200 RON
• Medici specialiști/primari 500 RON
• Psihologi 200 RON
• Farmaciști 200 RON
Înscrierile se pot face și în timpul conferinței
Studenții pot participa gratis
Toate informațiile legate de acest eveniment le găsiți pe:
http://actaria.ro/
https://lapsihiatru.ro/
https://www.facebook.com/a.ciubara/
https://www.facebook.com/European-Conference-of-Psychiatry…/
