Pediatrul care l-a operat pe copilul decedat la Sanador, suspect de ucidere din culpă
Rezultatele raportului medico-legal în cazul copilului de doi ani mort după o intervenţie chirurgicală pentru „testicul necoborât”, în spitalul privat Sanador din Capitală, arată că micuțul a avut un șoc hemoragic provocat de o hemoragie internă nedepistată.
În timpul operaţiei, spun legiştii, a avut loc o complicaţie hemoragică. Aceasta a evoluat lent, medicii nu şi-au dat seama de ea, iar când au realizat că ceva nu este în regulă, a fost prea târziu. Copilul nu a mai putut fi salvat şi s-a stins în aceeaşi zi, deşi patru medici trecuseră să-l verifice în primele ore după operaţie. Ancheta continuă, iar chirurgul pediatru care l-a operat pe copil este suspect de ucidere din culpă în acest dosar.
Ștefan, un copil de aproape doi ani, a ajuns la clinica privată din Capitală în octombrie anul trecut, unde a fost operat de hernie inghinală. După intervenție, băiatul a început să se simtă din ce în ce mai rău.
Când au văzut că starea micuțului se agrava, părinţii au sunat la SMURD. Dar copilul a murit.
Legiştii au stabilit că, după intervenția chirugicală, a apărut o sângerare masivă, care a dus apoi la şoc hemoragic.
