Continuăm să încercăm chiar și după eșecuri repetate. Cum intervine creierul în acest proces

Continuăm să încercăm chiar și după eșecuri repetate. Cum intervine creierul în acest proces

Eșecurile repetate nu duc întotdeauna la abandon. Uneori, oamenii continuă să încerce chiar și atunci când o acțiune nu le reușește de mai multe ori. Un exemplu este escaladarea de tip bouldering, în care sportivii încearcă în mod repetat să parcurgă trasee dificile, până când reușesc să execute mișcările necesare. Unul dintre mecanismele care contribuie la acest proces este legat de dopamină și de modul în care creierul compară rezultatele obținute cu cele așteptate.

Dopamina nu este implicată doar în senzația de plăcere

Atunci când este menționată dopamina, aceasta este asociată frecvent cu plăcerea. Rolul ei în creier este însă mai complex. Dopamina participă și la procesele de învățare prin recompensă, contribuind la evaluarea rezultatelor și la influențarea comportamentelor viitoare. O recompensă reprezintă un rezultat pe care creierul îl consideră valoros și pe care îl poate folosi pentru a ajusta probabilitatea repetării unei acțiuni.

Un rol important în acest proces îl au neuronii dopaminergici, un grup de celule nervoase care eliberează dopamină. Atunci când apare o recompensă, activitatea acestor neuroni poate crește pentru scurt timp, determinând eliberarea unei cantități mai mari de dopamină, potrivit brainfacts.org.

Aceasta influențează activitatea circuitelor neuronale implicate în selectarea acțiunilor. Prin modificarea activității acestor circuite, dopamina contribuie la creșterea sau reducerea probabilității ca o anumită acțiune să fie repetată în viitor.

Eroarea de predicție a recompensei: diferența dintre așteptări și rezultat

Activitatea neuronilor dopaminergici nu crește pur și simplu de fiecare dată când apare o recompensă. Un element important este diferența dintre ceea ce se aștepta creierul să se întâmple și rezultatul obținut în realitate.

Această diferență poartă numele de eroare de predicție a recompensei. Conceptul a fost dezvoltat în cercetările din anii 1990 și a fost susținut ulterior de numeroase studii asupra activității dopaminei.

Potrivit acestui model, neuronii dopaminergici răspund la diferența dintre rezultatul anticipat și cel real, nu doar la recompensa în sine. Activitatea lor crește atunci când rezultatul este mai bun decât cel așteptat și scade atunci când este mai slab decât anticiparea inițială.

Astfel, creierul primește un semnal care îl ajută să evalueze consecințele unei acțiuni și să ajusteze comportamentul în funcție de experiențele anterioare.

Aceste modificări de activitate apar sub forma unor explozii scurte, numite activitate dopaminergică fazică.

Cum influențează succesul și eșecul dorința de a continua

Escaladarea de tip bouldering oferă un exemplu concret pentru înțelegerea acestui mecanism. Sportul presupune parcurgerea unor trasee scurte, dar dificile din punct de vedere tehnic și fizic. Încercările repetate pot fi însoțite de eșec, teamă și efort fizic, însă participanții revin asupra mișcărilor pe care nu au reușit să le execute.

Atunci când o mișcare eșuează în mod repetat, rezultatul poate deveni previzibil. Situația se schimbă în momentul în care o încercare reușește pe neașteptate, iar sportivul ajunge la următoarea priză.

Rezultatul este mai bun decât cel anticipat. Această diferență pozitivă poate determina o creștere rapidă a activității neuronilor dopaminergici. Semnalul contribuie la consolidarea comportamentului care a dus la reușită și crește probabilitatea ca mișcarea respectivă să fie repetată.

Mecanismul funcționează și în sens invers. Dacă o persoană se așteaptă să execute cu succes o mișcare pe care a mai reușit-o, dar de această dată eșuează, activitatea dopaminergică fazică poate scădea temporar. Această modificare contribuie la reducerea probabilității repetării aceleiași acțiuni și favorizează adaptarea comportamentului sau încercarea unei strategii diferite.

Ce se întâmplă atunci când rezultatul este cel așteptat

Atunci când rezultatul obținut corespunde exact așteptărilor, nu apare aceeași diferență pozitivă sau negativă. Acest lucru nu înseamnă neapărat că acțiunea va fi abandonată. Comportamentul poate continua, însă creierul tinde să favorizeze acțiunile asociate cu răspunsuri dopaminergice mai puternice.

În cazul escaladării, acest lucru poate însemna repetarea unor mișcări care nu au putut fi executate anterior sau alegerea unui traseu mai dificil. Astfel de încercări creează posibilitatea apariției unui rezultat mai bun decât cel anticipat și, implicit, a unei noi erori pozitive de predicție a recompensei.

Prin acest mecanism, creierul folosește experiențele anterioare pentru a ajusta comportamentul și pentru a învăța ce acțiuni au șanse mai mari să ducă la rezultatele dorite.

Eroarea de predicție a recompensei este, așadar, unul dintre mecanismele prin care creierul învață din succes și eșec și ajustează probabilitatea repetării anumitor acțiuni.

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *