Galatia 2026, ediția jubiliară. Prof. Univ. Dr. Dragoș Voicu

Galatia 2026, ediția jubiliară. Prof. Univ. Dr. Dragoș Voicu

Prof. Univ. Dr. Dragoș Voicu este medic primar chirurg și șeful Clinicii Chirurgie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila. De-a lungul anilor, și-a construit reputația prin activitatea clinică intensă, prin intervențiile realizate în chirurgia de urgență și prin preocuparea constantă pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților.

În paralel cu activitatea din spital, este cadru didactic la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, unde se implică activ în formarea tinerilor medici. Este interesat atât de evoluția tehnicilor chirurgicale, cât și de aspectele psihologice ale pacienților care trec prin intervenții majore, o temă tot mai prezentă în medicina modernă.

Îi mulțumim că este alături de noi încă de la prima ediție a Conferinței Europene de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia” și că susține, prin prezența sa, dialogul dintre chirurgie, psihiatrie și celelalte specialități medicale.

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2026”

Evenimentul, care va avea loc în perioada 6-10 mai, este organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați-Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în parteneriat cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Colegiul Psihologilor din România,

Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Academia Română și The International College of Neuropsychopharmacology.

Ca și la edițiile precedente, sunt invitați să participe medici psihiatri din țară și din străinătate, medici de familie, medici din alte specialități care ajung în contact cu problematica psihiatriei, farmaciști, psihologi, asistenți medicali, sociologi, precum și specialiști din alte domenii de activitate.Tema de anul acesta este „Interdisciplinaritatea în Psihiatrie”.

Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală “Galatia 2026” va conferi participanților credite de formare profesională continuă.

Înscrierile se fac până pe 4 mai.

Toate informațiile legate de acest eveniment le veți găsi, în timp real, pe:

Înscrieri: https://conferintagalatia.ro/

https://www.facebook.com/Galatia2026

https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro

https://www.facebook.com/a.ciubara

https://www.facebook.com/Anamaria.Ciubara

#Galatia2026#Psihiatrie#SanatateMintala#ConferintaMedicala#Psihologie#EducatieMedicala#PsihiatrieGalatia

Ecaterina Dinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *