Prietenii imaginari la copii. Când sunt normali și când pot îngrijora

Prietenii imaginari sunt frecvent întâlniți în copilăria timpurie și fac parte din dezvoltarea normală a capacităților cognitive și emoționale. Clinicienii trebuie să distingă între jocul imaginativ tipic și tiparele care pot indica suferință emoțională sau probleme de neurodezvoltare ce necesită evaluare suplimentară.

Un prieten imaginar este un personaj fictiv creat mental de copil, cu care acesta interacționează ca și cum ar fi real. A vorbi cu dragoni invizibili, a bea ceai cu eroi inventați sau a împărtăși secrete cu tovarăși invizibili face parte din dezvoltarea normală și de obicei nu semnalează tulburări psihologice. Fenomenul dispare, în general, odată cu maturizarea cognitivă.

Cât de frecvent apar prietenii imaginari

Studiile sugerează că până la 65% dintre copii au un prieten imaginar până la vârsta de 7 ani, conform cercetărilor realizate de Marjorie Taylor și Stephanie Carlson, publicate în Developmental Psychology. Dintre prietenii imaginari activi la 7 ani, 67% sunt invizibili, iar 33% sunt obiecte personificate, precum animale de pluș cu personalități distincte. A avea un prieten imaginar este asociat cu o mai bună înțelegere emoțională și o capacitate sporită de a adopta perspectivele altora.

Funcțiile prietenilor imaginari

„Prietenii imaginari apar ca parte naturală a dezvoltării jocului simbolic și a imaginației”, a explicat Tania Ruiz, psihopedagog și coordonator terapeutic la Anda CONMiGO, o rețea spaniolă de centre multidisciplinare pentru copii și adolescenți cu tulburări de neurodezvoltare. „Sunt cei mai frecvenți între 3 și 7 ani, o perioadă de creativitate intensă, când distincția dintre fantezie și realitate se formează treptat.”

Prietenii imaginari pot fi oameni, animale, obiecte animate sau ființe fantastice. „Contează funcția pe care o îndeplinesc. Unii oferă protecție, alții sunt tovarăși de joacă, iar alții întruchipează aspecte ale copilului, cum ar fi curajul sau puterea. Prin aceste figuri, copiii își organizează lumea interioară și exersează gestionarea dorințelor și conflictelor.”

Beneficii emoționale și cognitive

Prietenii imaginari permit copiilor să exprime frica, furia, tristețea sau dorințele neîmplinite. Ei funcționează ca un instrument pentru înțelegerea emoțiilor și dezvoltarea strategiilor de adaptare. Din punct de vedere cognitiv, jocul stimulează limbajul, abilitățile narative, planificarea, flexibilitatea cognitivă și gândirea simbolică. Crearea de povești și scenarii ajută la dezvoltarea funcțiilor executive și a abilităților de rezolvare a problemelor.

Când jocul devine îngrijorător

„Îngrijorarea apare dacă jocul devine rigid; copilul nu tolerează întrebările sau modificarea prietenului imaginar; conținutul este persistent violent; prezența prietenului provoacă suferință, izolare sau frică; sau dacă există alte semne de avertizare legate de limbaj, socializare sau comportament”, a atenționat Ruiz.

În astfel de cazuri, prietenii imaginari nu cauzează dificultățile, ci pot indica faptul că copilul încearcă să facă față unor experiențe stresante. Exemple includ:

-Dificultăți în reglarea emoțiilor sau în gestionarea somnului

-Schimbări semnificative în viață, cum ar fi separarea părinților sau nașterea unui frate

-Probleme de socializare sau limbaj

-Comportamente problematice justificate prin prietenul imaginar

ADHD și tulburarea din spectrul autist

În ADHD, prietenii imaginari sunt de obicei un spațiu de exprimare creativă și nu sunt îngrijorători. Uneori pot interacționa cu impulsivitatea, dar aceste situații se gestionează prin psihoeducație și intervenții pentru reglarea emoțională.

În tulburarea din spectrul autist, prietenii imaginari elaborati sunt mai rari. Dacă apar, este important să se analizeze dacă reprezintă joc simbolic funcțional sau interese restrânse și rutine rigide. Evaluarea se face întotdeauna în contextul dezvoltării generale a copilului.

Abordare terapeutică

Când prietenii imaginari reflectă temeri, conflicte sau anxietate, scopul terapeutic nu este eliminarea lor, ci înțelegerea funcției lor și sprijinirea copilului. Clinicienii observă rolul prietenului imaginar, protecție, autoritate, frică sau companie, și identifică temele emoționale recurente. Resurse simbolice, povești alternative sau finaluri diferite pot fi folosite pentru a ajuta copilul să proceseze experiențele.

Familia este întotdeauna implicată, primind informații și îndrumări pentru a susține copilul fără a-i invalida imaginația. Dacă apar semne clare de avertizare, se recomandă evaluare suplimentară și intervenție coordonată cu serviciile de sănătate mintală.