Conf. Univ. Dr. Claudiu Ionuț Vasile: Afecțiunile psihosomatice majore gastrointestinale-importanța stilului de viață
Conf. Univ. Dr. Claudiu Ionuț Vasile este medic primar psihiatru, director medical al Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” din Galați și conferențiar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Dr. Vasile Claudiu Ionuț este un profesionist cu o carieră dedicată sănătății mintale și sprijinului comunității.
De-a lungul activității sale, a avut o contribuție semnificativă în îmbunătățirea calității serviciilor medicale. În calitate de fost Consilier Local în cadrul comisiei de Sănătate și Cultură a Consiliului Local Galați, a sprijinit dezvoltarea unor proiecte importante, cum ar fi crearea Ambulatoriului Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, realizat prin fonduri europene. Această unitate medicală se ridică la cele mai înalte standarde de diagnostic și tratament.
În prezent, ca director medical al Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, Conf. Univ. Dr. Claudiu Ionuț Vasile a coordonat cu succes procesul de acreditare la nivelul II, obținând rezultate foarte bune alături de colectivul spitalului.
Îi mulțumim Conf. Univ. Dr. Claudiu Ionuț Vasile pentru participare la Conferința Europeană de Psihiatrie și Sănătate Mintală „Galatia 2025” și pentru susținerea acestui important eveniment medical. Tema despre care va vorbi: Afecțiunile psihosomatice majore gastrointestinale-importanța stilului de viață
Înscrierile se fac până pe 3 mai: : https://conferintagalatia.ro
În cadrul Conferinței, participanții vor avea ocazia să asiste la prezentări susținute de experți din țară și străinătate, să participe la discuții legate de rezultatele celor mai recente cercetări din acest domeniu complex. Vor fi abordate teme precum noile tratamente pentru tulburările psihice, impactul tehnologiei asupra sănătății mintale, îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate mintală și reducerea stigmatizării asociate cu tulburările psihice. De asemenea, una dintre temele principale va fi legată de Inteligența Artificială și tendințele actuale în domeniul sănătății la nivel mondial.
Evenimentul, care va avea loc între 7 și 11 mai 2025, este organizat de Universitatea Dunărea de Jos Galați – Facultatea de Medicină și Farmacie și Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, în colaborare cu Universitatea „Danubius” Galați, Colegiul Medicilor din România, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” – Iași, Colegiul Psihologilor din România, Colegiul Farmaciștilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Academia Română și de The International College of Neuropsychopharmacology.
Toate informațiile legate de acest eveniment le găsiți pe:
https://conferintagalatia.ro
https://www.facebook.com/Galatia2025
https://www.facebook.com/LaPsihiatru.ro
https://www.facebook.com/a.ciubara
https://lapsihiatru.ro/
