Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară. Tulburarea de personalitate multiplă sau omul cu mai multe „identități”
Tulburarea de identitate disociativă sau personalitatea multiplă, cum mai este cunoscută, se manifestă prin dezvoltarea de către acelaşi individ a mai multor identităţi. Personalitatea acestor pacienţi este scindată în părţi distincte care percep şi interacţionează diferit cu mediul înconjurător şi care nu pot comunica unele cu altele.
Cauzele personalității multiple nu sunt clare, însă aproape toţi pacienţii cu această problemă au trăit o formă de abuz în copilărie.
Ca expresie clinică, această patologie a fost bine ilustrată de regizori și actori celebri în pelicule care au obținut numeroase premii, desi unele nu au fost foarte populare. Dintre cele mai cunoscute filme, putem aminti: Waking Madison, Voices Within: The Lives of Truddi Chase sau The Three Faces of Eve.
Tulburarea de identitate disociativă a fost clasificată medical sub numele de personalitate multiplă. Însă utilizarea acestui termen ridică numeroase probleme privind validitatea de concept. Diagnosticul de personalitate multiplă este controversat în rândul profesioniştilor în sănătate mintală, unii specialişti considerând că această tulburare este doar o faţetă a altei tulburări psihiatrice, cum ar fi, de exemplu, tulburarea de personalitate borderline. De obicei, una sau două din aceste personalităţi preiau controlul asupra comportamentului persoanei afectate de tulburarea de identitate disociativă.
Pacienții cu personalitate multiplă au simptome chinuitoare
Pacienţii cu această problemă au simptome chinuitoare pentru ei înşişi şi bizare pentru cei din jur: atitudini sau convingeri care intră în contradicţie unele cu altele, depersonalizare, pierderi de memorie, trecerea de la calm la furie, atacuri de panică şi chiar halucinaţii. Cauza acestei tulburări nu este clar cunoscută. Această tulburare apare ca un răspuns iniţial de adaptare în confruntarea cu puternice evenimente emoţionale din planul relaţiei personale şi sau legate de mediul existențential.
Înțelegerea disocierii cere timp…
Annegret Krause-Utz de la Institute of Psychology Leiden, University Leiden Olanda este o cercetătoare care și-a dedicat cariera acestei patologii. Ea susține, în 2018, că studiile neuroimagistice funcționale au furnizat dovezi preliminare pentru o recrutare modificată. Dar și o interacțiune a regiunilor fronto-limbice (amygdala, cingulate anterioare, girusul frontal inferior, cortexul prefrontal medial și dorsolateral) și zonele temporoparietale (gyrus temporal superior, lobul parietal inferior, girus fusiform) care pot sta la baza procesării afective-cognitive întrerupte în timpul disocierii, mai ales în cadrul tulburării de personalitate de tip borderline.
Sunt necesare mai multe cercetări neuroimagistice cu eșantioane mai mari, grupuri de control clinic și măsurători repetate pentru a aprofunda înțelegerea disocierii. Mai ales atunci când există premisele unor altor patologii de bază, cum ar fi psihopatiile sau schizofrenia.
„Personalitate gazdă = Personalitatea aparent normală„
Toți cercetătorii acordă o atenție deosebită psihoterapiei atunci când această tulburare nu este asociată unei alte afecțiuni psihiatrice. Astfel, Prof Jo L Ringrose de la Leeds University publica, în martie 2018, cartea „Înțelegerea și tratarea tulburărilor de identitate disociativă (sau tulburări de personalitate multiple)”. El susține că, frecvent, contactul inițial în terapie este efectuat de o personalitate gazdă (uneori denumită „Personalitatea aparent normală” (ANP)), spre deosebire de o cealaltă identitate. Unde există doar o singura gazdă, aceasta este de obicei cea pe care persoanele o identifică ca fiind „eu”. Gazda tinde să fie partea care are controlul executiv al corpului de cele mai multe ori. Cu toate acestea, de multe ori există două sau chiar mai multe gazde.
Cu cât mai multe identități există, cu atât mai mult va dura terapia, mai ales dacă există mai multe gazde. De asemenea, ocazional, gazda nu poate fi o singură personalitate. „În unele cazuri, gazda este o fațadă socială creată printr-un efort mai mult sau mai puțin cooperativ, al mai multor identități, care să fie de acord ca unul”, 1989, Putnam. Aceste identități pot împărtăși rolul exterior și pot fi similare, dar își dau nume ușor diferite.
