Criteriile care au dus la stabilirea etapelor de vaccinare a grupelor de populaţie

Criteriile care au dus la stabilirea etapelor de vaccinare a grupelor de populaţie

Categoriile de populație au fost stabilite în funcție de evoluția infecției în teritoriu. Criteriile medicale țin de impactul infecției cu SARS-CoV-2 la nivel individual și colectiv și anume de riscul de infecție cu SARS-CoV-2, riscul de evoluție severă și deces în caz de infecție, riscul de transmitere a infecției de la o persoană infectată la restul persoanelor, activitățile esențiale care asigură buna funcționare a infrastructurii clinice.

De asemenea, în cadrul aceleiași categorii pot fi prioritizate subcategorii în raport cu criteriile medicale, evoluția epidemiologică, indicațiile și contraindicațiile tipurilor de vaccinuri aprobate, disponibilitatea vaccinurilor. Pe lângă aceste clasificări, specialiștii prezintă informații pe platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, care să clarifice ce sunt ARN-ul și ADN-ul.

Acestea sunt macromolecule indispensabile tuturor formelor de viață cunoscute până în prezent, alături de proteine, lipide și carbohidrați. ADN-ul uman este localizat în nucleul celular. ARN-ul mesager se găsește în citoplasma celulară, în afara nucelului și are rol mult mai precis, cum este transmiterea de informații cu privire la sinteza de proteine în celulă. Întrucât ARN-ul mesager nu pătrunde în nucleul celular, nu poate influența ADN-ul celular propriu.

Vaccinurile care utilizează tehnologia ARN mesager folosesc o secvență de ARN mesager care odată introdusă în celule transmite mesajul de sintetizare a proteinei spike, proteină de suprafață a virusului SARS-CoV-2.

Practic, ARN-ul mesager reprezintă manualul după care celulele umane învață să producă protenia spike, astfel încât organismul să-și construiască mecanismele necesare pentru a se putea apăra împotriva COVID-19 dacă va intra în contact cu virusul SARS-CoV-2.

Ecaterina Dinescu

One thought on “Criteriile care au dus la stabilirea etapelor de vaccinare a grupelor de populaţie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *