Se pregătește schimbarea examenului de rezidențiat
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat vineri, la Târgu Mureş, că schimbarea rezidenţiatului este o parte importantă a mandatului său, dar că acest lucru nu va fi realizat în anul în curs, întrucât schimbarea se va produce doar după o consultare amplă cu toţi actorii implicaţi în această zonă.
„Spuneam astăzi (la festivitatea de absolvire de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş) că nu doresc să vorbesc despre salarii, dar a fost un punct foarte important care a atras mulţi absolvenţi de liceu către Medicină şi a bucurat absolvenţii facultăţilor de medicină, pentru că şi rezidentul şi medicul sunt mult mai bine plătiţi în acest moment. Avem zone deficitare, sperăm că partea cu salariile va rezolva parţial. Mai trebuie să dotăm, dar, categoric, partea cu rezidenţiatul, partea schimbării în ceea ce priveşte rezidenţiatul este o parte importantă a mandatului meu. Nu va fi de anul acesta, pentru că va fi făcută după o amplă consultare cu toţi actorii implicaţi în această zonă”, a declarat Sorina Pintea. (Agerpres)
