Anxietatea socială într-o lume în care comunicarea față în față devine tot mai rară

Anxietatea socială este mai mult decât emoția firească apărută înaintea unei întâlniri cu persoane necunoscute, a unui interviu sau a unei situații în care este necesară interacțiunea cu un grup. Atunci când teama de evaluarea celorlalți devine suficient de intensă pentru a determina evitarea situațiilor sociale, aceasta poate afecta studiile, relațiile, activitatea profesională și viața de zi cu zi.

Tulburarea de anxietate socială poate afecta până la 12% dintre persoane la un moment dat în viață. În același timp, mult mai multe persoane descriu dificultăți în contexte sociale fără să îndeplinească neapărat criteriile pentru un diagnostic clinic.

Când anxietatea socială depășește timiditatea

Este firesc ca o persoană să aibă emoții atunci când întâlnește oameni noi, intră într-un mediu necunoscut sau trebuie să vorbească în fața altora. Timiditatea și anxietatea de moment nu înseamnă automat existența unei tulburări de anxietate socială.

Diferența importantă apare atunci când anxietatea începe să limiteze comportamentul. Persoana poate evita grupurile, întâlnirile, activitățile sociale sau situațiile în care există posibilitatea de a fi evaluată de ceilalți.

Neil Greening, președintele Alianței pentru Anxietate Socială din Marea Britanie, a explicat pentru BBC că anxietatea socială devine o problemă atunci când îi împiedică pe oameni să facă lucrurile pe care în mod normal le-ar face.

În formele severe, impactul poate fi debilitant.

Cum se manifestă anxietatea socială

Anxietatea socială poate produce atât simptome emoționale și cognitive, cât și manifestări fizice.

În timpul unei interacțiuni, persoana poate deveni extrem de preocupată de modul în care este percepută de ceilalți. Pot apărea gânduri precum teama că va spune ceva nepotrivit, că va părea nervoasă, că se va face de râs sau că ceilalți o vor considera plictisitoare.

Această preocupare poate fi însoțită de reacții fizice precum înroșirea feței, senzația de căldură, furnicături sau o stare intensă de disconfort.

Unele persoane descriu chiar senzația de detașare de propriul corp sau dificultatea de a găsi cuvintele potrivite în timpul conversației.

După terminarea interacțiunii, anxietatea poate continua. Persoana poate relua mental conversația, poate analiza fiecare replică și poate ajunge la concluzia că a făcut ceva greșit.

Evitarea poate deveni o parte a problemei

Pentru a reduce anxietatea, persoanele afectate pot ajunge să evite situațiile sociale sau să folosească diferite comportamente care le oferă un sentiment temporar de siguranță.

Printre acestea se pot afla:

-păstrarea tăcerii în timpul conversațiilor;
-răspunsurile foarte scurte;
-folosirea telefonului pentru a evita interacțiunile;
-statul la marginea grupului;
-menținerea în apropierea unei persoane cunoscute;
-alegerea unor subiecte considerate sigure, precum munca;
-evitarea contactului vizual;
-repetarea mentală a propozițiilor înainte de a fi rostite.

Aceste strategii pot reduce pe moment disconfortul, însă evitarea repetată poate menține teama și poate limita treptat viața socială.

În plus, anxietatea socială poate fi dificil de observat din exterior. Persoanele afectate pot încerca să își ascundă simptomele într-un mediu în care extrovertirea și încrederea în sine sunt adesea apreciate.

Greening a explicat că unele persoane ajung să interpreteze dificultățile sociale ca pe un defect al propriei personalități, în loc să le recunoască drept o problemă pentru care există posibilitatea de a solicita ajutor.

Impactul asupra studiilor și relațiilor

Anxietatea socială poate afecta inclusiv parcursul educațional. Un studiu realizat de Universitatea din Chichester a constatat că mai mult de o cincime dintre studenții universitari se confruntă cu un anumit tip de anxietate socială în timpul studiilor.

În cadrul cercetării, anxietatea socială a fost asociată cu rezultate academice mai slabe, relații mai dificile și izolare.

Perioada universității poate fi deosebit de dificilă deoarece reprezintă pentru mulți tineri prima experiență departe de familie. În același timp, există așteptarea de a forma rapid noi relații și de a participa la activități de grup.

Pentru o persoană cu anxietate socială, aceste situații pot deveni surse importante de stres. Evitarea cluburilor, a societăților studențești sau a altor activități poate reduce oportunitățile de socializare și poate accentua izolarea.

Efectele se pot extinde și asupra vieții profesionale, mai ales în situații care presupun întâlniri, prezentări, interviuri, colaborarea în echipă sau interacțiuni frecvente cu persoane necunoscute.

Smartphone-ul și reducerea interacțiunilor directe

Neil Greening a afirmat că există dovezi privind agravarea anxietății sociale și a indicat reducerea interacțiunilor directe drept unul dintre factorii relevanți.

În opinia sa, utilizarea tot mai intensă a smartphone-urilor și extinderea muncii la distanță pot contribui la reducerea interacțiunilor sociale și la creșterea nivelului de anxietate.

Aceste observații se referă la un context mai larg în care o parte tot mai mare a comunicării se desfășoară prin intermediul dispozitivelor digitale, iar interacțiunile față în față pot deveni mai puțin frecvente.

Terapia cognitiv-comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este considerată un tratament de referință pentru anxietatea socială. Aceasta urmărește identificarea tiparelor de gândire și a comportamentelor care contribuie la menținerea anxietății și modificarea lor.

Profesorul David Clark, psiholog la Universitatea din Oxford, atrage atenția asupra tendinței persoanelor cu anxietate socială de a se monitoriza permanent în timpul interacțiunilor.

Întrebări precum dacă persoana roșește, dacă pare nervoasă sau dacă spune ceva nepotrivit pot ocupa o mare parte din atenție. În locul concentrării excesive asupra propriei persoane, atenția poate fi orientată către conversație, interlocutor sau mediul în care se desfășoară interacțiunea.

O altă componentă este reprezentată de experimentele comportamentale. Acestea presupun testarea concretă a unor temeri, prin acțiuni precum adresarea unei întrebări într-un grup sau exprimarea unei opinii și observarea rezultatului.

Persoanele cu anxietate socială anticipează adesea consecințe negative și pot presupune că se vor simți jenate sau că ceilalți le vor considera plictisitoare. Verificarea acestor presupuneri în situații reale poate contribui la reducerea lor.

Renunțarea treptată la comportamentele de siguranță

Tratamentul poate urmări și reducerea comportamentelor de siguranță. Evitarea contactului vizual, repetarea fiecărei propoziții înainte de a fi rostită sau apropierea permanentă de o anumită persoană pot diminua anxietatea pe termen scurt, însă pot împiedica persoana să observe că situația socială poate fi gestionată și fără aceste strategii.

Renunțarea la astfel de comportamente poate fi dificilă și presupune, în general, un proces gradual.

Ruminația de după situațiile sociale

O altă caracteristică a anxietății sociale este analiza repetată a interacțiunilor după ce acestea s-au încheiat.

Persoana poate reconstitui conversația în minte și poate căuta greșeli, momente jenante sau reacții negative din partea celorlalți. Această ruminație poate accentua percepția că interacțiunea a fost mai problematică decât a fost în realitate.

Profesorul David Clark recomandă evitarea acestui proces de analiză repetitivă, deoarece memoria unei situații poate fi distorsionată atunci când este revizuită în mod constant prin prisma anxietății.

Anxietatea socială poate fi gestionată

Anxietatea socială nu trebuie confundată cu o lipsă de sociabilitate sau cu un defect de personalitate. Pentru persoanele afectate, teama de evaluarea celorlalți poate deveni suficient de puternică pentru a limita activități importante și pentru a favoriza izolarea.

Recunoașterea problemei reprezintă un pas important, iar pentru persoanele la care anxietatea afectează semnificativ viața de zi cu zi poate fi necesară evaluarea de către un specialist în sănătate mintală.

Tratamentul, inclusiv terapia cognitiv-comportamentală, urmărește reducerea anxietății, modificarea tiparelor de gândire și diminuarea comportamentelor de evitare. Procesul este gradual, iar obiectivul este recâștigarea libertății de a participa la situații sociale fără ca teama de evaluarea celorlalți să dicteze comportamentul.